Timişorenii au nevoie de servicii sociale

24 noiembrie 2010

24 Noiembrie, Timişoara

Fundaţia „Pentru Voi”, Societatea Română Speranţa, Federaţia Caritas şi Serviciul de Ajutor Maltez îşi exprimă îngrijorarea faţă de iniţiativa unui grup de consilieri locali privind interzicerea scutirilor la plata impozitelor pe clădiri.

Conform unui proiect de Hotărâre din 17.11.2010 se interzice orice scutire de la plata impozitului pe clădiri începând cu 2011. Aceste scutiri se acordau individual de către Consiliul Local prin Hotărâre, pe baza prevederilor art. 250 alin. 1 pct. 19 din Codul fiscal pentru clădirile în care se desfăşoară activităţi social umanitare. Procedura de până acum impunea verificarea la faţa locului de către inspectorii Direcţiei Fiscale a modului de folosire a fiecărei clădiri. În urma verificării, Direcţia Fiscală propunea Consiliului Local scutirea de impozit.

Asigurarea serviciilor sociale pentru cetăţenii Timişoarei este responsabilitatea Consiliului Local. Organizaţiile noastre sunt furnizori acreditaţi de servicii sociale, a căror utilitate a fost recunoscută de Consiliul Local, care participă şi la finanţarea acestor servicii, conform convenţiilor de colaborare aprobate individual prin Hotărâre de Consiliul Local. Timişoara a fost recunoscută de multe ori la nivel naţional şi internaţional ca model de bună practică, datorită acestor parteneriate public-private. În timpul vizitei lor în Timişoara, şefi de state şi înalţi oficiali europeni au inclus şi vizitarea serviciilor noastre şi au apreciat sprijinul şi implicarea Primăriei şi a Consiliului Local: Majestatea Sa, Regina Beatrix a Olandei, Baronesa Emma Nicholsson, Vicepresedintele Bundestagului, doamna Suzana Kastner, Presedintele Parlamentului din Bavaria, doamna Barbara Stamm.

De aceea, ne exprimăm îngrijorarea faţă de proiectul de hotărâre, mai ales în condiţiile actuale, când alocările bugetare au scăzut datorită crizei economice şi ne luptăm cu toţii să găsim alte resurse pentru a compensa aceste reduceri.

Având în vedere convenţiile de colaborare existente între organizaţiile noastre şi Consiliul Local, propunem:
• renunţarea la acest proiect de hotărâre şi elaborarea de către Consiliul Local a unei hotărâri cu caracter normativ, prin care să stabilească condiţiile generale de acordare a scutirilor, în aplicarea competenţelor stabilite prin Codul fiscal, art.250 alin.1 pct.19
• sau adoptarea următorului amendament: Art.1-Se interzice, începând cu 01 ianuarie 2011, acordarea de către Consiliul local al municipiului Timişoara a unor scutiri de la plata impozitului pe clădiri pentru clădirile prevăzute de art.250 alin.1 pct.19 din Codul fiscal, cu excepţia clădirilor aflate în proprietatea unor asociaţii, fundaţii şi culte, utilizate fără plata unei chirii pentru activităţi social-umanitare fie de Consiliul local al municipiului Timişoara sau de instituţiile publice finanţate de la bugetul local, fie în parteneriat constituit între Consiliul local al municipiului Timişoara şi organizaţiile proprietare ale construcţiilor, pe baza unei înţelegeri (contract, convenţie) aprobate prin hotărâre prealabilă a Consiliului local al municipiului Timişoara".

„Oricine poate avea în familie un copil sau un nepot cu autism sau cu sindrom Down. Pentru 180 de familii din Timişoara aflate în această situaţie, centrele de zi şi locuinţele protejate ale Fundaţiei „Pentru Voi” reprezintă singura şansă de a avea o viaţă decentă şi de a beneficia de sprijin specializat. Noi am dezvoltat aceste serviciii deoarece nu existau în Timişoara: am scris proiecte, am atras fonduri de la donatori externi şi de la Uniunea Europeană pentru a construi clădirile în care se desfăşoară activităţile noastre, tocmai pentru că am înţeles că limitările bugetului local nu permiteau Primăriei să investească în construcţia clădirilor. În toate clădirile noastre, oferim servicii în parteneriat cu Primăria şi cu Consiliul Local care ne sunt alături de 15 ani. Sperăm că vor rămâne alături de noi şi de cetăţenii Timişoarei care au copii cu dizabilităţi şi în viitor.” a declarat Laila Onu, director executiv al Fundaţiei „Pentru Voi”.

Fundaţia „Pentru Voi” oferă servicii sociale comunitare pentru 180 adulţi cu dizabilităţi intelectuale şi familiile lor. În Timişoara este singura organizaţie care oferă aceste servicii adulţilor cu dizabilităţi intelectuale, motiv pentru care avem o lungă lista de aşteptare. Clădirile aflate în proprietatea Fundaţiei "Pentru Voi" sunt folosite pentru activităţi social-umanitare, conform parteneriatului încheiat între Fundaţia "Pentru Voi" şi Consiliul local, având la bază Convenţia de colaborare aprobată prin HCL nr.207 din 26.04.2005.

Societatea Română Speranţa este o asociatie neguvernamentala, umanitara si nonprofit din Timisoara, infiintata in 1990, cuprinzand in 2010 peste 1000 familii cu persoane (copii si adulti) cu handicap mental din Timisoara si judetul Timis. Dintre serviciile sociale oferite de noi se numara centrul respite/ centrul de criza situat intr-un imobil, proprietate a Societatii Romane Speranta, din Timisoara, str. Ana Ipatescu, nr.54.

Serviciul de Ajutor Maltez din Timişoara oferă servicii sociale pentru 190 persoane din diferite categorii dezavantajate: bătrâni, bolnavi, persoane cu dizabilităţi, şomeri, familii cu probleme, copii orfani, femei abuzate, persoane fără adăpost. Aceste servicii se împart în două categorii mari: 1. Ajutor material şi consiliere socială şi 2. Servicii sociale permanente, dintre care amintim: Căminul de bătrâni, Centru de zi, Clubul „Seniorilor”, Îngrijirea vârstnicilor la domiciliu; Cantina socială „Bucătăria re roţi”.

Federaţia Caritas a Diecezei Timişoara se dedică tuturor formelor de ajutor social, comunitar, desfăşurându-şi activitatea sub deviza „Suntem aici pentru toţi oamenii”. Din principalele proiecte amintim: Proiecte medico-sociale – centre de îngrijire la domiciliu; Programe cu şi pentru copii; Programe pentru femei victime ale violenţei domestice si persoane fără adăpost, azil de noapte; Cantine sociale; Asistenţă şi consiliere pentru persoane cu handicap; Centru de integrare şi reintegrare socioprofesională a persoanelor fără adăpost; Centru de îngrijire paliativă - Hospice; Programe pentru Rromi; construirea şi dotarea Spitalului Casa Austria din Timişoara, reabilitarea unei părţi a blocului alimentar a Spitalului de copii Luis Ţurcanu, etc.

Laila Onu, Director
Fundaţia „Pentru Voi”

Cornelia Cojanu, Preşedinte
Societatea Română Speranţa

Ildico Baranyi, Preşedinte
Serviciul de Ajutor maltez

Herbert Grun, Preşedinte
Federaţia Caritas

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram