Închiderea proiectului ACCES – Asistența pentru Calificare Competențe Educație și Speranța pentru persoane aparținând grupurilor vulnerabile

9 decembrie 2015

Cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 ”Investește în oameni!”, proiectul este implementat de S.C. Technical Traning S.R.L. în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț și Techniki Ekpedeftiki S.A. din Grecia și s-a derulat în perioada 12 mai 2014 – 11 decembrie 2015 în Regiunile Nord-Est și București - Ilfov.
Proiectul și-a propus facilitarea integrării socio-profesionale a unui număr de 732 de persoane vulnerabile prin dezvoltatea capacității de administrare a carierei profesionale, prin participarea grupului țintă la activități de orientare/consiliere, dobândirea unor competențe și calificări de nivel 1 și 2 relevante pentru piața muncii prin participarea grupului țintă la programe de formare profesională, manifestarea unui comportament activ de căutare a unui loc de muncă, prin participarea grupului țintă la activități de mediere a muncii și prin promovarea antreprenoriatului social ca fiind responsabil în integrarea persoanelor vulnerabile pe piața muncii prin participarea la programe de formare, conferință și ateliere de lucru a unui număr de 203 de persoane – manageri, personal al autorităților publice locale, al organizațiilor societăților civile, al agențiilor publice/private și voluntari.
Grupul țintă final al acestui proiect a fost format din 1198 de persoane, dintre care 995 sunt persoane vulnerabile (grupuri vulnerabile, persoane provenite din familii cu peste 2 copii, persoane din familii monoparentale, femei, persoane cu dizabilități, persoane de etnie romă, tineri peste 18 ani care părăsesc sistemul instituționalizat de protecție a copilului) și 203 sunt persoane care furnizează servicii sociale și de ocupare grupurilor vulnerabile.
În cadrul proiectului au fost organizate:
 30 de cursuri de calificare în meserii precum confecționer–asamblor articole din textile, măcelar, manichiurist–pedichiurist, frizer, ajutor mecanic auto, agent de securitate, lucrător în comerț, ospătar (chelner)–vânzător în unități de alimentație, coafor, brutar–patiser–preparator produse făinoase, la care au participat 735 persoane vulnerabile.
 7 programe de formare profesională pentru personalul organizațiilor relevante pentru integrarea socio-profesională a persoanelor vulnerabile prin cursuri de facilitator de dezvoltare comunitară și mediator social, la care au participat 183 persoane.
 1 conferință regională și 5 ateliere de lucru pe tema „Antreprenoriatul social responsabil”, la care au participat 100 de persoane, membrii ai grupului tinta.
De asemenea în cadrul proiectului au mai fost organizate 18 caravane de promovare, conștientizare și motivare în cadrul cărora au fost distribuite materiale de informare și de promovare persoanelor din grupul țintă, 3 vizite de studiu în Grecia, activitate la care au participat 126 de persoane din grupul țintă din cele două regiuni de implemntare a proiectului, 6 burse a locurilor de muncă destinate în general tuturor membrilor grupului țintă din proiect insă în mod special membrilor grupului țintă - absolvenți a diverselor programe de formare profesională.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram