Novensys participa la târgul Angajatori de TOP

8 aprilie 2011
Autor:
dowmedia08

Bucureşti, 8 aprilie 2011 – Novensys participă la târgul de carieră la nivel naţional, Angajatori de TOP, care se desfăşoară în perioada 8-9 aprilie 2011 la Sala Palatului din Bucureşti. Scopul participării companiei la acest eveniment este de a comunica către piaţa de muncă planul de recrutare, urmărind cu acest prilej o interacţiune directă cu candidaţii. Astfel, cei care ne vor vizita la stand au posibilitatea de a se întâlni cu reprezentanţii echipei HR a Novensys şi pot obţine pe loc răspunsuri la diferite întrebări.

Pe parcursul ultimilor ani, echipa de specialişti Novensys a trecut printr-un proces de structurare şi organizare care răspunde cel mai bine strategiei de creştere a focusului pe proiecte, astfel încât la ora actuală este una dintre cele mai largi şi competente echipe din domeniu. Din echipă fac parte consultanţi şi dezvoltatori cu peste 10 ani experienţă în România şi Europa. În ultimul an echipa a crescut cu peste 10%, angajările continuând în 2011 pentru a susţine o creştere sănătoasă a business-ului.

Novensys are deschise în acest moment circa 25 de poziţii de recrutare, cu focus pe candidaţi cu experienţă de minim 5 ani, dar şi candidaţi care vor fi formaţi în cadrul echipei de specialişti Novensys. Novensys are în planul de recrutare pentru 2011 peste 50 de poziţii printre care se numără: Business Consultants, Business Developers, Sales Persons, Project Management, Developers, Technical Consultants.

Pe parcursul celor două zile ale evenimentului „Angajatori de TOP” sunt aşteptaţi 15.000 de vizitatori. Târgul va fi deschis vineri, 8 aprilie, în intervalul orar 10.00-18.00 şi sâmbătă, 9 aprilie, între 10.00-17.00. Peste 2.250 de oportunităţi de carieră sunt adresate candidaţilor cu experienţă, studenţilor, proaspăt absolvenţilor şi masteranzilor, iar printre joburile disponibile există atât poziţii entry level, mid-level, cât şi senior. Vă aşteptăm la standul Novensys situat la etajul 1, numărul 66.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram