Siguranță pe vreme de ploaie: cum să alegi anvelopele potrivite pentru carosabilul umed

24 aprilie 2024
Autor:
Libra WEBCORP

Acvaplanarea este un fenomen rutier cu posibile consecințe grave pentru participanții la trafic, dar și pentru pietonii aflați în afara carosabilului. Se produce atunci când o pelicula de apă, prezentă pe suprafața drumului, reduce sau chiar elimină complet capacitatea anvelopelor de a produce aderență pe suprafața de carosabil.

Pe timp de ploaie, calitatea setului de anvelope al unei mașini poate face diferența. Pentru un nivel ridicat de siguranță pe timp de vreme rea, îți oferim astăzi un ghid de la A la Z cu recomandări privind alegerea unor anvelope pentru carosabil ud, dar și alte informații utile oricărui șofer care conduce în astfel de condiții.

Când pot cauza anvelopele acvaplanarea?

Acvaplanarea poate avea loc atunci când o anvelopă nu poate evacua apa destul de repede pe un drum umed, cauzând pierderea contactului dintre roată și carosabil. Acest lucru poate duce la pierderea controlului asupra vehiculului, transformând o simplă călătorie într-un pericol real.

Există mai mulți factori de risc care pot contribui la apariția acvaplanării. Unul dintre aceștia este viteza. Conform cercetărilor, șansele de acvaplanare cresc semnificativ la viteze cu valori de peste aproximativ 50-60 km/h, atunci când autoturismul se deplasează pe drumuri umede. Pe măsură ce viteza crește, anvelopele nu mai pot evacua apa la fel de eficient, ceea ce determină menținerea unei pelicule de apă între anvelopă și drum.

Un alt factor important este starea anvelopelor. Anvelopele vechi sau uzate, cu adâncimea benzii de rulare redusă, sunt mult mai predispuse la acvaplanare. Studiile arată că anvelopele cu adâncimea benzii de rulare sub 1,6 mm au o șansă de acvaplanare de până la 10 ori mai mare, decât cele cu o adâncime de 8 mm.

Presiunea necorespunzătoare în anvelope poate îmbunătăți, de asemenea, șansele de acvaplanare. Anvelopele umflate insuficient pot face contact pe o suprafață mai redusă cu drumul, apa din caneluri fiind astfel mult mai dificil de evacuat.

În sfârșit, tipul de anvelopă joacă un rol important în riscul de acvaplanare. Anvelopele cu caneluri mai late sau mai adânci sunt, în general, mai eficiente în evacuarea apei și reducerea riscului de acvaplanare. Descoperă gama de anvelope pentru vară marca Bridgestone, cu tehnologii special concepute pentru a reduce riscul de acvaplanare.

Principalele riscuri ale acvaplanării

Atunci când un vehicul acvaplanează, anvelopele pierd aderența produsă la contactul cu suprafața de carosabil, făcând controlul asupra direcției și vitezei aproape imposibil. Astfel, se produce un risc crescut de accidente, fiind posibil ca vehiculul să se lovească de alte mașini, marcaje de circulație, copaci, picioare de pod, animale sau persoane.

Un alt risc al acvaplanării este deteriorarea vehiculului. Dacă are loc un accident, pot apărea daune semnificative ale caroseriei, ale sistemului de frânare sau ale suspensiilor. Acestea pot necesita reparații costisitoare, iar în unele cazuri, se poate constata dauna totală. Efectele impactului cauzate de acvaplanare se amplifică în mod semnificativ, în cazul unei viteze mari.

Totuși, cel mai grav risc al acvaplanării este cel de rănire sau chiar deces. În cazurile severe, accidentele cauzate de acvaplanare pot cauza vătămări corporale grave sau chiar pierderea vieții. Conform OMS, în fiecare an, peste 1,3 milioane de oameni mor în accidente rutiere la nivel global. Foarte multe dintre acestea sunt cauzate de neadaptarea vitezei la condițiile de drum, atunci când manifestările vremii sunt nefavorabile.

Anvelope pentru carosabil umed: cum se aleg acestea?

Navigarea pe drumuri umede poate fi o provocare, iar alegerea anvelopelor potrivite pentru aceste condiții poate face o diferență semnificativă. Există diferite tipuri de anvelope special create pentru carosabil umed, fiecare tip având funcții special concepute pentru a se comporta excelent în astfel de condiții: valori optime ale adâncimii, design special al benzii de rulare care ajută la evacuarea eficientă a apei, pentru îmbunătățirea aderenței etc.

Alegerea anvelopelor potrivite pentru carosabil umed vine cu numeroase beneficii. Acestea includ o aderență mai bună, o distanță de frânare redusă și un risc mai mic de acvaplanare. Toate acestea contribuie la o călătorie mai sigură, în condiții de ploaie. Pentru carosabilul umed, anvelopele de vară sau cele all-season sunt o alegere bună, deoarece sunt concepute pentru a face față condițiilor de ploaie.

Un alt aspect de luat in considerare este eticheta de eficiență a anvelopei. Uniunea Europeană impune ca toate anvelopele să aibă o etichetă de eficiență, care indică performanța acestora în condiții de ploaie. Anvelopele cu calificativul "A" sunt cele mai bune pentru aderența pe carosabil umed, conform regulamentului UE 1222/2009.

Nu în ultimul rând, compararea prețurilor și a opiniilor altor utilizatori este esențială. O astfel de analiză poate oferi o perspectivă mai bună asupra raportului calitate-preț al anvelopelor. Așadar, ține cont de toate aceste criterii importante, pentru a realiza cea ma inspirată investiție în anvelope adaptate la carosabilul umed.

Acvaplanarea are efecte nefaste pentru siguranța participanților la trafic, de aceea, anvelopele cu care se deplasează o mașină în condiții de ploaie trebuie să contribuie semnificativ la reducerea riscului de producere a acestui fenomen. Oferta disponibilă online este una cât se poate de variată, așadar, ține cont de aceste sfaturi astfel încât să comanzi un set de anvelope ideal pentru vremea urâtă de afară asociat unui raport calitate-preț excelent.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram