Medicina personalizata: o realitate pentru Roche la ASCO 2011

10 iunie 2011
Autor:
dowmedia08

Cele mai importante cercetari desfasurate de Roche au in vedere noi terapii personalizate pentru cancerul ovarian, cancerul bronhopulmonar non-microcelular si melanomul malign metastatic, cea mai agresiva forma a cancerului de piele.

O noua optiune terapeutica pentru bolnavii cu melanom malign metastatic

In data de 6 iunie, au fost prezentate la ASCO, in cadrul sesiunii plenare, rezultatele cercetarilor pentru un nou medicament destinat melanomului metastatic cauzat de mutatia proteinei BRAF. Rezultatele cercetarilor cu aceasta noua molecula reprezinta primele inovatii in tratamentul cancerului de piele metastatic, in ultimii 30 de ani. Medicii prezenti la Chicago au primit cu entuziasm aceste noutati ce arata o crestere semnificativa a sanselor de supravietuire a pacientilor cu cancer de piele.

Diagnosticat precoce, melanomul este, in general, o boala vindecabila. Cu toate acestea, atunci cand se raspandeste in alte parti ale corpului, acesta devine cea mai agresiva si mortala forma a cancerului de piele. O persoana cu melanom metastatic are de obicei, in medie, o speranta de viata scurta, masurata in luni. Este de asteptat ca mai putin de o persoana din 4 sa mai traiasca un an dupa diagnostic si, in fiecare an, sunt inregistrate aproximativ 40.000 de decese la nivel mondial din cauza acestei boli.

In cazul a 50% dintre pacientii diagnosticati cu melanom, boala este cauzata de o mutatie genetica a unei proteine ce este implicata in cresterea celulelor normale si supravietuirea celulara. Prezenta acestor mutatii conduce la o crestere excesiva a celulelor si la aparitia cancerului.

Ca urmare a rezultatelor exceptionale ale acestor cercetari, Roche a anuntat recent ca a depus cererea de inregistrare a noului medicament atat la Food and Drug Administration (FDA) din Statele Unite cat si la Agentia Europeana a Medicamentului (EMA). Roche a depus, de asemenea, o cerere si pentru inregistrarea testului de diagnostic Cobas 4800 BRAF V600, care detecteaza aceasta mutatie.

Un medicament al Roche ofera acum sperante si pacientelor cu cancer ovarian

Tot in cadrul ASCO, Roche a facut publice si rezultatele unor alte cercetari cu un medicament din portofoliul de oncologie, ce ar putea fi folosit si in cazul femeilor cu cancer ovarian recurent, sensibil la chimioterapie, tratate anterior. Acest medicament este deja aprobat pentru tratamentul cancerului renal, colorectal, de san si pulmonar.

Vesti imbucuratoare si pentru bolnavii ce sufera de un tip genetic distinct de cancer bronho-pulmonar

Roche a prezentat de asemenea, la ASCO 2011 rezultatele cercetarilor desfasurate pe o populatie vestica cu cancer bronho-pulmonar non-microcelular (NSCLC) avansat, care prezinta mutatii activatoare ale receptorului factorului de crestere epidermal, o forma distincta a cancerului bronho-pulmonar. Noile studii au aratat ca tratamentul adecvat poate aproape dubla perioada de timp in care boala nu s-a agravat in cazul acestor pacienti. Se estimeaza ca 10% dintre pacientii cu cancer bronho-pulmonar din randul populatiei caucaziene si 30% dintre pacientii asiatici cu cancer bronho-pulmonar prezinta mutatii activatoare EGFR.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram