Premiera: Star Storage lanseaza StarVault Elasticloud un serviciu unic pe piața de Cloud din România adresat dezvoltatorilor de aplicații Java

12 mai 2014

Star Storage, furnizorul român de top pentru soluţii de stocare, arhivare şi management de informaţii (date și documente), servicii de externalizare IT și servicii Cloud lansează StarVault Elasticloud. Serviciul este unic pe piața din România, pentru că redefinește noțiunea de flexibilitate și eficiență în ceea ce privește modalitatea de alocare a resurselor în Cloud, StarVault Elasticloud asigurând o economie anuală de costuri de până la 83% comparativ cu platformele de cloud tradiționale.
StarVault Elasticloud este un serviciu care se adresează în special dezvoltatorilor de aplicații cărora le pune la dispoziție în Cloud o platformă scalabilă, cu resurse alocate în funcție de nevoile pe care le au la un moment dat. În doar câteva secunde, StarVault Elasticloud se adaptează cerințelor existente și actualizează automat resursele de calcul (CPU și RAM) necesare aplicațiilor și serverelor, furnizând totodată și instrumente de contorizare și raportare în timp real. Funcționalitățile StarVault Elasticloud permit rularea oricărei aplicații de tip Java (Tomcat, GlassFish și Jetty), PHP (Apache, NGINX) și Ruby, a bazelor de date relaționale (MariaDB, PostgreSQL, MySQL), NoSQL (MongoDB, CouchDB), dar și multe altele. Platforma este echipată cu facilități de balansare automată a gradului de încărcare a aplicațiilor, asigurând astfel utilizarea eficientă a resurselor existente, fără să fie nevoie de instalări sau configurări suplimentare.
Serviciul este oferit din Centrul de Date Star Storage din București și are la bază conceptul Cloud de Platformă ca Infrastructură (Platform-as-Infrastructure). Serviciul combină flexibilitatea modelului IaaS și ușurința de utilizare a PaaS într-o soluție la cheie unică, la o fracțiune din costul mediilor virtualizate existente, având la bază tehnologia furnizată de Jelastic.
Serviciul Star Storage poate fi testat gratuit timp de 14 zile.
StarVault Elasticloud oferă utilizatorilor avantajul cheie de fi un serviciu preplătit, taxarea acestuia realizându-se pe oră, în funcție de câte resurse se consumă. Un utilizator plătește doar resursele pe care le utilizează, unitatea de măsură a acestora fiind cloudletul (1 cloudlet = 128 MB RAM și 200Mhz CPU). În funcție de cerințele aplicațiilor administrate pe platformă se pot adăuga sau elimina cloudleți oricând în mediul de dezvoltare. Astfel, dimensionarea se realizează automat, iar prețul este determinat de numărul de cloudeți consumați și capacitatea de stocare utilizată.
"Suntem mândri că Star Storage a selectat Platform-as-Infrastructure Jelastic ca un element cheie a portofoliului lor de servicii Cloud", a declarat John Derrick, CEO Jelastic. "Acest parteneriat oferă o platformă puternică, scalabilă şi uşor de utilizat pentru companiile care au nevoie să dezvolte şi să implementeze în Cloud noi funcţionalităţi de afaceri inovatoare".

StarVault Elasticloud oferă utilizatorilor multiple beneficii:
• Serviciu preplătit bazat pe modelul „plătești pe măsură ce utilizezi”;
• TCO (Total Cost of Ownership) redus și ROI (Return On Investment) rapid;
• Scalabilitate, atât pe orizontală (modificarea numărului de servere de aplicații și distribuirea automată a gradului de încărcare a acestora), cât și pe verticală (ajustarea numărului de cloudleți);
• Disponibilitate și securitate de nivel enterprise;
• Dezvoltare rapidă a aplicațiilor datorită eliminării dependenței de un API proprietar și a necesității de configurare în prealabil a acestora;
• Management centralizat al eforturilor de dezvoltare și trasabilitate a implementărilor;
• Tehnologie demonstrată și stocare în Centrul de Date Tier-3 Star Storage (disponibilitate garantată 99.98% și suport tehnic de top 24 x 7).
„Lansarea noului serviciu StarVault Elasticloud reprezintă o realizare importantă atât pentru noi – echipa Star Storage, cât mai ales pentru piața de cloud din România. Ne-am propus să fim în continuare unul dintre pionierii pieței de cloud din România și ne bucurăm că suntem primul furnizor care vine în întâmpinarea nevoilor dezvoltatorilor de aplicații de tip Java, PHP și Ruby cu acest nou model de serviciu inovativ.
Cu StarVault Elasticloud, dezvoltatorii au la îndemâna lor, fără investiții inițiale, un mediu de dezvoltare securizat de nivel enterprise, prin care au acces direct la tehnologii de ultimă generaţie pentru dezvoltarea de aplicații și administrarea facilă a întregului ciclu de viață al acestora. Pentru a lansa imediat în producție un mediu de dezvoltare și găzduire complet și performant de nivel enterprise este nevoie de doar câteva click-uri. Invităm toți dezvoltatorii din România să testeze gratuit serviciul timp de 14 zile, să se convingă și să profite de numeroasele beneficii pe care le oferă StarVault Elasticloud.”, a declarat Cătălin Păunescu, CEO Star Storage.

Despre Star Storage S.A.
STAR STORAGE este o companie românească de servicii de tehnologia informației cu venituri anuale de peste 20 de milioane euro și cu mai mult de 400 de angajați. Compania, poziționată ca lider al industriei românești, deservește o bază mare de clienți, oferind soluții de stocare, arhivare și management al informațiilor în România și Republica Moldova.
Compania are mai mult de 13 ani de experiență pe piața românească și a reușit să construiască un întreg portofoliu de soluții și servicii pentru întreg ciclul de viață al documentelor (de la momentul producției până la momentul depozitării, transformării, distribuției sau distrugerii documentelor) și joacă un rol cheie în procesul de transformare a infrastructurii IT a organizațiilor către arhitecturi bazate pe cloud cu un control îmbunătățit asupra conținutului. În plus față de acest portofoliu, sunt furnizate mai multe servicii de outsourcing - axate pe achiziția, transformarea și furnizarea de conținut, inclusiv servicii de protecție și recuperare - către bănci, instituții financiare non-bancare, administrații publice, operatorii de telecomunicații și companii de utilități.
În plus față de prezența sa națională, compania a început să își extindă prezența pe plan internațional, în primul rând prin alianțe strategice cu jucători internaționali de renume.
În mod tradițional, activitatea Star Storage a fost concentrată pe clienții mari. Însă în ultima perioadă, segmentele mid-market și IMM au devenit o direcție strategică majoră a companiei și elemente importante din planul de creștere pe următorii 5 ani.

Despre Jelastic
Jelastic Inc. oferă software de nivel enterprise, prin care redefinește economia de implementare și gestionare a cloud-ului. Jelastic este prima companie care livrează modelul de Platformă ca Infrastructură (Platform-as-Infrastructure), combinând flexibilitatea modelului IaaS și ușurința de utilizare a PaaS într-o platformă la cheie unică, la o fracțiune din costul mediilor virtualizate existente. Jelastic, cu sediul în San Mateo, California, permite companiilor și furnizorilor de servicii de hosting să elibereze întregul potențial al Cloud-ului.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram