La mulți ani, copilărie! - eveniment social de 1 iunie la Negru Vodă

4 iunie 2019

Asociația United Hands Romania a desfășurat pe data de 1 iunie o acțiune socială în sprijinul comunității din Negru Vodă, județul Constanța. Ziua Copilului a fost marcată printr-un eveniment dedicat unor copii ce fac parte din familii sărace din această localitate. Cei 20 de beneficiari au avut parte de o zi specială grație voluntarilor Asociației United Hands Romania și a celor care au sprijinit campania de strângere a cadourilor destinate acestor copii.

"Pe tot parcursul anului, Asociația United Hands Romania realizează programe dedicate persoanelor vulnerabile. Copiii sunt mereu în centrul atenției noastre, iar de 1 iunie am dorit să oferim o experiență aparte unui grup de 20 de micuți din Negru Vodă, care nu se află într-o situație socială favorabilă. Cu ajutorul partenerilor noști, am putut să le oferim multe daruri și timp petrecut împreună, cu activități specifice copilăriei", povestește Oana Lungu, Vicepreședinte al Asociației United Hands România.

Copiilor le-a fost servită masa de către voluntari, cu preparate la grătar. Tortul a marcat momentul festiv, iar jocurile și activitățile creative s-au ținut lanț. Copiii au fost provocați să realizeze desene, tema fiind "vara" în viziunea lor. Mingi, dulciuri și jucării de pluș a primit fiecare copil, cu implicarea deosebită a Baschet Club Athletic Constanța. Evenimentul a fost realizat și cu ajutorul sponsorilor Euxin Marine Design, Artelectro, Stirom LTD și Orion Logistics.

Având misiunea asumată de a îmbunătăţi calitatea vieţii pentru cei aflaţi în suferinţă sau care se află în diverse situaţii de risc, Asociaţia United Hands Romania sprijină toate persoanele ce au nevoie de ajutor, indiferent de rasă, religie, naţionalitate sau poziţie socială. United Hands colaborează cu persoane şi organizaţii din toate mediile culturale şi etnice, fiind una dintre organizaţiile non-guvernamentale ce a reuşit să aibă continuitate în proiecte realizate în Constanţa şi în zona Dobrogea în ultimii 19 ani.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram