Monsanto ia masuri in combaterea schimbarilor climatice

7 decembrie 2015

Prin intermediul plantelor ce neutralizeaza dioxidul de carbon, compania isi asuma angajamentul de a proteja mediul inconjurator

Printr-un program unic care vizeaza activitatile de seminte si produse pentru protectia plantelor, precum si prin colaborarea cu fermierii, compania Monsanto si-a anuntat astazi planurile prin care va dezvolta, pana in 2021, solutii ce neutralizeaza carbonul, in conditiile in care agricultura si fermierii din intreaga lume depun eforturi sa se adapteze si sa faca fata provocarilor complexe reprezentate de schimbarile climatice.

“Schimbarile climatice reprezinta una dintre cele mai mari probleme cu care ne confruntam in agricultura, dar si una dintre cele mai presante provocari ale umanitatii”, a declarat Hugh Grant, Presedinte al Consiliului Director si CEO Monsanto. “De aceea, ne-am asumat angajamentul de a face tot ceea ce ne sta in putinta pentru a-i ajuta pe fermieri si nu numai. Desi s-au inregistrat progrese in ceea ce priveste reducerea emisiilor de carbon provenite din agricultura, trebuie sa ne unim fortele pentru a face si mai mult daca ne dorim intr-adevar sa hranim sustenabil 9,6 miliarde de oameni in 2050. Agricultura are o pozitie unica in a oferi solutii privind combaterea schimbarilor climatice si speram ca factorii de decizie sa recunoasca rolul pe care agricultura, fermierii si culturile de camp il pot juca in reducerea emisiilor de carbon.”

Cateva actiuni cheie pe care se vor concentra activitatile companiei:

Producerea de seminte – Monsanto va stimula producerea de culturi care neutralizeaza emisiile de carbon in propriile operatiuni de producere de seminte, printr-o serie de produse diversificate si abordari agronomice, cum ar fi tehnologii de ameliorare, biotehnologia plantelor, stiinta datelor, lucrari conservative ale solului si sisteme de acoperire a culturilor, cu scopul de a elimina in intregime acea parte a emisiilor de carbon de care este responsabila. Prin colaborarea cu experti externi in stiinta datelor pentru realizarea de modelari extinse, Monsanto a demonstrat ca prin utilizarea acestor practici si inovatii poate face o mare diferenta. Asadar, culturile de porumb si soia pot fi cultivate astfel incat solul sa absoarba si sa retina o cantitate de gaze cu efect de sera egala cu sau chiar mai mare decat cantitatea totala emisa pe intrega perioada de vegetatie a acestor culturi – consolidand rolul unic pe care il are agricultura in combaterea schimbarilor climatice. Compania va colabora si cu fermieri pentru promovarea si stimularea adoptarii la scara cat mai larga a unor astfel de metode de producere a culturilor de camp ce neutralizeaza emisiile de carbon.

Produse pentru protectia plantelor – Compania vizeaza, de asemenea, ca pana in 2021, si activitatea cu produse pentru protectia plantelor sa neutralizeze emisiile de carbon. Anterior, Monsanto si-a anuntat obiectivul de a reduce emisiile de gaze cu efect de sera din operatiunile cu produse pentru protectia plantelor si a continuat sa inregistreze progrese constante in sensul indeplinirii acestui angajament. Pentru a compensa emisiile provenite de la operatiunile cu produse pentru protectia plantelor si de la celelalte operatiuni de productie (altele decat cele legate de producerea de seminte), Monsanto lucreaza la elaborarea unui program care sa le ofere stimulente clientilor din agricultura care adopta metode de producere a culturilor de camp ce neutralizeaza emisiile de carbon - in schimbul unei parti din valoarea aferenta reducerii emisiilor de carbon ale acestora. Monsanto va utiliza aceste reduceri ca si compensare a neutralizarii restului emisiilor de carbon din operatiunile sale.

Distribuirea datelor si intensificarea adoptarii de bune practici – Monsanto a dezvoltat cu ajutorul expertilor externi modele de culturi de camp ce neutralizeaza emisiile de carbon si va distribui datele si rezultatele obtinute cu factorii de interes din domeniul agricol, responsabilii de modelarea climatului si alte comunitati pentru a incuraja adoptarea de bune practici si pentru a consolida rolul pe care il joaca culturile de camp in reducerea emisiilor de carbon. In momentul de fata, aceste modele se realizeaza in Centura Porumbului din S.U.A. (U.S. Corn Belt), de unde provin cele mai exacte date privind randamentul culturilor, tipurile de sol, rotatia culturilor si cele mai bune practici de management. Modelele indica faptul ca luand in considerare doar productiile de porumb si soia ce neutralizeaza carbonul din Statele Unite cu randament mare la hectar au potentialul de a reduce emisiile generate de productia agricola cu echivalentul a 100 de milioane de tone metrice de dioxid de carbon, ceea ce echivaleaza cu reducerea consumului de petrol cu 233 de milioane de barili pe an.

Punctul central in a realiza si verifica productia de culturi de camp ce neutralizeaza emisiile de carbon se afla in stiinta datelor din agricultura. Inovatiile dezvoltate de The Climate Corporation, o divizie a firmei Monsanto, dar si de alti specialisti in modelarea datelor, le-au permis fermierilor sa cultive si sa recolteze culturile cu o mai mare precizie decat in trecut. Printre exemple se numara utilizarea imaginilor prin satelit pentru a identifica cu precizie problemele provocate de daunatori sau dezvoltarea de algoritmi sofisticati care modeleaza nevoile exacte de fertilizare ale fiecarui camp. Integrarea continua a acestor date le permite fermierilor sa ia decizii mai precise care, alaturi de aplicarea celor mai bune practici agronomice, pot conduce la obtinerea unor recolte ce neutralizeaza emiisile de carbon.

“Acest program este un pas esential in efortul general din agricultura pentru a gasi solutii la problemele schimbarilor climatice”, a declarat Dr. Chuck Rice, Profesor Universitar la Universitatea din Kansas si autor al raportului Intergovernmental Panel on Climate Change (IPCC). “Recentul raport IPCC a indicat faptul ca agricultura poate aduce o contributie majora la reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera. Similar cu alte programe oficiale de compensare a carbonului si cu programele de credite pentru producerea de energii regenerabile, organizatiile au inceput sa investeasca in sisteme de compensare, care au la baza activitatile agricole. Agricultura poate fi o forta pozitiva in lupta impotriva schimbarilor climatice, iar Monsanto realizeaza progrese importante in aceasta directie.”

Pentru a atrage interesul fermierilor de a adopta aceste practici, este necesara demonstrarea permanenta a celor mai bune practici si beneficii ale culturilor de camp ce neutralizeaza emisiile de carbon. “Obiectivul meu il reprezinta dezvoltarea durabila pe termen lung, prin cultivarea culturilor intr-o maniera cat mai sustenabila si mai ecologica”, a declarat Tim Smith, un fermier din Eagle Grove, Iowa. „Utilizarea celor mai bune practici s-a dovedit benefica nu doar pentru mediu, ci si pentru maximizarea productivitatii fermei mele. In ultimii ani, precipitatiile au fost mai intense din punct de vedere cantitativ si mai frecvente, astfel incat, in prezent, este tot mai important sa aplicam practici care sa contribuie la protejarea solului impotriva eroziunii. In calitate de fermier si administrator al terenului, este incurajator sa stiu ca implementarea acestor practici in exploatatia mea poate contribui semnificativ la combaterea schimbarilor climatice.”

Despre Monsanto
Monsanto si-a luat angajamentul de a aduce o gama larga de solutii pentru a ajuta la hranirea unei populatii aflate in continua crestere. Producem seminte de fructe, legume si alte culturi de camp importante, cum ar fi porumb, soia, bumbac, care ajuta fermierii sa obtina recolte mai bune, utillizand mai eficient apa si alte resurse naturale importante. Lucram pentru a gasi solutii durabile pentru sanatatea solului, pentru a sprijini fermierii sa utilizeze datele statistice pentru imbunatatirea practicilor agricole si conserva resursele naturale, dar si pentru a oferi produse de protectie a culturilor care sa minimizeze problemele produse de daunatori. Suntem parteneri cu fermieri, cercetatori, organizatii non-profit si universitati pentru a aborda unele dintre cele mai mari provocari ale lumii.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram