Lupta împotriva diabetului continua A IV a ediţie a Campaniei Naţionale „Controleaza ţi Diabetul” 29 30 iunie Piteşti

26 iunie 2013
Autor:
dowmedia08

Evenimentele organizate în această perioadă au ca principal scop informarea şi educarea publicului larg cu privire la importanţa prevenţiei diabetului , precum şi asupra controlului eficient al acestei afecţiuni și îmbunătaţirea stilului de viaţă pentru persoanele afectate de această boală.

De asemenea, campania vizează implicarea specialiştilor, autorităţilor şi mass-media în propagarea mesajelor de alarmă cu privire la incidenţa şi prevalenţa crescută a cazurilor de diabet în România şi totodată adoptarea unui stil de viaţă care să prevină apariţia diabetului.

,,Ne dorim ca pe parcursul desfăşurării acestor campanii ample de informare şi educare la nivel naţional să îndeplinim trei obiective majore : comunicarea cu publicul larg, colaborarea cu medicii specialişti din România şi implicarea autorităţilor locale şi a mass-mediei, pentru o mai bună conştientizare a incidenţei și prevalenței crescute a cazurilor de diabet zaharat în România, precum şi adoptarea unui stil de viaţă sănătos ca şi principală modalitate de prevenire a diabetului. Avem în vedere, totodată, identificarea celor mai eficiente metode de combatere a factorilor de risc ai acestei boli”, a declarat prof. dr. Maria Moţa, preşedinte al Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.

În data de 29 iunie va fi organizat un simpozion ştiinţific la care vor fi invitaţi peste 150 de medici diabetologi dar şi din domenii conexe. În cadrul evenimentului, ce va avea loc la Hotel Ramada, Piteşti, vor fi prezente unele dintre cele mai importante personalităţi din domeniu, care vor discuta despre problema diabetului zaharat din România, dar şi despre ultimele noutăţi legate de prevenţia, controlul, tratamentul diabetului şi a complicaţiilor sale.

Înscrierile pentru participarea la simpozionul ştiinţific se fac pe site-ul campaniei, iar participarea medicilor este gratuită, pe baza înscrierii. Simpozionul ştiinţific se adresează doar profesioniştilor şi este creditat cu puncte EMC.

„Doar împreună: medici, autorităţi, persoane cu diabet şi prin intermediul presei, putem trage un puternic semnal de alarmă, în privinţa importanţei prevenţiei diabetului zaharat, precum şi a controlului eficient al acestei afecţiuni. Vă invităm să vă implicaţi în cadrul Campaniei, să adoptaţi o alimentaţie sănătoasă şi astfel putem contribui la lupta împotriva diabetului .”, a declarat Dr. Adriana Tuţescu, Şef Secţia Medicala II – Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti şi coordonator local al Campaniei.

Totodată, în cele 2 zile dedicate evenimentului (29 şi 30 iunie) , vor avea loc activităţi destinate publicului larg, în intervalul 10:00 – 17:00 . Piteştenii sunt invitaţi să-şi testeze gratuit glicemia şi hemoglobina glicozilata la cortul special amenajat în faţa Primăriei Municipiului Piteşti.

De asemenea, în data de 30 iunie 2013, pe platoul din faţa Primăriei Municipului Piteşti, vor fi organizate o serie de manifestări variate şi interactive dedicate mişcării fizice, ce au drept scop adoptarea unui stil de viaţă sănătos prin mişcare şi sport.

Cu ocazia Campaniei, piteştenii vor avea posibilitatea de a călători cu două mijloace de transport în comun, care vor fi colantate cu mesajul campaniei: Controlează-ți diabetul - Lupta împotriva diabetului înseamnă prevenţie şi control! În acest fel, populaţia Piteştiului va putea să vizualizeze mesajele legate de importanţa prevenţiei, educaţiei şi a controlului constant al acestei afecţiuni.

Campania Naţională „Controlează-ţi diabetul” , ediţia Piteşti este iniţiată de: Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice în parteneriat local cu Centrul de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice Argeş. Partenerii științifici ai evenimentului sunt: Federația Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, Asociaţia Română de Educaţie în Diabet, Societatea de Neuropatie Diabetică. Pe plan local, manifestarea este susținută de către Primăria Municipiului Piteşti, Instituţia Prefectului Judeţului Argeş, Consiliul Judeţean Argeş, Direcţia de Sănătate Publică Argeş.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram