Sandalele cu toc si platforma Vezi cum le porti in tinute moderne

Dupa ce vara trecuta observam disparitia completa a platformelor de pe podiumuri, sezonul acesta suntem martorele unei reveniri in forta a acestora. Doar ca de data asta nu este vorba de pantofi in stil clasic cu platforma si toc cui urias, ci mai degraba de sandale cu platforma si toc gros, in stilul retro al anilor ’70. Exista, desigur, mai multe variatii pe aceasta tema.
Desi le iubim pentru centimetrii in plus pe care ii adauga inaltimii noastre, o pereche de sandale cu toc si platforma nu sunt cel mai usor de purtat. Accesorizate gresit, iti pot da un look kitsch sau de vampa. Pentru a evita asta, iata cateva sugestii de stil care te vor ajuta sa integrezi platformele in tinute moderne.

Sandale cu platforma

8 piese pe care orice femeie trebuie sa le aiba in garderoba de primavara. Actualizeaza-ti stilul, la inceput de sezon
Rolul pantofilor ar trebui sa fie acela de a echilibra tinuta, dar si silueta. Daca esti miniona si silfida, probabil vei arata precum Motanul Incaltat intr-o pereche de sandale butucanoase, cu platforma. Daca esti genul corpolent, acestea sunt chiar recomandate, echilibrand proportiile in timp ce iti aduc cativa centimetri in plus bineveniti.
Avand un aer usor boho si casual, nu vor arata prea bine in tinutele elegante. Pentru o rochie de seara, o pereche de sandale stiletto vor fi intotdeauna cea mai buna alegere. Sunt o alternativa sic, insa, in tinute cu un aer casual, cu jeansi sau fuste scurte. Daca stilul tau e lady like, mai bine poarta fusta midi creion cu pantofi stiletto. Nu spun ca nu poti purta platforme cu rochii midi – gandeste-te la show-ul Dolce & Gabbana si femeile “sicliene” ce pasesc increzatoare pe podiumuri in fuste midi si platforme cu aplicatii florale – dar necesita o anumita atitudine si fler pentru a arata sic. Varianta stiletto este intotdeauna sigura.
O pereche de sandale cu toc simple, cu doua barete, vor completa perfect o tinuta minimalista cu croieli geometrice, in timp ce o pereche de sandale in nuante pamantii sau cu talpa de lemn vor fi prima ta alegere pentru o tinuta cu aer boho sau hippie.
Partea cea mai buna la aceste sandale este ca, de cele mai multe ori, platforma ofera piciorului mai mult confort decat o talpa subtire, diminuand presiunea pe care o resimti atunci cand calci. Asta, desigur, daca nu e vorba de o talpa de lemn, rigida, care nici nu iti va oferi foarte multa siguranta la mers. Alege o platforma moale si picioarele tale iti vor multumi.

Sursa articole – http://www.ele.ro/