Piața europeană a pompelor de căldură sol – apă înregistrează o creștere exponențială

11 septembrie 2019
Autor:
WEBDESK

Date din statisticile celor mai importanți producători și distribuitori de pompe de căldură sol – apă au arătat că în 2018, piața europeană dedicată acestui tip de pompe de căldură a crescut cu 10%. A rezultat un an record, cu aproape 100.000 de unități vândute, o contribuție semnificativă la reducerea emisiilor de CO2 și la creșterea numărului de locuri de muncă prin personal calificat în dezvoltarea actualelor tehnologii de funcționare a acestora.

Creșterea pe piața europeană a pompelor de căldură sol – apă este determinată în principal de segmentul puternic al pompelor de căldură geotermale, o tehnologie regenerabilă care găsește o atenție din ce în ce mai mare în statisticile europene și naționale, potrivit Warmtech România. Din punct de vedere geografic, cea mai mare parte a creșterii exponențiale poate fi atribuită înmulțirii vânzărilor în țările mediteraneene ca Spania (+15%), Italia (+20%) și Franța (+8%).

Aceste cifre ar putea crește și mai mult în aceste țări dacă s-ar stabili un cadru adecvat la nivelul UE pentru a ține cont de tehnologiile regenerabile, susțin experții în statistici. Această problemă este abordată de mulți producători de pompe de căldură sol – apă ce doresc să fie susținuți prin politici dedicate industriei. Statisticile impactează la nivel european și România, țară extrem de receptivă la utilizarea pompelor de căldură pentru încălzirea și alimentare cu energie a spațiilor locative din mediile urbane și rurale.

Pompe de căldură sol apă | Vânzări record în Europa, susținute prin politici UE

Daikin Altherma GEO Bluevolution

Modelul se poate comanda de pe http://www.warmtech.ro/pompe-de-caldura/sol-apa/

Analizând potențialul de vânzare, se poate trage o primă concluzie: dacă piețele europene ar atinge același nivel de maturitate ca cel suedez, stocul european de pompe de căldură sol – apă ar putea crește realist la 60 de milioane de unități, suficient pentru a înlocui gazul rusesc folosit azi în scop de încălzire.

Oficialii europeni pe probleme de energie regenerabilă declară că interesul pentru tehnologia pompelor de căldură este în creștere în toată Europa. Studii recente relevă că un număr tot mai mare de experți concluzionează că ”decarbonizarea” sectorului de încălzire este imposibilă fără pompe de căldură sol – apă și nu numai, dar și că societatea civilă apelează la tehnologie. Cu toate acestea, factorii de decizie din UE preferă să rămână neutri din punct de vedere tehnologic. În schimb, ar trebui să creeze condiții - cadru care să favorizeze cele mai eficiente și mai performante tehnologii.

Independent de tip sau tehnologie, pompele de căldură constituie tehnologia perfectă de integrare a sistemului pentru o Uniune Energetică rezistentă. Ele sunt o punte de legătură între energia electrică și sectorul termic, între încălzire și răcire. Acestea pot fi orchestrate cu tehnologii de căldură reziduală, încălzire urbană, cogenerare și alte soluții. Avantaje semnificative sunt oferite de tehnologia pompelor de căldură sol – apă, dedicate celor care locuiesc în proximitatea unei surse de apă sau pretabilă unui foraj.

Din totalul vânzărilor înregistrate până la finalul anului precedent de www.warmtech.ro, rezultă că peste jumătate dintre acestea le revin pompelor de căldură sol – apă, cu destinații în orașe din Nordul, Nord – Vestul și Sud – Estul țării, ca urmare a climatului specific acestor zone, precum și a capacității de forare din aceste areale. Este important, însă, de specificat faptul că pompele de căldură sol – apă sunt versatile, putând asigura necesarul zilnic de ACM – apă caldă menajeră – pentru o familie întreagă, dar și energia necesară obținerii unui confort termic superior.

Cele mai bune pompe de căldură sol – apă produse de Daikin și disponibile în shop Warmtech beneficiază de tehnologii superioare ce transformă energia regenerabilă în produsul brut dorit de beneficiar – ACM, încălzire sau răcire. Costurile de funcționare ale acestei pompe de căldură sunt minime și se amortizează rapid. Linia Daikin Altherma 3 GEO este dedicată acestor nevoi casnice, cu prețuri pornind de la 31.698 Ron.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram