
Rândurile de mai jos surprind reperele care ne-au format și felul în care fiecare etapă a deschis-o pe următoarea. Iar începutul arată așa:
În 1993, Silvia Karcher a pus bazele EdiStar chiar în casa bunicilor, transformând o pasiune într-un proiect de familie. Am început cu mobilier metalic pentru birouri, rack-uri pentru sisteme audio‑video și mobilier pentru baruri și restaurante cu sticlă securizată de Buzău; apoi, prin realizarea de rafturi și sisteme de expunere metalice pentru retail, am ajuns rapid la contracte în peste 40 de spații comerciale din Constanța, București, Brașov, Târgoviște și Ploiești — de la magazine alimentare la recepții de hotel.
Apoi, după doar trei ani, în 1996, afacerea a luat o altă turnură. Totul a început cu o provocare aparent simplă: modernizarea unei case de familie. EdiStar avea deja 3 de activitate în nișa confecțiilor metalice, când căutările pentru o scară interioară care să îmbine siguranța, estetica și funcționalitatea au scos la iveală o realitate dură – lipsa de proiecte clare, ofertarea nesigură, furnizori greu de găsit și soluții departe de ceea ce își doreau beneficiarii. Din acest impas s-a născut ideea fondatoare: dacă nu găsim soluția potrivită pe piață, înseamnă că trebuie să o creăm chiar noi.
Anii au adus o evoluție rapidă:
De la primele lucrări pentru magazine alimentare și recepții de hotel până la proiecte rezidențiale complexe, compania s-a dezvoltat organic, păstrând mereu același angajament: calitate și seriozitate. Acestea au devenit valorile centrale ale brandului, alături de orientarea către inovație și respectul față de client.
Etapele recente confirmă această direcție: în 2019 a fost inaugurat al doilea showroom pe Bulevardul Ferdinand din Constanța. Un spațiu de 100 mp cu vizibilitate ridicată, iar în 2023 EdiStar a deschis primul showroom dedicat clienților din București, în zona Ștefan cel Mare, Lizeanu. În 2024, odată cu redesign-ul și optimizarea site-ului, am consolidat o comunicare unitară și coerentă, care reflectă exact ceea ce livrăm în teren.
Astăzi, EdiStar înseamnă mai mult decât produse. Este o poveste de familie transformată într-un brand solid, cu trei showroom-uri și o echipă care acoperă proiecte de la Constanța până la București și an alte zone din țară. Cu soluții moderne pentru închideri de terase și balcoane cu sticlă, balustrade, pergole și sisteme de umbrire, compania își continuă misiunea începută acum peste 30 de ani: să construiască pentru oameni spații sigure, durabile și elegante.
Toate drepturile rezervate - LivePR - AiPress.ro
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro