10 000 de copaci au fost plantați la Cluj cu ajutorul voluntarilor

19 noiembrie 2010
Autor:
dowmedia08

Copacii provin de la clienții magazinului online Debo.ro care au bifat opțiunea "Da, doresc ca Debo.ro să planteze Gratuit un arbore pentru mine!" în momentul în care au făcut o comandă. Ei au fost cei care au oferit posibilitatea ca numărul de copaci plantați sâmbătă, să poată exista. La eveniment au participat primarul Comunei Ciurila, dl. Popa Teodor Cristinel și drd. Eremei Onisor de la Facultatea de Horticultură din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară care le-a vorbit voluntarilor despre cum și când se plantează un copac. De asemenea, la eveniment au fost prezenți reprezentanți ai Școlii de Zmei, care au destins atmosfera prin practicare kitingului. Pădurea plantată sâmbătă se află pe un teren pus la dispoziție în vederea împăduririi de către Consiliul Local Ciurila. Reprezentantul USAMV Cluj arată că: ”Suprafața ocupată de păduri, la ora actuală în Romania, este de 27% și se află sub media europeana de 32%. Datorită reliefului și a condițiilor climatice din țara noastră, suprafața împădurită ar trebui să fie de 33%.”. Pentru ca în urma acțiunii de plantare de sâmbătă să crească o pădure, Debo.ro își ia angajamentul să protejeze copacii, astfel încât aceștia să poată ajunge la maturitate. Proiectul va continua și anul viitor, compania propunându-și să organizeze acțiuni similare în 2011 în județele Ilfov și Iași. ”Cu ajutorul clienților noștri și a voluntarilor dorim să creăm cât mai multe zone verzi în toată țara. Considerăm că este responsabilitatea noastră, atât a Debo.ro, în calitate de magazin care comercializează produse electronice cât și a utilizatorilor, cei care folosesc aceste produse, să oferim ceva în schimb mediului pentru consumul nostru” declară Alina Vicol, specialist PR Debo.ro. La acțiunea de sâmbătă au participat în calitate de voluntari mulți reprezentanți ai unor companii clujene. ”Marți, 9 noiembrie, când am anunțat că înscrierile pentru voluntari s-au încheiat din motive organizatorice, multe persoane ne-au sunat sau ne-au scris rugându-ne să le primim pentru că vor să participe. “De la birou venim cam 8 persoane”, „de-abia acum am văzut mesajul și îmi doresc foarte mult să vin” sau „venim cu transport propriu dacă nu aveți loc în autocare” au fost cele mai des întâlnite argumente în favoarea includerii pe listele de voluntari” mai arată organizatorii campaniei ”Update pentru Natură”. ”Pentru noi astfel de reacții sunt un motiv suficient să realizăm acțiuni de acest gen și anul viitor. Acest lucru înseamnă că devenim din ce în ce mai responsabili față de mediul în care trăim, și că nu ne preocupăm doar să ne updatam calculatorul, sau sa ne schimbăm mașina sau telefonul cu altele mai performante, ci ne preocupăm și de mediu, care are nevoie de fiecare dintre noi.” mai arată Alina Vicol, Specialist PR al companiei Debo.ro, inițiatorul proiectului.
”Dorim să le mulțumim tuturor celor care au fost acolo sâmbătă și ne-au ajutat, pentru că fără ei nu s-ar fi putut planta acei puieți. Cel puțin nu cu atât de multă dedicare” declară Sergiu Băbășan, Managing Partner Debo.ro.
Proiectul “Update pentru Natura” a fost sprijinit de Business Cover, Cento Trans, Evenimente in Cluj-Napoca, Foaia Transilvana, Fundatia Freies Europa Weltanschaaung, Fundația ProWest, I love Cluj, MADE, MindMagnet Software, Monitorul de Cluj, NCN, Ziua de Cluj, Welcome2 Cluj și 24 FUN.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram