Memento Bus și Uber te iau gratis de acasa

Memento Bus a încheiat un parteneriat cu Uber, diversificându-și serviciile și venind în sprijinul clienților săi cu o cursă gratuită de acasă până la punctele de unde pleacă autocarele. Acest lucru se întâmplă pentru prima oară în România. Practic, cele două companii, Memento Bus și Uber, te ajută să mergi mai repede acolo unde îți dorești. Toţi clienţii din Bucureşti care finalizează rezervarea unei curse pe mementobus și își creează un cont pe Uber, beneficiază GRATUIT de o cursa Uber în valoare de până la 25 de lei. Astfel, pasagerii pot ajunge mult mai facil de acasă până la punctul de îmbarcare Memento Bus.
Această promoţie este disponibilă pe mementobus începând cu 15 iunie 2016 şi poate fi accesată de către orice turist, utilizator de PC, tableta sau telefon mobil.
Acest parteneriat a apărut odată cu dezvoltarea produselor oferite de Memento Bus, care își dorește să înlesnească accesul turiștilor români la cele mai bune servicii de transport. Se are astfel în vedere nu doar rezervarea călătoriilor, într-o manieră lejeră, la îndemână din orice punct, dar și posibilitatea de a ajunge cât mai ușor la serviciile solicitate.
“Încercăm să oferim toate serviciile la doar câteva click-uri distanță, spune Marius Pandel, CEO Memento Bus. Uber devine astfel unul dintre partenerii strategici pentru Memento Bus, tocmai datorită faptului că și modelul Uber se bazează pe accesibilitate, flexibilitate și deschidere fața de nevoile clientului.”

***
Compania Uber s-a născut într-o seară de iarnă din anul 2008, la Paris, când Travis Kalanick și Garrett Camp, fondatorii săi, au avut dificultăți în găsirea unui taxi. Ei au avut o idee simplă — apeși pe un buton și faci rost de o cursă. Ce a început ca o aplicaţie pentru solicitarea de servicii black car premium în câteva zone metropolitane, modifică acum structura logistică a oraşelor din întreaga lume. Indiferent dacă este vorba de o cursă, un sandvici, sau un pachet, tehnologia oferă oamenilor ceea ce îşi doresc, atunci când doresc. Uber este acum prezent în București și în alte 475 de orașe din întreaga lume.

***
Memento Bus, compania de transport a grupului Christian Tour și-a înnoit recent flota de autocare cu zece autovehicule Neoplan. Valoarea totală a investiţiei se ridică la aproximativ trei milioane de euro, iar vehiculele sunt operate în special pe cursele lungi, pe toate destinațiile interne și externe ale tour-operatorului român, în funcţie de sezonalitate. Autocarele și-au început cursele cu ceea ce Memento Bus a numit ”Cea mai mare caravană din turismul românesc”.

Autocarele Neoplan model Cityliner și Tourliner s-au adaugat flotei de 15 autocare şi mai multe vehicule de capacitate mică, operate deja de către Memento Bus. În contextul creşterii activităţii şi implicit a numărului de curse charter către destinaţii precum Grecia, Turcia, Bulgaria, Christian Tour alocă o importanță deosebită și transportului în turismul românesc.

Astfel, odată cu înnoirea parcului auto s-a efectuat verificarea şi upgradarea tuturor vehiculelor din flotă, încât fiecare autocar să ofere un nivel similar de confort. Cursele au prețuri foarte bune, și un drum de la București la Constanța, Bașov, Tulcea, Cluj Napoca, Timișoare, Oradea etc. începe de la doar 1 euro/sens.

De altfel, politica tarifară flexibilă şi preţurile dinamice în funcţie de data rezervării biletului sau de cursa aleasă, dar şi facilităţile multiple de rezervare, se dovedesc a fi atuurile cu care Memento Bus a intrat pe piaţa curselor turistice cu autocarul. Cu cât rezervă mai din timp, cu atât turiştii au oportunitatea de a obţine un tarif mai bun. Sistemul este similar politicii tarifare practicate de companiile de transport aerian low cost.