DOW Media construieste identitatea online a pianistului timisorean Teo Milea

30 iulie 2014
Autor:
TROMPETTE

Sala de spectacole sau galeria de artă nu sunt singurele locuri de interacțiune între artist și publicul său. Internetul a devenit un mediu primar de expresie liberă și pentru domeniul cultural și artistic. De aceea, DOW Media și-a asumat proiectul de construcție a identității online a pianistului și compozitorului Timișorean Teo Milea, nume consacrat printre melomanii pasionați în special de muzica de pian.

În momentul demarării proiectului, Teo Milea, avea o identitate artistică foarte bine conturată, de aceea a fost nevoie de o serie de discuții pentru surprinde, în design-ul, „scenei virtuale de concerte”, elemente specifice personalității acestuia. Impactul vizual pe care îl generează site-ul în momentul primei accesări să ofere vizitatorului dorința de a descoperi stilul artistului, iar pentru cel care e deja familiar cu personalitatea și muzica lui Teo Milea, imaginea afișată pe ecranul calculatorului, al tabletei sau al smartphone-ului să fie una cu note familiare.

Datorită acestor elemente sensibile de percepție, cea mai mare provocare a fost la nivelul design-ului „scenei online”. A fost nevoie de o serie de încercări de elemente creative, de consultări cu artistul, astfel încât rezultatul final să transmită vizitatorului acel mesaj vizual intenționat de artist, mesaj care să îmbie la o vizită prelungită în acordurile de pian, marca Teo Milea. Acest proiect a presupus o rigoare deosebită la nivelul design-ului și datorită sectorului cultural-artistic, sector în care se impune o atenție deosebită la elementele vizuale.

Odată ce s-a ajuns la varianta finală de design aprobată de client, s-a trecut la etapa de programare web. Aici, provocările nu au fost majore, totuși a fost nevoie de „un strop” de creativitate pentru a face funcționale toate elementele. Inserarea aplicației de redare a compozițiilor proprii ale artistului, crearea paginii de start, precum, crearea magazinului online, optimizarea pentru dispozitivele mobile și inserarea tuturor elementelor grafice au stimulat și capacitățile programatorului.

Site-ul a fost împărțit în două secțiuni, una de prezentare și cealaltă comercială. Cea de prezentare este dată de secțiunea biografică, de disponibilitatea spre audiție a creațiilor lui Teo Milea, în timp ce partea comercială este constituită din magazinul online, unde melomanii vor putea să achiziționeze compozițiile artistului.

„Scena online” a lui Teo Milea a fost concepută ca o platformă flexibilă care poate fi adaptată cu ușurință în funcție de caracteristicile „reprezentațiilor” pe care le va susține artistul în mediul virtual. „Scena” se adaptează în funcție de nevoi, astfel încât să creeze cadrul ideal pentru comunicarea liberă între artist și publicul său.

                                                            

DOW Media, furnizor specializat în servicii de web design, cu o experiență de peste 10 ani pe piața internă și cea europeană. Specialiștii companiei au o abordare personalizată, creativă a fiecărui proiect, fie că este vorba de site-uri de prezentare, de magazine online sau de aplicații aplicații web, pentru a ajunge la un rezultat final pliat pe nevoile clientului.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram