SĂPTĂMÂNA 3 7 AUGUST LA BIBLIOTECA METROPOLITANĂ BUCUREȘTI

31 iulie 2015

Prima săptămână a lunii august începe în filialele Bibliotecii Metropolitane cu un Atelier de scriere creativă la Filiala „Nichita Stănescu”. Apoi de la orele 17.00 puteţi participa, la Filiala „Liviu Rebreanu”, la vernisajul unei expoziţii de carte poştală veche, din colecţiile Bibliotecii Digitale a Bucureştilor . Expoziţia, intitulată Un bun român, face parte din seria expozițională O clipă într-o imagine celebrând familia regală care a adus reîntregirea Țării: Regele Ferdinand Întregitorul și Regina Maria.
Marți schimbăm registrul expozițional și ne întâlnim de la orele 17.00 cu … Un penel de 10 ani, întruchipat de tânăra pictoriță Alara Suzan Deniz. Iubitorii filosofiei de calitate sunt așteptați marți la Sediul Centrul „Mihail Sadoveanu”, pentru o conferință pe tema ETICII în viziunea lui Platon, Aristotel și Budhha.
Bineînțeles, în fiecare seară de joi vă îmbiem la Lectura de joi. Ne întâlnim la orele 19.00, pe răcoare, în Grădina de citit - spațiul informal și prietenos din curtea Sediului Central „Mihail Sadoveanu”.
Vineri, 7 august, va oferim un atelier de teatru la Filiala „Otilia Cazimir”, cu multă veselie și bună-dispoziție.
Important: Participarea la toate programele Bibliotecii Metropolitane Bucureşti este gratuită!

Unde găsim toate acestea?
Ateliere de creativitate
• Atelier de scriere creativă – pe 3 august, de la ora 11.00, Filiala „Nichita Stănescu” vă aşteaptă să învăţaţi să vă exprimați sentimentele. Înscrierile se fac pe mail, pe adresa de facebook a filialei sau telefonic.
Contact: Filiala „Nichita Stănescu”, Calea Crângaşi, Nr. 19 Sector 6
Telefon: + 4021 539.65.19,

• Basmele păpușilor – pe 7 august, de la ora 11.00, Filiala „Otilia Cazimir” vă aşteaptă să învăţaţi să dați viață personajelor preferate din basme. Înscrierile se fac pe mail, pe adresa de facebook a filialei sau telefonic.
Contact : Filiala „Otilia Cazimir”, Str. Turnul Măgurele 19, Sectorul 4
Telefon: + 4021 539.65.28,

Conferințe pentru public
• Lectura de joi – lectură publică în Grădina de citit. Joi, 04 august de la orele 19.00, în curtea Sediului Central „Mihail Sadoveanu”.
• Te ajută filosofia! – prelegere filosofică succintă pe tema ETICII în viziunea lui Platon, Aristotel și Budhha. Prelegerea se va ține marți, 04 august, orele 18.30 la Sediul Central „Mihail Sadoveanu”. Înscrieri telefonic, pe e-mail sau facebook.
Contact: Sediul Central B.M.B. „Mihail Sadoveanu”, Str. Tache Ionescu 4, Sector 1
Telefon: 021.316.83.00,

Expoziţii
• Un bun român – expoziţie retrospectivă de cărţi poştale din colecțiile Digibuc, cu tema Familia Regală a României Ferdinand Întregitorul și Regina Maria. Din 3 august la Filiala „Liviu Rebreanu”.
Contact: Filiala “Liviu Rebreanu”, Str. Lucreţiu Pătrăşcanu 13, Sectorul 3
Telefon: 021 539.65.27,

• Un penel de 10 ani – expoziţie personală a pictoriței, în vârstă de 10 ani, Alara-Suzan Deniz. Din 4 august pe simezele Sediului Central Mihail Sadoveanu.
Contact: Sediul Central B.M.B. „Mihail Sadoveanu”, Str. Tache Ionescu 4, Sector 1
Telefon: 021.316.83.00,

Despre Biblioteca Metropolitană
Biblioteca Metropolitană Bucureşti este o rețea de biblioteci publice destinată tuturor bucureştenilor. Misiunea ei este de a facilita accesul gratuit și nediscriminatoriu la drepturile culturale fundamentale, servind ca un centru comunitar care susține activ informarea, cercetarea, educația și recreerea locuitorilor din București și județul Ilfov, și care contribuie activ la îmbunătățirea calității vieții bucureștenilor prin oferta ei inovatoare și programul integrat de servicii cu caracter public.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram