E de ajuns simpla prezenta?

8 noiembrie 2011
Autor:
dowmedia08

sihlouette

De multe ori avem impresia ca simpla prezenta intr-un loc stabilit, intr-un timp definit  este absolut suficienta pentru a ne atinge scopul. Totul incepe inca din copilarie cand tot ceea ce trebuie sa facem esta sa fim prezenti si cuminti, continua cu scoala, unde daca suntem prezenti, am trecut deja de un mare hop. Lista poate continua cu diversele situatii din viata cand avem impresia ca simpla prezenta reprezinta unealta principala pentru atingerea scopului. Totusi, sa nu subestimama prezenta. Este importanta, este, un inceput, dar nu este suficienta fie ca vorbim de un copil in locul de joaca sau de o companie care si-a construit profiluri, pe retele sociale. Chiar daca "este online, deci exista", nu inseamna ca va fi si remarcata, iar ca publicul tinta ii va receptiona mesajele. Sa facem un exercitiu de imaginatie si sa pornim intr-un studiu ipotetic de caz. Sa zicem ca reprezentati o firma care tocmai se pregateste pentru a-si lansa pe piata un nou produs sau serviciu, foarte bun, care inca de la prima vedere prezinta o serie de avantaje competitive fata de oferta similara a concurentei. Cum sunteti intotdeauna in pas cu moda, tendintele retelelor sociale nu au trecut neobservate pe langa compania pe care o reprezentati. Avem pagina pe Facebook, cont pe Twitter, blog, etc., din an in Paste, cand va mai strabate cate un gand, postati cate ceva online, acel ceva nu produce mare valva, dar macar ati mai respectat inca o regula si ramaneti inscrisi in tendinte. Bun, lansarea noului produs sau serviciu se apropie cu pasi repezi si va trebui sa o anuntati "cu surle si trambite". Retele sociale, blogul, par sa fie niste medii foarte bune, le aveti la indemana, doar trebuie sa postati acolo continutul frumos la editarea caruia lucrati pe branci si mesajul se va duce, ca prin minune exact la publicul tinta, doar aveti cativa fani pe Facebook si alti cativa pe Twitter, mai mult si blogul va este citit de altii cativa. Teoretic, situatia este cum nu se putea mai buna. In curand continutul va fi pus la punct, va straluci de nou ce va fi, dar v-ati intrebat daca celor carora il veti transmite fac intr-adevar parte din grupul de clienti potentiali pe care-l vizati? Sunt cei care va urmaresc intr-adevar interesati de ceea ce aveti sa le comunicati, sau au nimerit in mediile dumneavoastra din pura intamplare? Daca nu-i cunoasteti, continutul si mesajul dumneavoastra se va pierde in "negura internetului", nimeni nu-l va auzi vreodata, iar marea lansare va trece neobservata. Ce facem? E clar, trebuie sa prevenim esecul unui mesaj aruncat in neant. In primul rand trebuie sa privim in ansamblu compania pe care o reprezentam si sa vedem daca elementele sale definitorii sunt transmise corect, in asa fel incat publicul sa aiba o imagine clara asupra domeniului de activitate si profilului companiei. Incercati sa priviti din perspectiva cosumatorului care se afla la primul contact. Intelege el oare unde a nimerit si despre ce este vorba? Odata lamurit acest aspect, trecem mai departe sa vedem daca avem un plan de vanzare si distributie a produsului sau serviciului. In primul rand, ce avem "in galantare" - produse sau servicii? cui ne adresam - persoane fizice sau juridice, gospodine sau femei de cariera necasatorite? Vindem pe site sau "in piata"? Cum vom atrage clientii? Pana aici ne-am facut foarte bine temele. Avem totul pus la punct. Pare imposibil, dar sa nu uitam ca vorbim despre o situatie ipotetica. Urmeaza sa ne definim piata tinta. Bineinteles am dezvoltat produsul sau serviciul avand in minte profilul clientului ideal, acum tot ceea ce trebuie sa ne dam seama este unde il gasim, cum il abordam astfel incat sa-l directionam catre punctul de vanzare, fie acest punct site sau magazin fizic. Aici intervin retele sociale care ne vor ajuta sa generam cerere si sa adaugam valoare ofertei prin facilitatile pe care ni le pun la dispozitie, facilitati deja binecunoscute. Odata ce am realizat aceasta "introspectie" a companiei, odata ce am definit cine suntem si ce dorim, putem sa devenim actori activi, nu doar simple "prezente" in mediul online. Ne cunoastem mai bine atat propria companie, cat si publicul tinta, ceea ce ne va ajuta sa construim strategii mulate pe nevoile si asteptarile specifice ale clientilor potentiali, dar si existenti.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram