Parintii responsabili din Romania cer primului ministru Ungureanu un tata responsabil sa optimizeze legea privind Concediul de crestere a copilului

22 februarie 2012

De la 1 martie, amandoi parintii vor fi obligati, oficial, sa aiba grija de bebelusul lor. Concret, din concediul de un an sau doi, pe care unul dintre parinti si-l poate lua pentru cresterea nou-nascutului, cel putin o luna ii va reveni celuilalt partener.
Romania pune astfel in aplicare o directiva europeana in virtutea careia amandoi parintii trebuie sa fieprezenti in viata copilului. Idee pe care o sustinem intrucat sustinem orice masura de natura sa promoveze implicarea ambilor parinti in mod echitabil in cresterea, ingrijirea si educarea copiilor.
Ceea ce ne ingrijoreaza, insa, este felul in care directiva europeana IP/09/1854 este tradusa in legislatia locala. Mai exact, faptul ca o prevedere este din nou impusa fara dezbatere publica, fara o evaluare a impactului pe care il va avea in viata reala a familiilor si, mai ales, fara existenta unor norme de aplicare limpezi.
Practic, parintii tuturor copiilor nascuti dupa 1 martie vor trebui o data mai mult sa isi re-ajusteze viata personala si cea profesionala asa cum impune legiutorul.
Conform art.11 al oug 124/ 2011, dreptul la concediul pentru cresterea copilului se acorda pe baza netransferabila, in situatia in care ambele persoane din familia respectiva indeplinesc conditiile de acordare a acestuia, dupa cum urmeaza:
a) cel putin o luna din perioada totala a concediului de crestere a copilului este alocata uneia dintre persoanele care nu a solicitat acest drept;
b) in situatia in care persoana prevazuta la lit. a) nu solicita dreptul la concediul care ii revine, celalalt parinte nu poate beneficia de dreptul la concediu in locul acesteia.
Cu alte cuvinte, tatal va fi obligat sa preia macar o luna din concediul de un an sau doi al mamei, timp in care aceasta va merge la munca. In aceasta perioada, indemnizatia nu va mai fi platita mamei, ci tatalui si va fi calculata dupa aceleasi reguli.
In ciuda faptului ca aparent regulile sunt simple, lipsa normelor clare de aplicare va crea in practica numeroase zone de incertitudine:
- dificultatile previzibile pe care ambii parinti le vor avea cu angajatorii (in conditiile in care reiau/ intrerup activitatea pentru doar o luna)
- neclaritatile legate de plata stimulentului de reinsertie (in conditiile in care mama a optat pentru concediu de un an, se intoarce in activitate dupa 11 luni si primeste stimulentul de reinsertie conform legii, in acelasi timp in care din luna a 12-a tatal se afla in concediu de crestere si primeste indemnizatie)
- problemele de ordin material cu care se vor confrunta familiile (in conditiile in care intre depunerea dosarului pentru indemnizatie si prima plata exista o perioada “standard” de 2 luni).
Desemenea, aceasta prevedere scade si mai mult sansele ca mama sa isi alapteze bebelusul cel putin un an asa cum recomanda forurile internationale, in situatia dramatica in care mortalitatea infantile din Romania este cea mai mare din UE partial si din cauza ratei foarte scazute de alaptare.
Evident, consideram ca cresterea si ingrijirea copiilor trebuie sa fie responsabilitatea ambilor parinti dar legislatia romaneasca trebuie sa transpuna directive europeana in spiritual in care aceasta a fost emisa: anume acela de a promova o implicare echitabila a ambilor parinti in cresterea copilului mic cu urmari positive pentru cuplul parental cat mai ales pentru copil.
Pentru a indeplini acest obiectiv Asociatia Mame pentru Mame solicita a se amane aplicarea prevederilor din Art 11 pentru o perioada de cel putin 6 luni, timp in care sa se dezbata public continutul acestui articol si modalitatile concrete prin care el poate fi aplicat (inclusive elaborarea de norme metodologice clare). Este inadmisibil ca o astfel de prevedere care afecteaza vietile familiilor din Romania sa treaca prin Parlament tacit, fara dezbatere publica in perioada dintre Craciun si Revelion.
Asociatia Mame pentru Mame isi va uni eforturile cu Alianta T.A.T.A. si va solicita o audienta noului Prim-ministru Razvan Ungureanu pentru a-l determina sa apere dreptul parintilor responsabili din Romania la predictibilitate si respect.
Pentru mai multe informatii, Ana Maita, Presedintele Asociatiei Mame pentru Mame va sta la dispozitie la 0745 910 207.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram