Prof dr Katarina Malagari expert internaţional în procedee intervenţionale de tratament a tumorilor hepatice maligne a operat pentru prima data în

19 decembrie 2012
Autor:
dowmedia08

Parte din comitetul internaţional care a elaborat şi publicat ghidul de practică în terapia locală cu microsfere a cancerului hepatic, prof. dr. Katarina Malagari a onorat invitaţia doctorului Bogdan Popa, medic primar Radiologie Imagistică Medicală, Preşedintele Societăţii Române de Radiologie Intervenţională, cel care a introdus şi efectuat pentru prima dată în România noua procedură medicală. Cu experienţa a mii de cazuri de tumori hepatice tratate intervenţional şi a zeci de articole publicate în reviste medicale de specialitate sau comunicate la conferinţe internaţionale, prof. dr. Katarina Malagari a adus un plus de valoare şi noutate în operaţia tumorilor maligne hepatice.

In cursul vizitei la Spitalul Sanador Bucureşti, prof. dr. Katarina Malagari împreună cu dr. Bogdan Popa au efectuat patru intervenţii de chemoembolizare hepatică cu microsfere absorbabile, adresate unor pacienţi cu cancer hepatic sau metastaze hepatice. De asemenea, au avut loc discuţii de evaluare a cazurilor tratate anterior de către dr. Bogdan Popa, astfel de discuţii fiind purtate periodic între cei doi specialişti, pentru o mai bună coordonare a tratamentului în beneficiul pacienţilor.

Începând din primăvara acestui an, chemoembolizarea cu microsfere absorbabile se efectuează şi la noi în ţară, la Spitalul Sanador Bucureşti, şi se adresează pacienţilor cu tumori maligne hepatice, atât primare (neoplasm hepatic, hepatocarcinom), cât şi secundare (metastaze de la alte tipuri de tumori maligne, frecvent neoplasm de colon). Intervenţia se realizează de către radiologul intervenţionist într-o sală de operaţie dotată cu echipament angiografic de ultimă generaţie, care permite preluarea şi stocarea imaginilor de înaltă rezoluţie, din interiorul ficatului (angiogramă). „Este o procedură minim invazivă care presupune externarea pacientului la 24, maxim 48 de ore după intervenţie; se realizează cu anestezie locală, introducându-se un microcateter în arterele din ficat, care vascularizează tumora respectivă. În aceste vase, ulterior se injectează microsfere încărcate cu substanţe chimioterapice, care au rolul de a distruge tumora din interior, dar şi de a opri fluxul sanghin către tumoră. Intervenindu-se doar pe vasele tumorale, concentraţia locală (intratumorală) de chimioterapic va fi mai mare, iar reacţiile adverse mult minimizate, în special cele sistemice (în restul organismului)”, a declarat dr. Bogdan Popa. Sunt necesare două-trei intervenţii pe an, pentru o tumoră, iar între ele monitorizarea se face prin examinări CT sau RMN şi analize de sânge. Colaborarea cu oncologul este absolut necesară, pacientul fiind monitorizat şi tratat ulterior de către acesta. Preţul unei proceduri este de 7.900 lei.

###
Înfiinţat în anul 2001, Sanador a cunoscut o dezvoltare continuă, în prezent deţinând cel mai mare spital multidisciplinar privat din ţară, patru clinici şi un laborator. Echipa medicală de excepţie şi complexitatea serviciilor medicale oferite, fac din Sanador un nume de referinţă în domeniul medical privat.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram