
Scena e cunoscută. Vine controlul, cineva scoate din dulap un teanc de fișe, iar administratorul descoperă că jumătate dintre angajați au semnat ultima instruire acum doi ani. Unii n-au semnat deloc. Un coleg plecat de opt luni apare încă în tabel, iar noul venit din martie lipsește cu totul.
Nu e rea-voință. De cele mai multe ori, instruirea pur și simplu nu pare urgentă. Oamenii își fac treaba, nu s-a întâmplat nimic, deci totul e în regulă. Până în ziua în care nu mai e.
Evaluarea riscurilor se face o dată și se actualizează rar. Instrucțiunile proprii stau într-un dosar. Instruirea, în schimb, e singura parte din protecția muncii care cere atenție constantă, lună de lună, pentru fiecare om în parte. Și tocmai de aceea e prima care se pierde din vedere când firma are alte priorități.
Mai e un motiv, mai puțin vizibil. Mulți o privesc ca pe o formalitate: un document care trebuie semnat, nu o discuție care trebuie purtată. Rezultatul e fișa completată corect, cu semnături la locul lor, în spatele căreia nu s-a explicat nimic nimănui.
Instruirea în domeniul SSM nu e un singur moment. Are mai multe etape, fiecare cu rostul ei.
Prima vine la angajare. Instruirea introductiv-generală îi spune noului coleg cum funcționează firma din punctul de vedere al siguranței: ce riscuri există, cine răspunde de ce, ce face dacă se accidentează sau vede un pericol. Urmează instruirea la locul de muncă, care coboară la nivelul postului concret. Un magaziner învață cum se urcă pe scara rulantă din depozit și cum se stivuiesc baxurile. O recepționeră află unde e trusa de prim ajutor și ce face dacă un client leșină în holul de la intrare.
Apoi vine instruirea periodică, repetată la intervale stabilite în funcție de riscurile postului. Pentru un birou intervalul poate fi mai lung. Într-un atelier cu utilaje sau pe un șantier, mult mai scurt.
Pe lângă cele trei etape de mai sus, există momente în care instruirea trebuie refăcută, chiar dacă nu a trecut termenul. Aici apar cele mai multe goluri în dosarele pe care le vedem.
Un exemplu banal: firma cumpără un stivuitor nou, cu alte comenzi decât cel vechi. Angajații care îl folosesc au nevoie de instruire suplimentară, nu doar de un „uite, e cam la fel". Dacă se întâmplă ceva în primele săptămâni, prima întrebare la cercetare va fi dacă au fost instruiți pe echipamentul nou.
Fișa individuală de instruire e documentul care dovedește că omul a fost pregătit. În ea apar data, durata, tipul instruirii, semnătura angajatului și a celui care a făcut instruirea. Pare simplu. Și totuși, inspectorii de la ITM Timiș găsesc des aceleași probleme: fișe completate toate cu același pix, în aceeași zi, pentru instruiri care pretind că s-au ținut la luni distanță. Sau rubrici goale la durată și conținut.
Contează și testarea. După instruire, angajatul trebuie verificat, iar rezultatul consemnat. Nu e un examen de admitere. E o confirmare că a înțeles măcar lucrurile esențiale, cum ar fi ce echipament de protecție poartă și ce face în caz de accident. Dacă cineva nu poate răspunde la astfel de întrebări, instruirea trebuie reluată, nu doar semnată.
Instruirea introductiv-generală o face, de regulă, persoana care se ocupă de SSM în firmă: un angajat desemnat, cu pregătirea necesară, sau un serviciu extern. Instruirea la locul de muncă și cea periodică o face de obicei conducătorul direct al locului de muncă, adică șeful de echipă, maistrul, responsabilul de tură.
Aici apare o problemă pe care o vedem frecvent în firmele mici din Timișoara. Șeful de echipă e ocupat, nu știe exact ce trebuie spus, așa că „instruirea" se reduce la două minute și o semnătură. Soluția nu e să-l scoți din proces. E să-i dai tematici clare, scrise pe categorii de personal, ca să știe exact ce acoperă la fiecare sesiune.
Tot mai multe firme din zona Timișoarei lucrează cu angajați din Asia sau din alte țări din afara Uniunii. Instruirea în limba română, citită de pe foaie, unui om care abia înțelege câteva cuvinte, nu protejează pe nimeni. Și nici nu te apără pe tine dacă se întâmplă ceva. Instruirea trebuie făcută într-o formă pe care omul chiar o înțelege: cu un traducător, cu materiale în limba lui, cu demonstrații practice.
Un student în practică de vară sau un lucrător trimis de o agenție de muncă temporară au și ei nevoie de instruire înainte să înceapă. Faptul că stau doar trei săptămâni nu schimbă nimic. Statistic, accidentele se întâmplă des tocmai în primele zile, când omul nu cunoaște încă locul.
Instalatorul care vine să repare centrala, echipa care montează rafturi noi în depozit, clientul care intră în zona de producție. Toți trebuie informați despre riscuri și despre regulile de acces. Nu e nevoie de o instruire completă, dar trebuie să existe o evidență.
Multe firme separă complet SSM de PSI-SU, ca și cum ar fi două lumi diferite. Pentru angajat, nu sunt. El trebuie să știe și cum lucrează în siguranță, și pe unde iese din clădire dacă izbucnește un incendiu. Instructajul pe linie de situații de urgență are propriile fișe și propriile tematici, dar se poate organiza în paralel, ca omul să primească o imagine completă. Detalii despre ce presupune partea aceasta găsești la servicii PSI-SU Timișoara.
Un exercițiu simplu, pe care îl recomandăm des: întreabă trei angajați, la întâmplare, unde e cel mai apropiat stingător și cum se folosește. Răspunsurile spun mai mult despre calitatea instruirii decât orice dosar.
Amenzile sunt partea vizibilă. Partea serioasă începe după un accident de muncă. Atunci se cercetează tot: dacă omul a fost instruit, când, pe ce teme, dacă a fost testat. O fișă lipsă sau evident completată ulterior mută răspunderea direct pe angajator. Iar în cazurile grave, discuția nu mai rămâne la nivel de amendă.
Există și un cost mai greu de pus în cifre. Un angajat care a fost instruit doar pe hârtie face greșeli pe care nu le-ar fi făcut altfel. Se rănește la mână pentru că nimeni nu i-a arătat cum se schimbă discul la flex. Stă două săptămâni în concediu medical, colegii îi preiau sarcinile, comenzile întârzie.
Primul pas e un inventar cinstit. Cine lucrează acum în firmă, ce instruiri are fiecare, când expiră următoarea. Pentru o firmă cu 10-15 angajați, asta se face într-o după-amiază. Din tabelul acesta iese rapid unde sunt golurile.
Apoi, instruirile restante se pot programa pe grupe mici, la început de tură sau în pauze organizate, ca activitatea să nu se oprească. Tematicile trebuie adaptate pe posturi, iar fișele completate corect, la data reală a instruirii.
Dacă nu ai pe cineva în firmă care să urmărească toate aceste termene, colaborarea cu un consultant extern rezolvă problema din rădăcină. Un pachet de servicii SSM Timișoara include stabilirea tematicilor pe categorii de personal, instruirea la angajare, întocmirea fișelor individuale și testarea salariaților, plus urmărirea instruirilor periodice, astfel încât nimic să nu mai expire pe neștiute.
Pentru că, la final, instruirea nu e despre dosarul pe care îl arăți la control. E despre omul care pleacă seara acasă exact așa cum a venit dimineața.
Toate drepturile rezervate - LivePR - AiPress.ro
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro