Traditie și calitate in sosete colorate

22 mai 2017

Astazi, Ciserom ramane ceea ce a fost inca de infiintare: sinonimul calitatii productiei textile romanesti. Initial numita GBL, institutia este o supravieţuitoare a celui de-al doilea Razboi Mondial, controlului sovietic, ascensiunii si caderii comunismului, privatizarii, dar si a celei mai recente crize economice. Si-a schimbat de cateva ori numele – CIorapi-SEbes-ROMania fiind adoptat abia in 1990 – dar niciodata atitudinea: zero compromisuri pentru calitatea produselor sale.
Astfel, in anul in care a devenit nonagenara, Ciserom reuseste sa se mentina o companie profitabila, dar si... tanara. Constantin Ispir, Director General explica: „Din 2012 am inceput procesul de rebranding cu o imagine noua, proaspata, pentru ca ne-am dorit sa ne apropiem mai mult de clientii nostri, sa crestem notorietatea brandului. Obiectivul nostru este in continuare de crestere a vizibilitatii Ciserom, in principal in randul tinerilor care inca nu ne cunosc foarte bine.”
In acest sens Ciserom studiaza piata si concurenta acerba, incercand sa se impuna cu stiluri noi, trendy, colorate sau elegante, mereu adaptate la cerintele tot mai variate ale clientilor. Produsele sunt grupate in colectii tematice si, fie ca vorbim despre bumbac, vascoza, lycra, poliamida sau lana, materia prima folosita este intotdeauna de cea mai inalta calitate.
Ironim Petrascu detine functia de Creator modele atelier tricotat inca din 1990, fiind responsabil pentru transpunerea in productie a tuturor modelelor noi scoase pe piata de Ciserom. „Am ales sa lucrez pentru Ciserom deoarece am considerat ca mi se potriveste aceasta meserie”, declara Ironim. „Inceputul a fost mai greu, dar intotdeauna, daca faci ceva cu placere, apoi ti se pare usor. Imi place colectivul unit si ma simt bine aici.” Desi au trecut 17 ani de la angajarea lui, Ironim totusi face parte dintr-o generatie mai tanara de angajati. Iosif Boca, Sef atelier tricotat masini electronice, este angajat in firma de peste 40 de ani: „Am inceput sa lucrez la Ciserom din 1973. Am ramas in firma atat de multa vreme, pentru ca iubesc ceea ce fac, imi iubesc meseria si o fac cu drag. Sotia mea glumeste, spunandu-mi ‚In afara de ciorapi nu stii sa faci nimic.’ Ciserom pentru mine este a doua familie - cea mai mare parte timpului o petrec aici, alaturi de colegi si ma simt ca acasa. Pot spune ca sunt ‚casatorit’ de 44 ani cu Ciserom.”
La inceput GBL, apoi Textila Banat (TEBA), Fabrica de ciorapi si tricotaje Sebesul si, incepand cu 1990, Ciserom, romanii stiu un singur lucru: cei mai buni ciorapi sunt cei facuti in Sebes! Desi firma s-a adaptat cu brio cerintelor capitalismului, orientandu-se spre exporturi si crescandu-si cu zeci de procente cifra de afaceri, mereu a stiut ca nicio marca a calitatii nu este mai puternica decat traditia.
Atunci cand purtaţi sosete confortabile si perfect asortate tinutei, tineti minte ca va bucurati de produsul final al unei perfectionari care dureaza de 90 de ani.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram