Pet Expo cel mai mare târg dedicat animalelor de companie îşi deschide porţile mâine

20 mai 2015

PetExpo va avea anul acesta o structură a expozanţilor dinamică, adaptată pieţei în continuă creştere a serviciilor dedicate animalelor de companie. Vor expune cabinete veterinare, producători sau importatori de mâncare pentru animale, pensiuni pentru animale sau furnizori de servicii profesionale pentru întreţinere şi lifestyle.
Anul acesta, evenimentul este structurat pentru cele mai importante trei categorii de vizitatori :
Pet Expo pentru profesionişti
Pe parcursul celor trei zile de târg expozanţii vor prezenta ultimele noutăţi în domeniul medical veterinar. Unul dintre cele mai aşteptate evenimente este lansarea singurului laser veterinar capabil să ofere putere de vârf şi portabilitate în intervenţiile chirurgicale ale ţesuturilor moi şi în terapia durerii pentru câini, feline, cabaline şi păsări la standul Biolase România.
Pet Expo pentru iubitori de animale
Vizitatorii interesaţi de cumpărarea sau adopţia unui animal de companie găsesc la PetExpo cea mai mare aglomerare de oferte atât din partea pet-shop-urilor dar şi a asociaţiilor pentru protecţia animalelor. Şapte standuri aparţin organizaţiilor pentru protecţia animalelor care vor da spre adopţie câini şi pisici. Pentru cei care vor să se distreze urmărind demonstraţiile de dresaj şi defilările de rase de animale, Arena PetExpo va fi locul în care îşi vor petrece cea mai mare parte a timpului.
Pet Expo pentru posesorii de animale
Organizatorii au pregătit o serie de activităţi dedicate posesorilor de animale. Cei care vin însoţiţi de animalul de companie vor primi gratuit un sac de 2 kg de mâncare pentru câini sau pisici. Tot în mod gratuit, aceştia îşi pot răsfăţa animalul de companie cu o sesiune de grooming şi cosmetică de bază. La standurile expozanţilor, posesorii de animale de companie vor putea adăuga poze profesionale albumului de familie sau îşi pot înscrie patrupedul la unul dintre cele 10 concursuri cu premii desfăşurate în arena PetExpo. Organizatorii au pregătit numeroase evenimente printre care şi „Pet Weddings” dedicat oficializării căsătoriilor de animale. Vizitatorii vor găsi cele mai bune oferte de preţ pentru hrana, serviciile sau accesoriile pentru animalele de companie.
Pentru mai multe detalii va invitam sa vizitati site-ul targului.
Costul unui bilet la Pet Expo este de 10 lei, iar elevii si pensionarii vor plati 5 lei. Copiii sub 5 ani au gratuitate.
Program: Vineri (22.05.2015) 10:00 – 19:00, Sâmbătă (23.05.2015) 10:00 – 19:00, Duminica (24.05.2015) 10:00 – 17:00

Contact media:
Liliana Uleia
PR Manager
[email protected]

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram