Philip Zepter a fost decorat cu Medalia de Onoare „Ellis Island”

30 mai 2011

Dl Philip Zepter, Preşedinte şi Fondator al grupului Zepter International şi un binecunoscut filantrop de talie mondială, a acceptat prestigioasa Medalie de Onoare „Ellis Island” în cadrul ceremoniei internaţionale de pe insula omonimă din New York, pe 7 Mai 2011. Dl Zepter a fost ales dintre mii de nominalizaţi datorită contribuţiilor filantropice personale şi profesionale. În plus, a fost recunoscută contribuţia „Misiunii pentru Sănătate” promovate de Zepter International pentru îmbunătăţirea stării de sănătate a milioane de oameni.

Medalia de Onoare „Ellis Island” este acordată acelor persoane care îşi dedică viaţa comunităţii, păstrând vie şi cinstind istoria strămoşilor, creând relaţii între grupuri culturale sau împărtăşind din realizările personale sau profesionale pentru o lume mai bună.

„Medalia de Onoare „Ellis Island” sărbătoreşte bogăţia şi diversitatea vieţii americane şi simbolizează spiritul de anduranţă. Imigranţii, coloana vertebrală a naţiunii, au tranzitat insula Ellis în drumul lor spre câştigarea dreptului de a vorbi liber. Medalia de Onoare „Ellis Island” reprezintă un omagiu adus atât indivizilor, cât şi democraţiei care a unit grupurile străvechi pentru a menţine diversitatea culturală” a spus Rosemarie Taglione, Director Executiv NECO.

Senatul şi Parlamentul Statelor Unite ale Americii au recunoscut în mod oficial Medalia de Onoare „Ellis Island” ca fiind una dintre cele mai prestigioase ceremonii ale ţării. Anual, membrii medaliei sunt publicaţi în Monitorul Oficial al Congresului, onorându-i pe cei ce au adus contribuţii deosebite naţiunii şi întregii lumi. Anul 2011 reprezintă cea de-a XXV-a aniversare a ceremoniei. Calitatea sa de membru internaţional este o onoare în plus pentru dl. Philip Zepter.

Dl. Zepter se alătură astfel celor 5 persoane fără cetăţenie americană premiate, printre care şi Tony Blair, alături de foşti preşedinţi ai Americii: Bill Clinton, George Bush, Ronald Reagan, Jimmy Carter şi Gerard Ford, precum şi filantropi ca Frank Sinatra, Muhammad Ali, Rosa Parks, Elie Wiesel, generalul Norman Schwarzkopf, Mickey Mantle, Gloria Estefan, Donald Trump, Lee Iacocca şi Barbara Walters.

„Povestea lui Philip Zepter cuprinde multă muncă, încredere şi dorinţa de a-şi asuma riscuri. Deşi începutul din 1986 a fost unul modest, în prezent produsele sale sunt fabricate în Germania, Elveţia şi Italia şi sunt disponibile în peste 40 de ţări.” (The Monaco Times, 2009)

Dl. Zepter a construit, în peste 25 de ani de muncă şi dedicare, o afacere ce valorează miliarde. Plecând de la ideea genială de a oferi produse de o calitate superioară menite să îmbunătăţească şi să prelungească viaţa oamenilor, Zepter International s-a bucurat de o dezvoltare incredibilă. Astăzi, Zepter International are peste 130.000 de consultanţi în întreaga lume, în timp ce prezentările Zepter au loc la fiecare 10 secunde oriunde în lume; peste 760.000.000 de produse au fost vândute către peste 80.000.000 de clienţi satisfăcuţi din întreaga lume.

Familia dlui Zepter are o experienţă solidă atât în afaceri, cât şi în asociaţii non-profit, iar dl. Zepter a rămas fidel acestor valori. „Responsabilitatea socială este parte integrantă a structurii Grupului Zepter. De-a lungul celor 25 de ani pe care îi celebrează anul acesta, compania a plasat întotdeauna în centrul obiectivelor sale dezideratul de a îmbunătăţi lumea”, a spus dl Philip Zepter.

De-a lungul timpului, dl Philip Zepter a sprijinit cele mai importante evenimente sportive, cum ar fi Campionatul Mondial de Formula 1 (2000-2010), incluzând faimosul Grand Prix din Monaco, turneele FIBA (2003-2011), precum şi Campionatul Mondial de Hockey pe gheaţă (2001-2011), totdeauna cu acelaşi motto: Zepter – O viaţă îndelungată.

Este, de asemenea, şi fondatorul filosofiei Zepter, o filosofie despre o viaţă sănătoasă şi perfecţiune, cu scopul de a menţine sănătoase generaţiile prezente şi viitoare şi de a oferi soluţii ecologice.

„Până în prezent, nu ştim câte vieţi am salvat sau câte au fost prelungite. Chiar şi noi am fost uimiţi să aflăm că este vorba de milioane de oameni. De aceea, trebuie sa ne triplăm prezenţa şi activităţile. Astăzi, mai mult ca niciodată, lumea are nevoie de Misiunea Zepter pentru Sănătate” a spus dl Philip Zepter.

În 1994, dl. Zepter şi soţia sa au pus bazele fundaţiei „Philip şi Madlena Zepter”, o organizaţie ce îşi propune să ofere burse de studii, să susţină munca umanitară şi să ajute miile de oameni neajutoraţi. Fondurile fundaţiei au ca scop oferirea de burse tinerelor talente, burse pentru proiectele ştiinţifice, tehnice şi realizări culturale, cum este Opera şi Teatrul „Madlenianum”, prima operă privată construită în Europa după Cel de-al Doilea Război Mondial. Fundaţia încurajează şi promovează şi contribuţiile artistice şi culturale prin Artzept, concurs ce oferă premii generoase şi oportunităţi pentru tinerii artişti şi designeri de a-şi expune operele. „Una este să crezi într-un design bun şi util. Este cu totul altceva să investeşti în el din pură plăcere faţă de promovarea talentului” spune Madlena Zepter.

Faptul că problemele sociale de care s-a preocupat, şi anume alimentaţia şi confortul obţinute prin promovarea unui stil de viaţă sănătos, au devenit şi mai relevante în ziua de astăzi, constituie o legitimare a viziunii lui Philip Zepter.

Printre premiile obţinute de dl Philip Zepter se numără şi Premiul Internaţional Golden Mercury (a fost premiat de 5 ori ca lider al progresului industrial italian), Premiul Cavaliere del Lavoro della Repubblica Italiana pentru servicii impecabile oferite industriei şi comunităţii italiene, Premiul BID Gold pentru calitate, leadership, tehnologie şi inovaţie şi Medalia de Onoare de Argint, acordată de Academia de Ştiinţe Rusă, pentru contribuţiile în medicină şi protecţia sănătăţii.

Angajamentul dlui Zepter de a-i ajuta pe cei nevoiaşi este evidenţiat prin miile de vieţi schimbate datorită muncii, donaţiilor către numeroase fundaţii internaţionale, incluzând şi Crucea Roşie, UNICEF şi Salvaţi Copiii. În Madagascar există un sat Zepter cu şcoală primară, liceu, spital şi peste 100 de case. Chiar şi o planetă din afara sistemului nostru solar a fost numită după el.

Medalia de Onoare „Ellis Island” se adaugă la lista lungă de reuşite şi reflectă autenticitatea eforturilor sale filantropice.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram