Profesorii din regiunea Sud Est au dobandit noi competente in utilizarea calculatoarelor

20 decembrie 2010
Autor:
dowmedia08

Evaluarea de impact a programului "Dezvoltarea carierei in societatea cunoasterii in regiunea Sud - Est", finalizat in luna octombrie 2010, este incurajatoare: 90% dintre cadrele didactice chestionate afirma ca au implicat elevii in activitati de lucru cu computerul si peste 60% afirma ca elevii sunt mai motivati.

La aceasta evaluare au participat 257 de profesori, 43,6% din mediul urban si 56,4% din mediul rural. Profesorii care au nivelul de satisfactie profesionala cel mai scazut sunt din mediul rural, au sub 5 ani vechime, predau la clasele V-VIII in scoli din zone dezavantajate, in care proportia de elevi apartinand familiilor sarace este de peste 75%. Gradul de succes cel mai ridicat se constata printre cadrele didactice cu studii postuniversitare din mediul urban, care predau in licee si au o vechime intre 6 si 10 ani.

Exista o legatura stransa intre nivelul de instruire al profesorilor in utilizarea tehnologiei informatiilor si activitatea desfasurata de ei in laboratoare dotate cu computere. Astfel, 36% dintre cadrele didactice care se recomanda ca fiind avansate in utilizarea calculatoarelor isi desfasoara activitatea in laboratoare de specialitate dotate cu calculatoare, in timp ce numai 10,5% dintre cei care se autodefinesc drept incepatori valorifica aceste facilitati.

39% dintre cadrele didactice absolvente ale programului de instruire afirma ca lipsa computerelor afecteaza capacitatea instructionala a scolii, si 61% semnaleaza ca aceasta este influentata negativ si de bugetul redus alocat consumabilelor - hartie, toner etc.

"Profesorii care recunosc lipsa computerelor ca fiind o problema majora provin majoritar din mediul rural, predau in scoli generale si in zone dezavantajate, si au fie studii medii, fie studii postuniversitare", a declarat dr. Gabriela Noveanu, autoarea evaluarii de impact pentru regiunea Bucuresti - Ilfov, cercetator stiintific la Instutitul de Stiinte ale Educatiei.

In privinta folosirii activitatilor colaborative, 48% dintre cadrele didactice declara ca au implicat elevii pe wiki sau pe blog. Profesorii care nu incurajeaza aceste activitati au o vechime de peste 20 de ani si sunt incepatori in privinta utilizarii computerului. 50% dintre profesori afirma ca utilizeaza deseori instrumentele de evaluare prezentate la acest curs.

Studiul complet continand toate cifrele statistice identificate in cadrul proiectului va fi publicat pe portalul acestuia la finalul lunii decembrie 2010.

Proiectul "Dezvoltarea carierei in societatea cunoasterii in regiunea SE" este co-finantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane - POS DRU 2007-2013 si se va finaliza la 31 martie 2011.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram