Comunicate de presa Comunicate de Presa

Servicii sociale noi in premiera in Romania

16 iulie 2013

Din cele 670 de aplicaţii depuse anul trecut pe Componenta Social a Programului de Cooperare Elveţiano-Român, Fundaţia Pentru Voi a câştigat 2 finanţări, fiind singura organizaţie de pe lista câştigătorilor căreia i-au fost aprobate ambele proiecte depuse. În cadrul Programului de Cooperare Elveţiano-Român, au fost aprobate 29 de proiecte pe Componenta Social, dintre care două […]

Doamne gaseşte un sprijin pentru copilul meu când eu nu voi mai fi

11 februarie 2013

În Timişoara, Fundaţia „Pentru Voi” este singura care se îngrijeşte de soarta acestor persoane, având în prezent 195 de beneficiari, iar campania din acest an îşi propune strângerea de fonduri pentru a le oferi celor care nu mai au pe nimeni serviciile specializate de care au nevoie: o locuinţă protejată (un loc pe care să […]

Hipoterapie pentru persoane cu dizabilitaţi intelectuale la Herghelia Izvin

12 noiembrie 2012

Timişoara, 12 noiembrie 2012 12 autoreprezentanţi, persoane cu dizabilităţi intelectuale de la Fundaţia „Pentru Voi”, au participat sâmbătă, 10 noiembrie, la activităţi de hipoterapie la invitaţia doamnei Erika Cristina Kempf, fiziokinetoterapeut specializat în hipoterapie la Herghelia Izvin. „Ne-am bucurat când am primit invitaţia de a participa la workshopul de hipoterapie de la Izvin, pentru că […]

Deblocati fondurile europene

17 septembrie 2012

17 septembrie 2012 Fundatia “Pentru Voi” din Timisoara se confrunta cu o criza de lichiditati, care pune in pericol buna functionare a serviciilor sociale pe care le ofera pentru 183 de adulti cu dizabilitati intelectuale si familiile acestora. Fundatia “Pentru Voi” a incheiat in luna iulie proiectul “Economia sociala – o sansa pentru persoanele cu […]

Şcoala de vara la Dubova pentru 38 persoane cu dizabilitaţi intelectuale

25 iunie 2012

25 iunie, Timişoara Fundaţia „Pentru Voi” organizează în perioada 24 – 29 iunie la Dubova, o şcoală de vară pentru 38 adulţi cu dizabilităţi intelectuale, angajaţi în unitatea protejată „Pentru Voi” şi pe piaţa liberă a muncii. Evenimentul face parte din proiectul „Economia socială - o şansă pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale”, cofinanţat din Fondul […]

6 persoane cu dizabilitati intelectuale la Bruxelles

21 iunie 2012

21 iunie, Timisoara 6 persoane cu dizabilitati intelectuale la Bruxelles 6 autoreprezentanti* persoane cu dizabilitati intelectuale de la Fundatia „Pentru Voi” din Timisoara, vor participa in perioada 21-23 iunie la doua evenimente importante la Bruxelles: 1. Vor efectua o vizita la Parlamentul European, ca urmare a castigarii concursului EuropAffiche. Locul I pe Romania a fost […]

Focus grup: Accesul pe piata muncii al persoanelor cu dizabilitati

20 iunie 2012

20 iunie, Timisoara Fundatia „Pentru Voi” in parteneriat cu Federatia ONPHR* a organizat marti, 19 iunie, un focus grup pe tema accesului pe piata muncii si serviciile disponibile pentru persoanele cu dizabilitati. Evenimentul a fost organizat prin proiectul „Excelent - Infiintarea unei retele de centre de excelenta in furnizarea serviciilor de reabilitare si integrare profesionala […]

Golgeteri pentru voluntariat şi incluziune sociala

19 mai 2012

19 mai 2012, Timişoara Golgeteri pentru voluntariat şi incluziune socială 20 de persoane cu dizabilităţi intelectuale şi voluntarii lor din programul de mentorat „Un Prieten pentru Tine” au participat vineri la un meci de fotbal dedicat voluntariatului şi incluziunii sociale. Evenimentul a fost organizat în cadrul Săptămânii Naţionale a Voluntariatului 2012, cu sprijinul domnului Valentin […]

Voluntariat si responsabilitate sociala in Ziua Europeana de Combatere a Discriminarii Persoanelor cu Dizabilitati

3 mai 2012

3 mai 2012, Timisoara La initiativa United Way Romania, compania multinationala SC Flextronics Romania SRL va organiza sambata, 5 mai, o actiune de voluntariat pentru renovarea a 3 locuinte protejate in care locuiesc 15 persoane cu dizabilitati intelectuale, beneficiari ai Fundatiei „Pentru Voi”. Actiunea are loc chiar de Ziua europeana de combatere a discriminarii persoanelor […]

Fundatia Pentru Voi a castigat Concursul EuropAffiche

27 aprilie 2012

27 aprilie, Timisoara Fundatia „Pentru Voi” a castigat Concursul EuropAffiche Gianina Gendelon, Lenuta Gherbasina, Dana Mihut, Maria Botez, Daniel Patrascu si Gheorghe Martinec coordonati de Radu Sudrijan au castigat ieri locul I la concursul EuropAffiche. Ei vor merge in 21 iunie la Consiliul Europei din Bruxelles pentru a-si prezenta lucrarile si a expune afisul castigator, […]

Seminar pentru politisti pe tema dizabilitatii intelectuale

25 aprilie 2012

25 aprilie 2012 Fundatia „Pentru Voi” din Timisoara organizeaza joi, 26 aprilie, de la ora 10.00, la Hotel Rogge din Resita, un seminar dedicat politistilor, avand ca scop promovarea incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilitati intelectuale. Evenimentul face parte din proiectul Economia sociala - o sansa pentru persoanele cu dizabilitati intelectuale, cofinantat din Fondul Social […]

Romania: impreuna pentru autism

1 aprilie 2012

31 martie 2012, Timişoara Primul flash mob pentru autism din Timişoara Duminică, 1 aprilie, Fundaţia „Pentru Voi” în colaborare cu Zumba Fitness vor organiza pentru prima oară la Timişoara două flash-mob-uri cu participarea a peste 200 persoane, pentru a atrage atenţia asupra autismului. La ora 17.00 va avea loc primul flash mob în incinta Iulius […]

Calitatea în serviciile sociale pentru persoanele cu dizabilitaţi

1 aprilie 2012

1 aprilie, Timişoara Calitatea în serviciile sociale pentru persoanele cu dizabilităţi Vă reamintim că mâine, 2 aprilie, se discută în premieră la Timişoara despre „Calitatea în serviciile sociale pentru persoane cu dizabilităţi: provocări, oportunităţi şi modele europene”, în cadrul unei conferinţe regionale care va avea loc în sala de consiliu a Primăriei Timişoara, de la […]

Ambasadorul Olandei a vizitat Fundaţia „Pentru Voi”

29 martie 2012

29 martie 2012, Timişoara Ambasadorul Olandei în România, domnul H.E. Johannes Hendrik Mattheus (Matthijs) van Bonzel a vizitat pentru prima oară serviciile sociale ale Fundaţiei „Pentru Voi”. „Suntem onoraţi de vizita Excelenţei Sale. Suntem recunoscători Olandei pentru sprijinul constant pe care l-am primit de mai bine de 20 de ani din partea unor organizaţii, a […]

Fundaţia „Pentru Voi” participa la Timişoara Business Days

29 martie 2012

29 martie, Timişoara Fundaţia „Pentru Voi” participă cu un stand de prezentare la „Timişoara Business Days”, cel mai important eveniment de business al anului din oraşul nostru. Este pentru prima dată când participăm la acest eveniment şi o facem pentru a ne face cunoscută activitatea în mediul privat din oraş şi pentru a promova campania […]

Pentru Voi lumineaza in albastru Timisoara

28 martie 2012

28 martie 2012, Timisoara Cu ocazia Zilei Internationale de constientizare a Autismului Fundatia „Pentru Voi” va organiza duminica, 1 aprilie, la Timisoara, o serie de evenimente inedite, ca parte a actiunii Light It Up Blue, desfasurata la nivel global. Se vor organiza doua flashmob-uri cu participarea a peste 200 de persoane dintre care si 12 […]

Calitatea in serviciile sociale pentru persoanele cu dizabilitati se dezbate intr o conferinta regionala la Timisoara

27 martie 2012

27 martie, Timisoara Calitatea in serviciile sociale pentru persoanele cu dizabilitati se dezbate intr-o conferinta regionala la Timisoara Federatia ONPHR (Organizatia Nationala a Persoanelor cu Handicap din Romania) si Fundatia „Pentru Voi” vor organiza conferinta regionala „Calitatea in serviciile sociale pentru persoane cu dizabilitati: provocari, oportunitati si modele europene”, luni, 2 aprilie, de la ora […]

Centrul de zi „Ladislau Tácsi” a implinit 5 ani

23 martie 2012

23 martie 2012, Timisoara Centrul de zi „Ladislau Tácsi” pentru adulti cu dizabilitati intelectuale si comportament provocator a implinit azi 5 ani de activitate. „Este o bucurie pentru noi sa aniversam 5 ani de existenta a acestui centru, unic in tara, care ofera ingrijire si terapii pentru persoanele cu dizabilitati profunde, care din pacate in […]

Strategia serviciilor sociale si pentru persoanele cu Sindrom Down din Timisoara

22 martie 2012

21 martie, Timisoara Cu ocazia Zilei Mondiale a Persoanelor cu Sindrom Down, 10 timisoreni cu Sindrom Down, beneficiari ai Fundatiei „Pentru Voi”, s-au intalnit cu domnul primar Gheorghe Ciuhandu, pentru a-i solicita sprijinul in asigurarea serviciilor sociale de care au nevoie. „Am solicitat domnului primar ca la crearea Strategiei locale a serviciilor sociale sa tina […]

Fundatia „Pentru Voi” premiata pentru Excelenta in implicare sociala

22 decembrie 2011

22 decembre, Timisoara Primaria Municipiului Timisoara, prin hotararea domnului Primar Gheorghe Ciuhandu, a oferit Fundatiei „Pentru Voi”, Premiul Municipiului Timisoara pentru Excelenta in Implicare Sociala pe Anul 2011. Ceremonia de premiere a avut loc joi, 22 decembrie, ora 11.00, in Sala de Consiliu a Primariei Municipiului Timisoara. “Multumim Primariei Municipiului Timisoara pentru acest premiu si […]

Spectacol de Craciun la Centrul „Impreuna”

20 decembrie 2011

20 decembrie 2011, Timisoara Fundatia „Pentru Voi” a organizat luni, la Casa Adam Muller Guttenbrun, Spectacolul de Craciun pentru beneficiarii Centrului de zi „Impreuna”. Au fost invitati toti cei 80 adulti cu dizabilitati intelectuale insotiti de parintii lor, dar si de voluntarii implicati in proiectele „Pentru Voi”. Programul artistic a cuprins colinde si cantece populare, […]

S au strans 3135 lei pentru Centrul “Orizonturi noi”

9 decembrie 2011

9 decembrie 2011, Timisoara Multumim tuturor celor care au participat ieri seara la Concertul caritabil organizat de Fundatia „Pentru Voi” si Facultatea de Muzica din Timisoara la Mansarda Bastion! Din vanzarea biletelor, a materialelor promotionale, a produselor de Craciun si din donatiile facute s-au strans 3135 lei, care se vor folosi pentru finalizarea constructiei celui […]

Carnavalul Tinerilor Angajati editia a II a

2 noiembrie 2011

Timisoara, 2 noiembrie Fundatia „Pentru Voi” va organiza joi, 3 noiembrie de la ora 15.00, a doua editie a „Carnavalului tinerilor angajati”, pentru beneficiarii ei, persoane cu dizabilitati intelectuale, implicati in activitati de economie sociala. Evenimentul se desfasoara in cadrul proiectului Economia sociala - o sansa pentru persoanele cu dizabilitati intelectuale, cofinantat din Fondul Social […]

Conferinta nationala cu participare internationala la Timisoara

16 octombrie 2011

16 octombrie 2011, Timisoara Servicii sociale pentru persoanele cu dizabilitati intelectuale severe Fundatia „Pentru Voi” va organiza in 18-19 octombrie, la Rectoratul Politehnicii Timisoara, conferinta nationala cu participare internationala cu tema „Servicii sociale pentru persoanele cu dizabilitati intelectuale severe”. Evenimentul face parte din proiectul Economia sociala - o sansa pentru persoanele cu dizabilitati intelectuale, cofinantat […]

Fundatia „Pentru Voi” la ONG Fest 2011

6 octombrie 2011

6 octombrie, Timisoara Fundatia „Pentru Voi” la ONG Fest 2011 Fundatia „Pentru Voi” invita cetatenii Timisoarei sa viziteze standul nostru de prezentare in cadrul targului ONG-Fest 2011, care se va desfasura in 8 si 9 octombrie, in Piata Unirii. Actiunea face parte din proiectul Economia sociala - o sansa pentru persoanele cu dizabilitati intelectuale, cofinantat […]

Reminder: Conferinta nationala pentru autoreprezentanti

16 august 2011

16 august 2011 Fundatia „Pentru Voi” are placerea de a invita persoanele cu dizabilitati intelectuale, avand calitatea de auto-reprezentanti, la cea de-a sasea editie a conferintei nationale pentru autoreprezentanti, care va avea loc la Mamaia, in perioada 31 august - 1 septembrie. Tema conferintei din acest an este „Viata mea – cum este si cum […]

Invitatie | Vizita de studiu la Unitatea Protejata Pentru Voi

31 mai 2011

31 mai 2011, Timişoara Fundaţia „Pentru Voi” are plăcerea de a invita specialiştii care lucrează în domeniul dizabilităţii intelectuale din regiunea sud-vest să participe la o vizită de studiu a Unităţii Protejate „Pentru Voi”. Vizita de studiu va avea loc în data de 1 iulie 2011 la Timişoara. Programul vizitei cuprinde prezentarea serviciilor furnizate de […]

Vizita de studiu în Ungaria pentru persoanele cu dizabilitaţi intelectuale

5 mai 2011

5 mai, Timişoara Un grup de 5 autoreprezentanţi - persoane cu dizabilităţi intelectuale şi 2 însoţitori din cadrul Fundaţiei “Pentru Voi” au participat la o vizită de studiu de 3 zile în Ungaria. Aici au vizitat atelierele protejate, centrul de zi şi locuinţele protejate din cadrul Fundaţiei “Şanse Egale” din localitatea Csömör. Vizita s-a desfăşurat […]

Invitatie | Vizita de studiu la Unitatea Protejata Pentru Voi

3 noiembrie 2010

3 noiembrie 2010, Timişoara Fundaţia „Pentru Voi” are plăcerea de a invita specialiştii care lucrează în domeniul dizabilităţii intelectuale din regiunea sud-vest să participe la o vizită de studiu a Unităţii Protejate „Pentru Voi”. Vizita de studiu va avea loc în data de 9 noiembrie 2010 la Timişoara. Programul va cuprinde prezentarea activităţilor desfăşurate în […]

Proiectul Legii cadru privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice discrimineaza in functie de tipul dizabilitatii persoanele cu handicap

7 septembrie 2010

7 septembrie 2010 Proiectul Legii cadru privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice discrimineaza in functie de tipul dizabilitatii persoanele cu handicap grav angajate in munca Fundatia „Pentru Voi” solicita Ministerului Muncii modificarea de urgenta a articolului 18 din proiectul Legii cadru privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, in care […]

Reminder | conferinta nationala pentru auto reprezentanti 2010

12 august 2010

12 august 2010, Timisoara Fundaţia „Pentru Voi” are plăcerea de a invita persoanele cu dizabilităţi intelectuale, având calitatea de auto-reprezentanţi*, la cea de-a cincea ediţie a Conferinţei Naţionale cu tema Angajarea în muncă a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale: între oportunităţi şi provocari, care va avea loc la Mamaia, în perioada 31 august - 1 septembrie […]

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram