Ritualul înmormântării în post

14 decembrie 2017
Autor:
European Advertising Holding S.R.L

Chiar dacă o înmormântare nu se înscrie în lista de evenimente festive, se ține totuși cont de faptul că postul impune anumite restricții. Așadar, și în cazul acestor tipuri de evenimente există anumite referințe. Acestea se impun și când vine vorba de pomenirea de după, masă adică praznicul aferent unui eveniment de acest tip.

Cum se supune ritualul clasic de înmormântare rigorii postului

Când vine vorba de a aplica regulile ce țin de post în organizarea de evenimente funerare, se ține cont în mod special de mâncarea și băutura servită, precum și de timpul exact în care se stabilește înhumarea.  Chiar dacă în ultimii ani există o preferință de a apela la serviciile profesioniștilor, precum servicii-funerare-nonstop.ro, pentru organizarea înmormântărilor există liberă alegere la servicii. Deci, cei în cauză trebuie să știe ce să aleagă, pentru a fi în pas cu dogmele bisericești.

Iată referințele cazului:

Înmormântarea nu va avea loc în zile de miercuri sau vineri

De-a lungul postului sunt și zile de dezlegare pentru a se consuma peşte spre exemplu, zile în care rigoarea postului se schimbă, notate în calendare cu denumirea de harți. Însă aparte de acestea, în mod special în zile de miercuri și vineri se evită organizarea funeraliilor. Asta ar putea însemna chiar și prelungirea perioadei de priveghere, fără însă a fi o problemă din acest punct de vedere.

Mâncarea servită va fi de post

Se obișnuiește ca la priveghere să se servească gustări de post, prăjituri după caz și preferințe. De asemenea, este de preferat să se evite consumul de alcool. Postul din acest punct de vedere înseamnă o manieră de a arăta supunerea față de rigoarea bisericească, fără limite. Adică defunctului trebuie să i se creeze cadrul potrivit pentru definiția postului. În numele său sau cum se obișnuiește a se da de pomană „de sufletul lui…” se va oferi mâncare de post și suc, apă, dar nu alcool, cu excepția vinului – acesta este necesar la veșnica pomenire, la biserică.

De asemenea, când vine vorba de meniul servit după eveniment, respectiv de parastas, este necesar ca aceasta să fie, de asemenea, de post. Indiferent dacă mâncarea respectivă se realizează de către persoane locale, se cumpără de la firme de catering, nu există scuze pentru a nu îndeplini cerința postului.

Mai mult decât atât, parastasele ulterioare se supun acelorași reguli. Dacă se întâmplă să fie în perioada Postului Mare, parastasul se poate realiza numai în zilele de sâmbătă sau duminică.

Nu se apelează la fanfara sau muzică de orice fel

Cei din cadrul bisericii menționează că obiceiul de a aduce fanfara sau orice tip de muzică, care însoțește cortegiul funerar, nu este unul creștin. Ba chiar există și mențiuni în scris despre aceste fapte, respectiv hotărârea Sf. Sinod nr. 9117/1953.

Mai apoi, se consideră totalmente inadecvat de a spulbera liniștea și reculegerea, momentele de tăcere ale evenimentului, cu muzică. Ba chiar sunt și cazuri în care familia consideră că defunctului i-ar fi plăcut să asculte un anume gen muzical; sau se merge pe ideea de a spori efectul dramatic, de a amplifica trăirile intense și se cer melodii de diverse genuri, de la manele la romanțe sau melodii de jale. De fapt, nici unele dintre acestea nu sunt potrivite. În mod special în perioade de post, se recomandă ca nici măcar fanfara să nu fie prezentă la un astfel de eveniment.

Concluzie

Așa cum postul implică de regulă să fim mai atenți la comportament, la ce mâncăm, ce servim, cum trăim și ce vorbim, şi când vine vorba de o înmormântare se întâmplă ca anumite rigori să se impună. Respectarea acestora nu face altceva decât să demonstreze respectul față de cultul religios din care face parte defunctul, cât și familia acestuia.

Este de preferat ca cei responsabili cu organizarea unui astfel de eveniment să consulte preotul paroh și pe cei cu experiență în astfel de evenimente. O agenție de pompe funebre, precum servicii-funerare-nonstop.ro, poate să ofere recomandări despre modul precis în care se va organiza totul. Desigur că din neștire este ușor să cazi în păcat; însă decât să mizați pe graba de a realiza înmormântarea este mai bine să vă rezervați suficient timp mai întâi de toate să cunoașteți pașii de urmat, în funcție de perioada anului în care vă regășiți la acele momente.

 

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram