Lansarea masurii de finanțare M4 din cadrul Strategiei de Dezvoltare Locala a Asociației Grupul de Acțiune Locala SIRET MOLDOVA 2014 2020

Asociația Grupul de Acțiune Locală SIRET-MOLDOVA anunță lansarea în perioada 16 octombrie – 17 noiembrie 2017 a apelului de selecție pentru depunerea Cererilor de Finanțare pentru Măsura 4 – „Sprijin pentru debutanți în activități non-agricole noi” din Strategia de Dezvoltare locală a Asociației Grupul de Acțiune Locală SIRET-MOLDOVA 2014-2020

Sesiunea nr. 1, Apelul de Selecție nr. 1/M4
Data lansării apelului de selecție: 16.10.2017 Data limită de depunere a proiectelor: 17.11.2017 Proiectele se depun la sediul GAL Centru After School, sat Lespezi, comuna Lespezi, Județul Iași, de luni până vineri, în intervalul orar 09:30 – 15:30.
Termenul limită de primire a proiectelor: 17.11.2017, ora 14:00
Pentru această măsură pragul minim este de 30 de puncte.
Fondurile disponibile pentru Măsura 4 – „Sprijin pentru debutanți în activități non-agricole noi” sunt de 167.636,72 euro. Suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru finanțarea unui proiect este de 50.000,00 euro.
Intensitatea sprijinului public nerambursabil acordat în cadrul acestei măsuri este de 100%.
Beneficiari eligibili: ➢ Fermieri sau membrii unei gospodării agricole care îşi diversifică activitatea prin înfiinţarea unei activităţi neagricole pentru prima dată în spaţiul rural (autorizaţi cu statut minim de PFA); ➢ Micro-întreprinderi şi întreprinderi mici noi, înfiinţate în anul depunerii aplicaţiei de finanțare (start-ups).
Solicitantul trebuie să îndeplinească cerințele de conformitate și eligibilitate menționate în Ghidul Solicitantului aferent acestei măsuri.
Informații detaliate privind accesarea și derularea măsurii sunt cuprinse în Ghidul Solicitantului – distribuit GRATUIT pe suport tipărit sau electronic la sediul GAL și disponibil pe site-ul www.galsiretmoldova.ro. Solicitanții pot obține informații detaliate la: telefon 0332/590102 sau 0764/101106; e-mail: contact@galsiretmoldova.ro ,
adresa: Centru After School, sat Lespezi, comuna Lespezi, județul Iași.