fbpx

Proiectul „ŞANSA mea în ŢARA mea”: Conferința intermediara în Regiunea Centru

XEROM SERVICE S.R.L. Alba Iulia derulează, în parteneriat cu S.C. 3 ART S.R.L. Baia Mare și Asociația Pro Factum Alba Iulia, proiectul „ŞANSA mea în ŢARA mea”.
Cea de-a doua Conferință intermediară, prevăzută în cadrul proiectului menționat, va avea loc în data de 30 iulie 2015, ora 12.00, în sala de Conferințe a Hotelului „Ibis“, strada Calea Dumbrăvii, nr. 2 – 4, regiunea Centru. Evenimentul va reuni reprezentanți ai instituțiilor publice locale și regionale, ai ONG-urilor, experți și reprezentanți ai beneficiarului precum și ai partenerilor din proiect și ai mass-media. Participanții vor afla de la experții proiectului cine sunt beneficiarii direcți ai acestuia, care sunt avantajele participării la serviciile furnizate gratuit prin proiect, dar și care vor fi activitățile derulate până la finalizarea proiectului.
Grupul țintă al proiectului este format din persoane în căutarea unui loc de muncă, șomeri – cei mai mulți de lungă durată – și persoane inactive din cele doua regiuni, în total 600 de persoane, din regiunile Centru (județele Alba și Sibiu) și Nord Vest (județele Maramureș și Satu Mare).

Proiectul „ŞANSA mea în ŢARA mea” are drept scop combaterea șomajului și creșterea ratei de ocupare pe piața muncii din cele două regiuni. A demarat în data de 1 aprilie 2014, are o perioadă de implementare de 18 luni și un buget total de 5.632.100 lei. Este cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 „Investește în oameni!”, Axa prioritară: 5 „Promovarea măsurilor active de ocupare”, Domeniul major de intervenție: 5.1. „Dezvoltarea și implementarea măsurilor active de ocupare”.