S au lansat cele mai ieftine vacanțe pentru vara 2016

19 octombrie 2015

Pentru vara lui 2016 liderul low-cost Europa Travel mizează, ca de obicei, pe Vechea Eladă, considerată vedeta viitorului sezon estival. ”În acest an apetitul turiștilor pentru vacanțele în regim early booking este mai ridicat ca niciodată, declară Teodor Călimănescu, manager agenție de turism. Cei mai mulți își doresc o destinație sigură, confortabilă, ieftină, la malul unei mări care să-i atragă cu varietatea plajelor, apa limpede și atmosfera specifică locului. De aceea mizăm, în continuare pe Grecia, destinație pe care o cunoaștem până în cele mai mici detalii. Cred că în clipa de față suntem turoperatorul cu cea mai mare paletă de oferte pentru Grecia, atât pentru turiștii care aleg o cursă charter cu avionul sau autocarul, cât și pentru cei care pleacă în vacanță cu mașina proprie”, a mai adăugat managerul agenței de turism.
Dintre produsele turistice oferite vara viitoare de către Europa Travel, enumerăm:
- charterele cu avionul (Creta, Rhodos, Zakynthos, Corfu, Skiathos, Lefkada, Parga, Mykonos, Santorini, Kos);
- charterele cu autocarul (Thassos, Asprovalta, Nea Vrasna, Stavros, Makrygialos, Paralia Katerini, Olympic Beach, Platamonas, Nei Pori, Skiathos, Zakynthos, Kefalonia, Lefkada, Ammoudia, Parga, Corfu);
- vacanțele individuale (practic, în această formulă turoperatorul low-cost are disponibile, prin partenerii săi, aproape toate destinațiile din Grecia).
Și sejururile oferite în sezonul 2016 de către Europa Travel au prețuri low-cost, apreciate de un număr mare de turiști. Costurile pornesc de la 49 euro pentru un sejur cu autocarul, care include 6 nopți cazare și transportul cu autocarul. Iar un sejur care include transportul cu avionul și 7 nopți de cazare pornește de la 99 de euro.
”Suntem singurul turoperator din România care a introdus sejururile de 6 nopți pentru vacanțele cu autocarul în Grecia, intervine Teodor Călimănescu. Am observat apetitul pentru vacanțe de 5 și 6 nopți al românilor pentru litoralul nostru și am găsit o formulă prin care să oferim acest concept și pentru multe dintre destinațiile din zona continentală, dar și din insule. Coroborând acest lucru cu prețurile foarte bune, oferim astfel unui număr cât mai mare de turiști posibilitatea de a petrece nu una, ci două vacanțe estivale intr-un sezon.”
Anual, Europa Travel are peste 30.000 de turiști care au înțeles că low-cost nu inseamnă ieftin, la standarde mici, ci înseamnă un produs ”smart travel”, de tipul celui mai bun raport calitate/preț. Hotelurile sunt îndelung selectate și verificate, în oferta agenției neregăsindu-se, de obicei, cazări care au un rating mai mic de 3 puncte pe tripadviser.
”Produsele noastre pot fi comercializate în primul rând prin intermediul agențiilor noastre partenere din toată țara, completează Teodor Călimănescu. Am renunțat la extinderea propriei rețele de vânzare, pentru a veni în sprijinul agențiilor partenere. Recomandăm pe această cale turiștilor noștri să caute vacanțele low-cost nu doar pe site-ul europatravel ci și în toate agențiile partenere din capitală sau din provincie”, a adăugat managerul agenției de turism Europa Travel.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram