Magazinul DOMO din Odorheiu Secuiesc se muta într un spațiu mai modern și mai accesibil pentru clienții sai

2 februarie 2015

Repoziționat în centrul orașului, în cadrul noului pol de interes comercial de pe cea mai circulată arteră rutieră (strada Bethlen Gabor nr. 108), aflat în apropierea gării și a celui mai mare cartier din localitate, magazinul DOMO din Odorheiu Secuiesc va asigura locuitorilor un acces mai facil și o experiență de cumpărare mai atrăgătoare. Noul magazin are o suprafață de 578 mp.

Ca în orice magazin al brandului DOMO, pasionații de tehnologie vor avea acces la o gamă largă de produse electronice, electrocasnice și IT&C de ultimă generație, din oferta curentă.

Clienții vor avea la dispoziție, în incinta unui spațiu de studiere, comparare și testare, o echipă de specialiști ce îi va consilia în vederea procurării celor mai potrivite produse, care se pliază pe dorințele fiecăruia. În plus, dacă clienții doresc să achiziționeze un produs care nu este expus în magazin, au la dispoziție un terminal, care permite accesul la o gamă de peste 15.000 de produse din cadrul ofertei curente prezentate de site-ul DOMO. Aceste produse pot fi comandate instant și livrate gratuit.

De asemenea, clienții pot beneficia de serviciile de instalare la domiciliu, garanție extinsă, transport garantat, posibilitate de retur în 31 de zile, comenzi online, vânzare în rate.

Clubul Domo Exclusive îi așteaptă pe toți care doresc să beneficieze de avantaje în plus: reducere suplimentară de 3%, oferte personalizate, acumularea de puncte la orice achiziție, care ulterior pot fi folosite pentru cumpărături, tombole cu premii și multe altele.

Printre numeroasele oferte pregătite special pentru inaugurarea noului magazin DOMO se numără și: LED TV-ul LG, cu diagonala de 80 cm, la un preț promoțional de 899 lei; mașina de spălat Samsung, cu 1000 rpm și capacitate de 6 kg, pe care clienții o pot achiziționa la 999 lei, preț la schimb și, nu în ultimul rând, vor beneficia de 20% reducere la smartphone-ul Utok, dual sim, pe care îl vor găsi la 199 lei.

Directorul de magazin va fi Csiszar Annamaria, care lucrează la DOMO din 2006, îndeplinind funcția actuală din 2007.

”Noul magazin DOMO din Odorheiu Secuiesc le propune locuitorilor o versiune modernizată a vechiului magazin, într-un spațiu foarte luminos și confortabil, dar și perfect adaptat nevoilor actuale de cumpărare. Aici, clienții găsesc imediat nu doar produsele, ci și informațiile și serviciile personalizate de care au nevoie. Vom fi în continuare un partener de încredere al locuitorilor din Odorheiu Secuiesc, pe care îi așteptăm să le prezentăm noua abordare DOMO”, declară reprezentantul Domo.

Despre Domo Retail:
Domo Retail este unul dintre cei mai importanţi jucători din retailul specializat în Electro-IT din România, deţinând o reţea naţională formată din 88 de magazine cu mai mult de 1.000 de angajaţi, precum şi o platforma online care oferă o gamă de peste 15.000 de produse din 17 categorii diferite.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram