410 familii din Cudalbi afectate de inundații primesc asistenţa tehnica specializata în construcţii de la Habitat for Humanity România

22 noiembrie 2013

Până în acest moment, din cele 410 locuințe propuse pentru a intra în proiect, colegii noștri de la Habitat for Humanity Comănești au evaluat 370 de locuințe, au făcut 155 de antemăsurători (au măsurat suprafețele distruse pentru a putea face devizele cu necesarul de materiale și lucrări pentru fiecare familie în parte), au făcut 85 de devize și o distribuție de materiale.

În urma campaniei de informare și a apelului către companii de a ajuta familiile din Cudalbi, compania Casa Lebăda din Iași s-a alăturat echipei Habitat și a făcut donații de materiale în valoare de peste 13.150 de RON.

”Trebuie să punem umărul chiar dacă nici noi nu stăm pe roze. Și la noi situația e grea, dar acolo e DISPERARE. O să renunțăm la o primă de Crăciun, o să mai tăiem de pe unde putem. Aceasta a fost voința unanimă a colectivului de la Casa Lebadă”, declară Doamna Lucreția Carrier, General Manager Casa Lebăda.

“Dorim să mulțumim colegilor și voluntarilor noștri implicați în acest proiect, dar și companiei Casa Lebăda, care a venit cu o donație semnificativă de vopsea, amorsă, chit, grund și diluant, materiale extrem de importante pentru aceste familii atât de afectate de inundațiile din luna septembrie. În continuare avem nevoie de ajutor pentru a asista aceste familii, prin urmare facem din nou apel către toți cei care doresc să contribuie, redând speranța acestor familii”, spune Gabi Pascal, Program Manager Răspuns la Dezastre, Habitat for Humanity România.

Prin programul de Răspuns la Dezastre, Habitat for Humanity România a asistat din 2005 până în prezent 2.247 de familii din judeţele Argeş, Bacău, Botoşani, Brăila, Dolj, Galaţi, Gorj, Neamţ, Prahova şi Vrancea, iar în prezent derulează programul “Protejează-ţi căminul, pregăteşte-ţi comunitatea!” - un proiect de gestiune participativă a riscurilor de dezastre în comunităţi vulnerabile, care se va derula timp de 6 luni şi va avea 2.500 de beneficiari, program realizat în parteneriat cu Petrom.

Habitat for Humanity este o organizaţie non-profit, a cărei misiune este să elimine lipsa de adăpost şi locuirea precară a persoanelor din întreaga lume. La nivel global, Habitat for Humanity a construit şi reabilitat peste 600.000 de locuinţe pentru 3 milioane de persoane din 80 de ţări de pe întreg globul. Habitat for Humanity România (Habitat pentru Umanitate) a ajutat, până în acest moment, peste 4.000 de familii prin programele desfăşurate în ţară, prin intermediul celor 7 filiale active ale sale din judeţele: Bihor, Cluj, Bacău, Dolj, Argeş, Prahova şi Suceava.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram