Mii de spectatori au participat la primul concert pop opera dintr un centru comercial din România susținut de Cezar Ouatu la Ploiești Shopping

18 noiembrie 2014

Cei prezenți au ascultat o serie de interpretări de excepție ale contratenorului Cezar Ouatu, care a fost susținut de 20 de coriști și 12 instrumentiști din orchestra POP SYMPHONY & CORALA DANIELESCU și de către dirijorii Andrei Tudor și Valentin Gruescu. Aceștia l-au acompaniat pe solistul prahovean într-un recital care a cuprins peste 17 piese clasice consacrate precum: Yesterday, Unforgettable, Who wants to live forever, O sole mio sau Love story. La cererea publicului, Cezar Ouatu a cântat pentru a doua oară O sole mio, la finalul concertului, iar piesa a cucerit definitiv audiența. Printre spectatori, artistul a fost susținut și de cântăreața Nico Matei, dar și de fostul boxer Leonard Doroftei.
Spectacolul a fost încheiat cu o melodie de ”La mulți ani!” dedicată celui mai mare centru comercial din Prahova.

Pe lângă recitalul care a scris istorie la Ploiești Shopping City, voucherele de cumpărături, tombolele, șampania, dulciurile, baloanele colorate, sesiunile de beauty, dans și muzica au transformat petrecerea într-una memorabilă. Astfel, tombola aniversară le-a adus automat celor care au făcut cumpărături de minimum 200 de lei un vouchere cadou în valoare de 30 de lei fiecare, care au putut fi folosite în peste 40 de magazine partenere, iar doamnele și domnișoarele au fost răsfățate cu tratamente deosebite la ședințele de make-up și styling.
Promoția cu tombola se va desfășura în perioada 21 noiembrie 2014 - 7 ianuarie 2015.
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Ploiești Shopping City este primul și cel mai mare centru comercial din județul Prahova, având o suprafață închiriabilă de 55,000 m2 și aproximativ 2,000 locuri de parcare. Mall-ul găzduiește cel mai mare cinematograf din afara București-ului, dar și peste 100 de magazine, mix-ul de chiriași incluzând branduri internaționale precum Zara, H&M, Pull and Bear, Bershka, Stradivarius, Orsay, Otter, Claire’s, Intersport, Noriel, B&B, Yves Rocher și multe altele. Ploiești Shopping City este un proiect dezvoltat de Carrefour Property România împreună cu New Europe Property Investments plc (NEPI).

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram