Servicii gratuite pentru 750 de persoane din regiunile Centru și Vest prin proiectul „WORK I T “

22 mai 2014

Uniunea Europeană finanțează proiecte care să-i ajute pe locuitorii din mediul rural să se formeze profesional, să-și găsească mai uşor un loc de muncă și să-şi deschidă propriile afaceri. Un astfel de demers este proiectul „WORK I.T.!“, derulat de către XEROM SERVICE S.R.L. Alba Iulia, în parteneriat cu INDUSTRIAL EURO STAR S.R.L Alba Iulia și GAMI CLEAN S.R.L. Alba Iulia.

Programe de inițiere, specializare și calificare în ocupații cerute pe piața muncii
Prin proiect vor fi furnizate, în regim de gratuitate, servicii de informare, consiliere şi orientare privind cariera, de formare profesională, de mediere în vederea creșterii ratei de ocupare, dar și de asistență și consiliere pentru inițierea unei afaceri. Serviciile vor fi furnizate la sediul beneficiarului și al partenerilor, dar și prin deplasarea specialiştilor proiectului în comunele din cele două regiuni. Metodele de lucru ajută la completarea, diversificarea și îmbunătățirea serviciilor asigurate de instituțiile statului. Grupul țintă al proiectului este format din 750 de persoane – șomeri (tineri, de lungă durată), persoane ocupate în agricultura de subzistență, persoane în căutarea unui loc de muncă, persoane inactive, manageri din mediul rural și angajați din mediul rural, dintre care 563 vor fi femei.

Una dintre activitățile proiectului se va materializa în organizarea a opt programe de formare profesională, în ocupații cerute pe piața muncii:
• Agent pază – nivel I
• Baby sitter – nivel I
• Lucrător în comerț - nivel I
• Cameristă – nivel I
• Lucrător în izolații – nivel I
• Operator introducere, validare, prelucrare date – nivel II
• Competențe antreprenoriale – specializare
• Manager resurse umane - specializare
Participanții la cursuri vor fi selectați de către specialiștii proiectului în urma unor sesiuni de informare, consiliere şi orientare privind cariera. Din numărul total de beneficiari, 675 vor primi certificate A.N.C. (Autoritatea Națională pentru Calificări), recunoscute pe piața internă a muncii și în statele din Uniunea Europeană. În urma serviciului de mediere oferit de către specialiștii proiectului, un număr de 138 de persoane vor obține un loc de muncă, iar 400 persoane vor beneficia de asistență și consiliere pentru demararea unei afaceri în mediul rural.
Proiectul „WORK I.T.!“ are ca scop combaterea șomajului și creșterea ratei de ocupare pe piața muncii pentru locuitorii din mediul rural. A demarat în data de 1 aprilie 2014, are o perioadă de implementare de 18 luni şi un buget total de 9.786.104 lei. Este co-finanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 „Investeşte în oameni!”, Axa prioritară: 5 „Promovarea măsurilor active de ocupare”, Domeniul major de intervenţie: 5.2. „Promovarea sustenabilității pe termen lung a zonelor rurale în ceea ce privește dezvoltarea resurselor umane și ocuparea forței de muncă“.

Informații suplimentare:

XEROM SERVICE S.R.L. Alba Iulia
Telefon: 0258 806 027; fax: 0258 834 173
Email: [email protected]
Persoană de contact:
Lucian Oprean
Manager proiect

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram