Lansare proiect: ACT: Acţioneaza Comunica Transforma Connecting leaders to action

17 noiembrie 2012

Asociaţia Clubul Liderii Mileniului Trei în parteneriat cu Asociaţia Adamos derulează în perioada 15 noiembrie 2012 – 1 martie 2013 proiectul ACT: Acţionează, Comunică, Transformă cu sprijinul financiar al Raiffeisen Bank prin programul de granturi RaiffeisenComunităţi. Acest proiect se adresează liceenilor din oraşele Zalău şi Călăraşi.
Scopul proiectului îl reprezintă dezvoltarea unui set nou de aptitudini şi competenţe – comunicare, lucru în echipă, gândire strategică, negociere, creativitate – care să aducă schimbări pozitive pentru tânăra generaţie în viitor atât în viaţa socială, cât şi în cariera profesională.
Obiectivele proiectului:
1. Dezvoltarea de competenţe „soft” şi transferabile, cât şi abilităţi de leadership civic pentru 60 de elevi de liceu din oraşele Zalău şi Călăraşi, din care 5% să fie copii ai angajaţilor Raiffeisen Bank;
2. Construirea de experienţe practice pentru participanţi în vederea utilizării competenţelor şi abilităţilor dobândite cu scopul comunicării într-un mod original şi inovator a viziunii lor asupra comunităţii;
3. Creşterea gradului de sensibilizare şi implicare a comunităţii în sprijinirea iniţiativelor tinerilor prin intermediul promovării proiectului de echipă, realizat de elevi.
Organizatorii îşi propun ca prin acest proiect să ofere oportunitatea tinerilor să caute soluţii pentru aspecte ale vieţii care îi afectează şi să deschidă canale noi de comunicare între decidenţi şi tineri. Cel mai important, ei vor sublinia cum tinerii pot să-şi facă opiniile auzite astfel încât să fie luate în seamă.
Pentru informaţii suplimentare vă invităm să accesaţi pagina web a proiectului:
http://leaderact.wordpress.com
Despre Asociaţia Clubul Liderii Mileniului Trei
Asociaţia Clubul Liderii Mileniului Trei este o organizaţie înfiinţată în anul 2006, condusă de tineri pasionați care cred cu tărie în schimbarea direcţiei de dezvoltare a României și care contribuie la crearea unei noi generaţii de lideri.
***
Acest proiect este implementat cu susţinere financiară din partea Raiffeisen Bank. Această comunicare reflectă doar vederile autorului, iar Raiffeisen Bank nu poate fi făcută responsabilă pentru utilizarea informaţiei pe care o conţine.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram