În premiera ușa de garaj RTH este personalizata acum cu imagini FotoTapet

22 septembrie 2014

Ușa de garaj RTH personalizată cu fototapet este acum la dispoziția clienților într-un număr infinit de variante. De la peisaje exotice, până la lucrări abstracte, ușa de garaj va deveni centrul imaginației oricui își amenajează sau reamenajează casa. Materialul utilizat pentru realizarea fototapetului aplicat pe ușile de garaj marca RTH, NU este hârtie rezistentă la adeziv, NU este hârtie autocolant, NU este un plastic pe care se face inscripționarea.
În cadrul evenimentului festiv de la finalul săptămânii trecute, de la noul sediu RTH, la care au participat parteneri și colaboratori RTH atât din țară, cât și din străinătate, Eugen Romașcanu, directorul general RTH Proconstruct, a supliniat faptul că “un atuu important pe care îl are o companie este acela de a identifica și de a aduce pe piață produse inovative, în tendințe. Acesta este și motivul pentru care compania RTH a demarat parteneriatul cu Fototapet. Cred că produsul pe care l-am lansat este, nu numai inedit pe piața românească, dar o să câștige interesul publicului, în special al celor care își construiesc sau modernizează o casă. Imaginația fiecăruia poate să zboare, în sensul în care, pe ușa de garaj RTH poate să apară acum orice imagine, iar baza de fotografii pe care v-o pune la dispoziție partenerul nostru FotoTapet este de ordinul a mii de fotografii”.
Fiind vorba despre un proiect inovativ în Europa, care va revoluționa modul în care clienții își pot realiza ușa de garaj, au fost necesare o serie de teste și verificări, astfel încât ușa de garaj RTH personalizată cu FotoTapet să reziste condițiilor de montaj și expunere la factorii externi. Costurile de personalizare ale unei uși de garaj RTH sunt de aproximativ 200 euro, tarif ce diferă în funcție de dimensiunea golului de ușă existent și a costurilor de deplasare a echipei FotoTapet în țară.
“Lucrările realizate de noi sunt izbitor de asemănătoare cu realitatea. În lipsa elementelor decorative ale unei uși de garaj, imaginea aleasă ne va conduce în mediul său original. Conceptul de FOTO tapet definește întocmai calitatea lucrărilor noastre. Materialul folosit de noi este rezistent în timp și intangibil în contactul cu apa și/sau umezeala. Fototapetul poate fi curațat rapid, cu apă, pentru a îndepărta depunerile din aer. Metodele de prelucrare grafică și imprimare nu permit sesizarea pixelilor de la o distanță de 70 cm. Fototapetul NU este printat sau tipărit! Procedeul de prelucrare și imprimare a imaginii este unul special care îmbunătățește calitatea grafică a imaginii și oferă un confort vizual de excepție”, a explicat Elena M. BARSAN, reprezentantul FotoTapet .ro.
Ușile de garaj RTH cu fototapet personalizat pot fi realizate cu peisaje, personaje, mașini sau modele grafice speciale, în funcție de indicațiile și dorințele clientului. Deoarece este nevoie de o imagine grafică de mari dimensiuni în funcție de ușa de garaj necesară, aceasta poate fi editată/compusă vectorial, realizându-se astfel inclusiv anumite modele repetitive sau, bineînțeles, se poate folosi una dintre imaginiile din banca de imaginii pe care o avem la dispoziție direct pe site-ul FotoTapet .ro
Cu un capital 100% românesc, compania RTH Proconstruct este unul dintre cei mai importanți producători și importatori din România pentru toată gama de închideri rezidențiale și industriale. De la uși de garaj în zeci de variante, uși de intrare în reședință adaptate într-o amplă gamă pentru modelul TOP, pereți despărțitori, uși de interior sau grilaje, până la cele mai complexe închideri industriale și automatizări pentru porți, bariere auto sau alte tipuri de uși speciale (de spital, antifoc, agroalimentare), burdufe, rampe, egalizatoare, jaluzele industriale și perdele metalice, RTH vă stă la dispoziție cu o amplă rețea de colaboratori și reprezentanți în toată țara.
Noul sediul RTH are peste 2000 mp, iar hala de producție este dotată la standarde internaționale. Pentru a sărbători cei 10 ani de activitate, compania RTH a inaugurat un showroom ultramodern, cu zeci de modele de uși atât industriale, cât și rezidențiale.
“Regresul înregistrat în România de segmentul construcțiilor ne-a afectat direct, însă, gama variată de produse pe care le producem și le importăm de la companii de renume din Europa, ne-a oferit avantajul de a ne putea adresa și segmentelor adiacente. De exemplu, avem uși rezidențiale inovative cu un înalt grad de siguranță și confort, avem uși speciale pentru spitale, precum și uși antifoc, utile în activități periculoase ce necesită protecție suplimentară. Cred că în perioada în care activitatea este amenințată de o cerere mai mică, concurența pe o anumită piață începe să funcționeze cu adevărat. Cu cât produsele sunt mai diversificate, prețurile sunt mai competitive, iar calitatea este ridicată, tocmai pentru că, clienții, pot face o selecție mai atentă a furnizorilor. Contează de asemenea și termenele de plată sau garanțiile pe care le oferi pe piață. Din acest punct de vedere, RTH Proconstruct este o companie solidă, cu o cotă de piață semnificativă, care poate susține prin reprezentanții săi, lucrări importante în toată țara”, a adăugat Eugen Romașcanu.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram