Stakeholderi locali relevanti au participat la masa rotunda „Autoafirmarea femeii in spatiul public: de la mama la antreprenor”

25 iunie 2015

Masa rotunda „Autoafirmarea femeii in spatiul public: de la mama la antreprenor", organizata ieri, 23.06.2015 in Constanta a reunit peste 37 de stakeholderi relevanti din domeniu. Reprezentantii Agentiei Nationale Antidrog din cadrul Ministerului Afacerilor Interne si ai companiei de consultanta Loop Operations, alaturi de invitati, au evaluat situatia socio-economica a regiunii Sud-Est, barierele intampinate de potentialele antreprenoare, dar si oportunitatile existente pe piata.
Discutiile s-au axat, in special, pe barierele si stereotipurile care impiedica femeile din regiunea amintita sa-si deschida propriile afaceri. Desi participa activ in societate in aceeasi masura, femeile si barbatii nu pornesc de pe pozitii egale, realitatea istorica evidentiind ca numai barbatii par sa cumuleze capital simbolic in urma competitiilor societale. Tocmai de aceea credem ca e nevoie de schimbarea acestui mod de gandire si comportament atat in spatiul public, cat si in spatiul privat. Conform participantilor la discutii, este nevoie sa fie identificate nevoile societatii prin cooperarea intre institutiile publice si societatea civila ,dezvoltate si implementate proiecte care sa se adreseze acestor nevoi. Reprezentantii societatii civile au atras atentia asupra faptului ca proiectele derulate pe perioade scurte de timp nu produc rezultatele scontate.
Agentia Nationala Antidrog si compania de consultanta Loop Operations sunt parteneri in cadrul proiectului „Egalitate pe piata muncii - Sansa TA la un viitor mai bun!”, proiect cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.
Acest eveniment face parte dintr-un demers mai amplu in cadrul caruia partenerii isi propun sa realizeze o ampla analiza asupra problemei excluziunii sociale si profesionale a femeilor apartinand grupurilor vulnerabile, cauzata in special de absenta unei educatii adecvate si a abilitatilor necesare pentru ocuparea unui loc de munca. Urmatoarea dezbatere publica cu tema „Femeile si empatia emotionala- valoarea adaugata pentru organizatii” va fi organizata in luna septembrie.
Proiectul „ Egalitate pe piata muncii - Sansa TA la un viitor mai bun!” cauta sa contribuie la cresterea oportunitatilor de angajare pentru femeile apartinand grupurilor vulnerabile in vederea crearii unei piete a muncii inclusive si are ca principale directii de actiune: cresterea oportunitatilor de angajare pentru femeile aflate in situatii de risc de excluziune sociala; imbunatatirea accesului egal la ocupare si construire a unei cariere de succes; implicarea autoritatilor publice (centrale si locale) si a altor organizatii relevante (ONG-uri, asociatiilor de IMM-uri, sindicate, patronate, camere de comert) in probleme ce tin de egalitatea de sanse si accesul egal al femeilor pe piata muncii; derularea de studii relevante in domeniu.
Pentru mai multe detalii legate de proiect si parteneri, ne puteti contacta la adresa de e-mail comunicare@loopoperations. ro

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram