UNICEF si SRR lanseaza Campania Copiii Invizibili

15 decembrie 2010
Autor:
dowmedia08

„Copiii invizibili” sunt copiii care nu „exista”, care nu au acte de identitate, un nume si nu se pot bucura de o serie de drepturi. Acesti copii sunt cei mai vulnerabili, fiind supusi celor mai mari riscuri: vanzare, trafic sau alte forme de exploatare. Ei nu pot avea un medic de familie, nu pot merge la gradinita sau la scoala. Prin aceasta campanie vrem sa oferim acestor copii o sansa: sa devina vizibili, sa beneficieze de protectie si sa se poata bucura de drepturile lor fundamentale, a declarat dl.Edmond McLoughney, Reprezentant UNICEF Romania. “Mai mult, cu ajutorul fondurilor stranse, vom putea identifica copiii si parinti aflati in situatii de risc si vom putea oferi servicii astfel incat cei mici sa ramana in grija parintilor, evitand intrarea acestora in sistemul public de protectie”, a mai spus dl.Edmond McLoughney.
In acest moment nu exista o cifra exacta a „copiilor invizibili” deoarece cei mai multi dintre ei nu figureaza in evidenta niciunui sistem. Identificarea „copiilor invizibili” este dificila, insa experienta noastra arata ca este posibila: prin dezvoltarea serviciilor sociale in 20 de comune (8 judete), am identificat aproximativ 100 de copii si, in unele cazuri, chiar si membrii ai familiilor lor, fara acte de identitate. Acum ei sunt vizibili si au o sansa!
Andreea Marin Banica si Gica Hagi - Ambasadori ai Bunavointei pentru UNICEF Romania, Margareta Paslaru, Florin Piersic, Corina Chiriac, Sofia Vicoveanca, Stela Popescu, si Maria Dragomiroiu sprijina Campania Copiii Invizibili. Timp de sase zile, in intervalul 15-22 decembrie 2010, aceste personalitati vor indemna ascultatorii, prin intermediul spoturilor radio si interventiilor live, sa vina in ajutorul „copiilor invizibili” trimitand un SMS la numarul de telefon 848. Pe 23 decembrie 2010, toate personalitatile implicate in campanie se vor reuni pentru dublarea numarului de SMS-uri primite toata saptamana.
Campania Copiii Invizibili se va derula prin intermediul posturilor Societatii Romane de Radiodifuziune: Radio Romania Actualitati, Radio Romania Antena Satelor, Kids Radio, Radio 3 Net si a studiourilor locale – Bucuresti, Constanta, Craiova, Cluj, Iasi, Targu Mures, Timisoara, Resita.
Fondurile stranse prin intermediul acestei campanii vor fi folosite pentru: identificarea copiilor invizibili, asigurarea accesului la minimul de servicii necesar pentru a trai decent, prevenirea separarii copilului de familie, prevenirea abuzului, neglijarii si exploatarii copilului.
Cu 38.000 de euro (50.000 $), UNICEF poate interveni in aproximativ opt comunitati dintr-un judet, adica peste 1.500 de copii si familiile lor pot benefica de sprijin. Activitatile de sustinere vor incepe in ianuarie 2011 si se vor desfasura pana in 2012.
Numarul de telefon 848 este oferit gratuit de Vodafone, Orange si Cosmote in perioada 15 – 31 decembrie 2010. Valoarea unui SMS este de 2 Euro la care nu se percepe TVA.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram