Tendințele care dictează moda rochiilor în sezonul primăvară – vară 2018

dyfashion.ro

 

Orice apariție spectaculoasă reprezintă biletul spre ieșirea din anonimat a femeilor ce au stat în această zonă de confort prea mult timp. Articole specifice reprezentantelor feminine, rochiile constituie calea sigură pentru a constitui o prezență deosebită cu fiecare ocazie. În acest sezon, mai mult ca niciodată opțiunile reușesc să surprindă publicul larg, dar mai ales pe cele care mereu au întâmpinat dificultăți în a găsi ceva potrivit, în funcție de specificul diferitelor evenimente la care au participat.

Aceasta nu ar trebui să constituie nici pe de parte un motiv pentru a nu mai lua parte la astfel de ocazii – nici pe departe și nu în condițiile în care există un magazin specializat în rochii, precum DyFashion.ro. Săptămânal, aceasta își reactualizează stocurile cu noi modele de rochii, astfel ca pasionatele de modă să poată ține pasul cu noile tendințe, fără a se plafona la acest capitol.

Colecțiile de rochii DyFashion completează garderoba feminină cu stil

Pentru a avea siguranța că rochia aleasă este întotdeauna și cea potrivită în funcție de eveniment, axarea după categoria din care aceasta face parte este un prim pas de realizat. Iată care sunt aspectele specifice acestora și cum vor găsi cele interesate rochiile potrivite de fiecare dată.

Rochiile de ocazie

Diferite de obicei din detaliile decorative ce le alcătuiesc, acestea sunt în general confecționate din materiale fine, care prezintă o textură catifelată sau mătăsoasă. Este nelipsită în rândul acestora dantela – materialul care oferă un plus de feminitate și senzualitate purtătoarelor.

Deși nu există o regulă în acest sens, rochiile de ocazie au de obicei lungime medie, respectiv deasupra sau chiar sub nivelul genunchilor. Acest aspect nu denotă decât mister, seriozitate, dar totodată și o eleganță aparte.

Rochiile cu imprimeuri

Imprimeurile au fost și se vor menține în tendințe întotdeauna pentru că aduc de fiecare dată o altă perspectivă asupra ținutelor. Există atât de multe opțiuni în ceea ce le privește încât orice stil și preferință a fost vizată – cel puțin în ceea ce privește colecția propusă pe DyFashion.

Lungi, midi sau mini, cu sau fără mâneci, dintr-o varietate de materiale, în design-uri simple sau cu detalii decorative inedite, acestea aduc un plus de viață purtătoarelor, răspândind astfel în jur energie pozitivă și voie bună.

Se pare că domină – în ceea ce privește paleta coloristică, tonurile neutre în combinații discrete cu alte culori ce le completează, transformându-le din banal în articole cu efect de impact.

Rochiile de banchet

Mult așteptata petrecere de banchet trebuie să fie întâmpinată de reprezentantele feminine cu stil, mai ales având în vedere nerăbdarea din ultimele săptămâni dinainte de marele eveniment.

Pare a fi un trend în tendințe rochiile din dantelă, cu volănașe. Cele lungi până în pământ și fără mâneci sunt fără doar și poate definiția eleganței și soluții de apreciat. Disponibile într-o paletă de culori variată pe dyfashion.ro acestea pot fi comandate în mărimea potrivita, livrarea fiind una rapidă și eficientă.

Decupajele sunt de asemenea în tendințe în acest sezon, îndrăgite de viitoarele absolvente, dar nu numai de acestea. Reprezintă opțiuni valabile și pentru cele care doresc să își facă apariția în cadrul unui eveniment select, astfel încât să atragă privirile tuturor și nu prin vulgaritate, ci printr-o senzualitate inegalabilă.

Desigur, la aceste categorii de rochii se mai pot adăuga și cele de zi, de seară, office, etc. După preferințe și nevoi, cele interesate pot comanda rochiile ideale la prețuri echitabile de pe dyfashion.ro.