Unior Tepid dezvolta noi segmente in distributia sculelor de mana

11 septembrie 2012
Autor:
dowmedia08

Unior Tepid, lider pe piata sculelor profesionale de mana din Romania, isi propune pentru anul 2013 dublarea cifrei de afaceri pentru sculele destinate industriei de prelucrare mecanica a lemnului.

Industria de cherestea, industria de placaj si placi lemnoase, industria mobilei, sunt cateva dintre ramurile vizate, datorita ofertei bogate de scule pe care Unior Tepid o detine in portofoliu: discuri de taiere, panze continue, freze specializate, cutite, carote de la marii producatori Irwin, Pilana, Lenox, Unior. Cateva dintre familiile de scule de mana pentru prelucrarea lemnului carora Unior Tepid le va acorda o atentie sporita, sunt reprezentate de: rindele, cleme fixare, dalti, fierastraie, menghine tamplarie etc.

Unior Tepid intareste aceasta noua abordare prin participarea, in premiera, la Targul International de Mobila - BIFE 2012 cu un stand reprezentativ, in care va fi prezentata intreaga gama de scule de mana dedicata industriei prelucrarii lemnului.

De asemenea, Unior Tepid pune accentul pe crearea unui nou segment in cadrul distributiei nationale de scule care se va adresa acestei industrii, gestionat separat de cel traditional, dar cu multe puncte comune. Noul segment se va dezvolta pe aceleasi principii de baza ale Unior Tepid: toate reperele pe stoc, livrare imediata, consultanta oferita de catre specialistii companiei.

Analistii Unior Tepid estimeaza ca nivelul pietei sculelor de mana in 2011 a inregistrat o scadere de 0,3 milioane de euro fata de nivelul din 2010, atingand cifra de 28,4 milioane de euro. Pentru perioada 2012-2013 Unior Tepid prevede o evolutie moderata a segmentului uneltelor de mana, combinata cu cresterea interesului pentru produsele semiprofesionale si profesionale, in detrimentul celor de bricolaj.

In primele sase luni ale anului in curs compania a inregistrat o crestere cu 17% a cifrei de afaceri, confirmand estimarile facute la inceputul anului, veniturile fiind influentate de factori precum cursul valutar, strategia comerciala, restrangerea consumului etc.

Unior Tepid este pregatit sa ofere scule de mana profesionale si semiprofesionale conform cerintelor si tendintei pietei si actioneaza permanent pentru a diversifica oferta si a acoperi toate cererile, in special cele industriale.

Obiectivele pe termen lung ale Unior Tepid sunt servisarea performanta a clentilor deja existenti si atragerea de clienti noi pentru membrii Centrului National de Scule.

Unior Tepid este membru fondator al Centrului National de Scule, un concept care reuneste reteaua de distribuitori de scule de mana profesionale cu cea mai importanta cota de piata. Centrul National de Scule inseamna acoperire la nivel national, calitate industriala, sortiment complet, livrare in ziua primirii comenzii, solutii tehnice in timp real.

2012 Grandz Comunicare

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram