Un Chevrolet Cruze pentru Centrul SOS de Consiliere si Sprijin pentru Copii si Parinti din Cisnadie

28 martie 2011
Autor:
dowmedia08

Primul dintre cele patru autovehicule a fost donat joi, 24 martie 2011, in cadrul unui eveniment festiv care a avut loc in showroomul Automobile Sibiu. Copiii si reprezentantii organizatiei SOS Satele Copiilor Romania au fost bucurosi sa primeasca un Chevrolet Cruze si sa ia parte la aniversarea celor 100 de ani de existenta Chevrolet.

Automobile Sibiu, distribuitorul Chevrolet din Sibiu, a anuntat in cadrul evenimentului ca ofera intretinere gratuita pana la 100.000 km pentru masina donata. Autovehiculul va fi utilizat de asistentii sociali ai Centrului de Consiliere si Sprijin pentru Copii si Parinti din Cisnadie.

„Suntem foarte bucurosi sa putem oferi un Chevrolet Cruze Organizatiei SOS Satele Copiilor Romania si sa fim alaturi de aceasta in efortul de a apara drepturile copiilor si de a le oferi sprijin”, a declarat Catalin Manta, Country Manager Chevrolet Romania.

Constantin Tatu, administratorul societatii Automobile Sibiu a adaugat: „Ca membru al familiei Chevrolet, imi face o deosebita placere sa ofer acest certificat de 100.000 de km de intretinere gratuita organizatiei SOS Satele Copiilor Romania. Aniversarea a 100 de ani de Chevrolet de anul acesta ne ofera posibilitatea de a sustine o organizatie care face atat de mult pentru atat de multi si, mai ales, ofera copiilor sansa de a deveni adulti increzatori. Automobile Sibiu este foarte mandra sa faca parte din acest proiect”.

Cheile masinii au fost inmanate Presedintelui Organizatiei SOS Satele Copiilor Romania, Mihai Negut, care a declat celor prezenti: „Ne bucura parteneriatul incheiat intre Chevrolet si SOS Satele Copiilor Romania si speram sa avem o colaborare frumoasa si fructuoasa. Primul pas a fost deja facut aici, astazi. Multumim in numele celor peste 240 de copii beneficiari ai Centrului de Consiliere si Sprijin pentru Copii si Parinti Cisnadie pentru aceasta masina. Cu ajutorul ei, echipa proiectului se va putea deplasa in timp util la domiciliul familiilor din care provin copiii sau ii va putea aduce la sediul Centrului unde au loc toate activitatile educative si de consiliere pe care aceasta le desfasoara. La multi ani, Chevrolet!”.

Printre invitatii la acest eveniment s-a aflat si prefectul Sibiului, domnul Horatiu Racuciu, care a tinut sa felicite Chevrolet Romania si Automobile Sibiu pentru implicarea in acest proiect.

Programul de Parteneriat European
Pentru a-si sarbatori centenarul, Chevrolet a decis sa ofere 100 de cadouri unei organizatii caritabile. 100 de autovehicule Chevrolet noi vor fi donate organizatiei SOS Satele Copiilor in Europa, Uzbekistan, Africa de Sud, Lesotho si Israel.

Parteneriatul european dintre SOS Satele Copiilor si Chevrolet Europe a fost semnat si anuntat in ajunul Salonului Auto de la Paris din 2010, la data de 29 septembrie, de catre Wayne Brannon, Presedinte si Director Executiv Chevrolet Europe, si Richard Pichler, Secretar General al SOS Children's Villages International.

Initiativa va spori mobilitatea copiilor si mamelor lor SOS, precum si abilitatea asistentilor sociali care administreaza Programele de Consolidare Familiala SOS de a vizita familiile dezavantajate din diverse comunitati.

Chevrolet va oferi organizatiei SOS Children's Villages 20 de autovehicule de oras Spark, 20 de autovehicule Aveo hatchback de mici dimensiuni, 20 de autovehicule compacte Cruze, 20 de autovehicule Orlando cu 7 locuri si 20 de SUV-uri Captiva cu 7 locuri.

Cele 100 de autovehicule Chevrolet vor fi predate intre 22 februarie si 3 noiembrie 2011, ziua de nastere efectiva a companiei Chevrolet, care a fost infiintata la data de 3 noiembrie 1911 de Louis Chevrolet si William Durant in Detroit.

Despre SOS Satele Copiilor Romania
SOS Satele Copiilor Romania ocroteste si sprijina astazi peste 1000 de copii in dificultate, care au pierdut sau risca sa piarda ingrijirea familiei lor biologice. De 60 de ani in lume si de 20 de ani in Romania, intervenim oriunde exista un copil si o nevoie, oferind sprijinul nostru. Organizatia SOS Satele Copiilor Romania este membra a SOS Kinderdorf International, retea caritabila prezenta in 132 de tari ale lumii.

Despre SOS Kinderdorf International
SOS Kinderdorf International, cu sediul in Austria, este una dintre cele mai mari organizatii umanitare caritabile din lume. A fost infiintata in anul 1949 de catre medicul Hermann Gmeiner si, in prezent, are 132 de sedii in toata lumea, oferind 1800 de programe si facilitati unui numar de peste 1 milion de beneficiari. In anul 1999 SOS Kinderdorf International a fost nominalizata la Premiul Nobel pentru Pace, iar in 2000 a primit Premiul “Conrad Hilton” – cel mai important premiu umanitar acordat la nivel international.

Despre Automobile Sibiu
Automobile Sibiu a fost infintata ca societate comerciala in anul 2004 si este distribuitor Chevrolet in Sibiu din 2006, inregistrand an de an rezultate comerciale notabile ce sunt recunoscute la nivel local de catre institutiile financiare si la nivel national de catre compania Chevrolet prin nenumaratele distinctii atribuite pe parcursul acestor ani. Automobile Sibiu aduce un plus de valoare prin pasiunea imprimata relatiei cu clientii sai, acordand deosebita atentie cerintelor acestora. Echipa Automobile Sibiu este mandra sa faca parte din marea familie Chevrolet si impreuna cu acesta sa-si depaseasca obiectivele la fel cum a facut-o si in anul ce a trecut. Pentru viitor compania isi propune obiective ce vor sustine tendinta dinamica imprimata de catre Chevrolet.
www.chevroletsibiu.ro

Despre Chevrolet

Chevrolet este cea mai mare marca internationala a companiei General Motors, inregistrand vanzari anuale de aproximativ 4 milioane de autovehicule in peste130 de tari. Se afla pe locul patru in clasamentul vanzarilor marcilor auto internationale si este, de asemenea, una dintre marcile cu cea mai rapida crestere din lume. Autovehiculele Chevrolet combina pasiunea, designul indraznet si caracterul practic. Acestea ofera un raport remarcabil calitate-pret. Dupa relansarea marcii in Europa in 2005, Chevrolet a depasit dublul vanzarilor, atingand valoarea de 500.000 de unitati in 2008. In 2010, Chevrolet a inregistrat o crestere a cotei de piata in Europa de pana la 2,5 procente, comercializand 477.194 de autovehicule. Chevrolet are o retea de 2.000 de dealeri si puncte de service in Europa. Gama Chevrolet include Spark, autovehiculul de oras, micul Aveo, modelul compact Cruze sedan si Corvette, legendarul autovehicul sport. In 2011, Chevrolet lanseaza sapte noi modele: nou-noutul Orlando, MPV-ul pentru familie, noul Captiva SUV, Corvette Grand Sport Coupé si noul Aveo hatchback si notchback, Cruze hatchback, Camaro coupé si decapotabila si revolutionarul Chevrolet Volt, autovehiculul electric cu autonomie extinsa. Cele mai mari piete europene ale marcii Chevrolet sunt Rusia, Italia, Germania, Spania, Franta si Turcia. Infiintata in S.U.A. in 1911 de catre emigrantul elvetian Louis Chevrolet, marca isi va sarbatori centenarul in 2011. Puteti gasi mai multe informatii despre Chevrolet la http://www.chevroleteurope.com sau http://media.chevroleteurope.com.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram