Rolul microbiomului și al poluarii mediului în bolile autoimune

28 februarie 2017

Bolile autoimune, puțin înțelese!
Bolile autoimune sunt un subiect fierbinte în lumea medicală și, în același timp, unele dintre cele mai puțin înțelese maladii ale medicinei moderne. Din nefericire, bolile autoimune sunt adesea fals diagnosticate, multe simptome apar și în alte boli și de aici confuzia și greutatea în stabilirea unui diagnostic. Prof. John Ionescu a tras de altfel un semnal de alarmă: până la 20% dintre bolile cronice pot avea patogenie autoimună.
Vestea bună este că aceste boli (tiroidita Hashimoto, artrita reumatoidă, lupusul eritematos sistemic, sclerodermia ș.a.) pot intra în remisie cu ajutorul medicinei integrative, prin identificarea factorilor cauzali ce conduc la fenomenul autoimun la persoana în cauză. Diagnosticul este deosebit de complex și include printre altele detectarea infecțiilor cronice, care se poate face atât prin culturile microbiene clasice din flora intestinală a pacientului, cât și prin teste de secvențiere genetică, ce permit identificarea unui număr mult mai mare de specii microbiene cu potențial patologic. „În plus, prin testele de sensibilizare celulară a limfocitelor circulante (de tip LTT și ALCAT), putem decela și evalua prezența sensibilizărilor cronice contra alimentelor, substanțelor organice toxice de genul pesticidelor, solvenților, vopselelor, substanțelor organice clorurate, a anumitor medicamente și a unei game de 18-20 metale grele, deosebit de importante în patogenia acestor boli“, arată Prof. John Ionescu.
Microbiomul intestinal, rol covârșitor
O bună parte a cursului a fost dedicată importanței microbiomului intestinal, care are un rol covârșitor pentru starea de sănătatea sau boală a organismului uman. Prof. John Ionescu a atras atenția asupra importanței formării unei flore intestinale sănătoase încă din primele zile de viață. Flora intestinală este de altfel baza de antrenament a sistemului imunitar. „Antrenamentul inițial al sistemului imun are loc în structurile limfocitare asociate intestinului (GALT) în prezența florei intestinale pe care bebelușul o primește inițial de la flora vaginală a mamei. Acesta este primul și singurul vaccin natural lăsat de bunul Dumnezeu pentru antrenamentul sistemului imunitar în primele 6 luni de viață. Constituția acestei flore intestinale este deosebit de importantă pentru antrenarea limfocitelor nou-născutului în direcția unei imunități stabile, robuste, de tip TH1 – celular – extrem de puternică în lupta activă contra bacteriilor, ciupercilor și virusurilor. Acest antrenament imunitar este completat prin bolile copilăriei care întăresc și consolidează imunitatea de tip TH1, oferind rezistență pentru tot restul vieții la contactul cu bacteriile, ciupercile și virusurile din mediul înconjurător“, a arătat Prof. John Ionescu.
În partea a doua a cursului, Prof. John Ionescu a prezentat câteva cazuri clinice și a subliniat încă o dată importanța nutriției personalizate cu efect antiinflamator în managementul bolilor autoimune. În experiența clinică a Prof. John Ionescu există cazuri ale unor persoane tinere cu boli autoimune (poliartrita reumatoidă, tiroidită Hashimoto), care nu mai prezintă nici un fel de simptome de mulți ani, care au o viață normală și urmează încă diete personalizate. În cazul persoanelor în vârstă, în cazul unui diagnostic tardiv, se pot obține remisii cu ajutorul procedeelor de plasmafereză și imunoadsorbție, al antioxidanților, antiinflamatoarelor de genul polifenolilor naturali, al elementelor imunoreglatoare de tipul ciupercilor vitale sau al vitaminei D3. Dieta personalizată este necesară, scopul acesteia fiind evitarea reactivării proceselor inflamatorii prin reacții de tip alergic sau pseudoalergic și stimularea proceselor de detoxifiere de faza 2. Important de subliniat este că acești pacienți pot beneficia de o viață normală fără a recurge la corticoizi sau alte imunosupresoare, care se adresează doar simptomelor inflamatorii.
Cine este Prof. John Ionescu?
Prof. John Ionescu este imunolog de renume internațional specializat în medicină integrativă, fondator și director științific al Clinicii Speciale Neukirchen (Germania), autor a peste 230 de lucrări științifice de cercetare și brevete medicale, membru al unor prestigioase societăți precum Academia Europeană de Alergologie și Imunologie Clinică, al Societății Germane de Toxicologie, al Academiei Americane de Medicină Anti-Aging, profesor de biochimie medicală la Capital University, Washington DC până în anul 2006, profesor asociat de medicină integrativă și dermatologie oncologică la Universitatea Carol Davila din București și docent universitar la catedra de medicină nutrițională la Donau Universität Krems, Austria.
Cursurile de Medicină Integrativă sunt coordonate de Prof. John Ionescu și organizate de SCM Events, în colaborare cu UMF „Carol Davila“ București.
Programul cursurilor următoare
18 Martie 2017: Noutăți terapeutice în ONCOLOGIE. Importanța profilului metabolic tumoral în alegerea terapiei personalizate.
29 Aprilie 2017: Concepte inovative în alergologie, dermatologie. Rolul factorilor de mediu, al microbiomului și al nutriției personalizate.
17 Iunie 2017: Relevanța clinică a proceselor de detoxifiere în medicina actuală. Protocoale terapeutice.
8 Octombrie 2017: Intervenții bio-hormonale, nutriționale și dermato-cosmetice în terapiile anti-aging actuale.
11 Noiembrie 2017: Terapii inovative în sindromul metabolic, obezitate și boli cardiovasculare.

Informații suplimentare: Gabriela Ghica, SCM Events, tel.: 0757.205.791, e-mail: [email protected].

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram