S a finalizat cursul de inițiere „Contabil” pentru persoanele fara loc de munca din județul Alba

13 noiembrie 2015

În perioada 21.10.2015 – 11.11.2015, în cadrul proiectului „MACRO – Măsuri active destinate creșterii ratei de ocupare”, s-a desfășurat la Zlatna, județul Alba, o grupă de curs de inițiere „Contabil” cu o durată de 60 de ore. Demersul a fost realizat de către Asociația Pro Factum Alba Iulia, beneficiarul proiectului.

Cursul s-a adresat persoanelor în căutarea unui loc de muncă, șomerilor de lungă durată, șomerilor peste 45 de ani și șomerilor tineri de lungă durată. În total 25 de persoane au beneficiat gratuit de formare profesională în cadrul cursului de inițiere „Contabil”.

Certificate recunoscute în țară și în statele Uniunii Europene

Participanții la curs au dobândit cunoștințe și competențe care vizează lucrul în echipă, dezvoltarea profesională, gestionarea și arhivarea documentelor, utilizarea PC, întocmirea/completarea documentelor primare, contarea operațiunilor patrimoniale, efectuarea de calcule specifice, completarea registrelor contabile, întocmirea balanței de verificare etc. Cursul s-a finalizat cu examen în data de 12.11.2015, fiind absolvit de toți cei 25 de cursanți care vor primi certificate recunoscute pe piața internă a muncii și în statele Uniunii Europene.

Proiectul „MACRO – Măsuri active destinate creșterii ratei de ocupare” este derulat de Asociația Pro Factum Alba Iulia, în parteneriat cu S.C. 3 ART S.R.L. Baia Mare și S.C. GE-COST 2001 S.R.L. București. Proiectul a demarat în data de 25 februarie 2015, are o perioadă de implementare de 10 luni și un buget total de 2.427.577,60 lei. Acesta este cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 „Investește în oameni!”, Axa prioritară 5 – „Promovarea măsurilor active de ocupare”, Domeniul major de intervenție: 5.1. „Dezvoltarea și implementarea măsurilor active de ocupare”.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram