Reteaua Nationala pentru Regiunea Dunarii la start

6 septembrie 2012

După Marea Baltică, regiunea Dunării este a doua zonă pentru care Uniunea Europeană a elaborat şi aprobat o strategie specială de finanţare, în urma eforturilor Austriei şi României, dar în special cu sprijinul celor mai importante landuri germane, Bavaria şi Baden-Wurttemberg. Din fericire, toate judeţele din România sunt eligibile pentru a primi finanţare în viitor, pentru transpunerea în practică a acestui vast program.

Tocmai de aceea, ar fi păcat ca această extraordinară oportunitate să fie irosită, aşa cum s-a întâmplat, în mare parte, cu Fondurile Structurale. Domenii întregi au nevoie de aceşti bani europeni, România concentrându-se, în special, pe transporturi - infrastructură; turism - patrimoniu cultural; mediu - managementul situaţiilor de urgenţă.

Prin constituirea Grupului de Acţiunea “Dezvoltare Integrată: Dunăre-Marea Neagră”, de pe langă Consiliul Consultativ SUERD, creat special în cadrul MAE, au fost puse deja bazele unei complexe platforme de acţiune, iar apropiata lansare oficială a Catedrei Internaţionale Onorifice SUERD, sub preşedinţia Excelenţei Sale, Ambasador Liviu Bota, creează premise favorabile pentru o abordare dinamică şi constructivă de-acum înainte.

De aceea, toţi liderii, managerii şi alţi responsabili din sectorul public, mediul de afaceri sunt chemaţi să conştientizeze importanţa acestui moment de răscruce şi să se alăture în mod concret iniţiativei, spre a se bucura de beneficiile participării la cea dintâi Reţea Naţională a Promotorilor, Facilitatorilor şi Experţilor pentru Implementarea SUERD. Inaugurarea are loc în data de 27 septembrie 2012, la Palatul Parlamentului, în prezenţa reprezentanţilor celor mai importante instituţii care sprijină, direct sau indirect, renaşterea regiunii dunărene şi implicarea României în acest şantier de proiecte.

Pentru detalii complete şi informaţii, cei interesaţi sunt invitaţi să consulte pagina oficială http://www.houseofeurope.ro/SUERD/index.html .

Parteneri Media: Finantare.ro, CalendarEvenimente.ro, CaleaEuropeana.ro, Comunicatii Mobile, SmartFinancial.ro, NewsChannel.ro, Tribuna Economica, Economie si Administratie Locala, Euroconsultanta-Ghidul Firmei, ClubAfaceri.ro, BrandInfo.ro, GhiseulBancar.ro, PRwave.ro, ComunicateMedia.ro, Early Warning Support - "EU-RO Clearing Funds".

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram