IIFF 2010: filme multipremiate pe toate gusturile

14 octombrie 2010
Autor:
dowmedia08

A doua editie a Festivalului International de Film de la Iasi (IIFF 2010) a reusit sa scoata iesenii din casa in ciuda crizei si a vremii urate. Desi numarul zilelor de Festival s-a redus la jumatate fata de anul trecut, iar proiectiile au fost mai putine, peste 2800 de bilete au fost vandute in cele cinci zile de Festival, numarul crescand fata de anul trecut, 600 de invitatii valabile la toate spectacolele si 500 de invitatii valabile pentru filmele dintr-o zi (cate 100 de invitatii pentru fiecare zi a Festivalului) au fost oferite partenerilor. IIFF 2010 a oferit iesenilor si iubitorilor de film prezenti in capitala Moldovei posibilitatea de a vedea o serie de filme premiate in festivaluri nationale si internationale, filme realiste, musicale, comedii, love story-uri, printre care se numara: “Street Days”, “Black Dogs Barking”, “Morgen”, “El Idioma Impossibile”, “The Blacks”, "Profetul", "Desperados on the Block", "Millenium 1: Barbati care urasc femeile", "The White Ribbon", "Louis-Michel", “Medalia de onoare”, “Europolis”, “Nunta in Basarabia”. De asemenea, iubitorii de film au avut ocazia sa vada cele mai bune scurtmetraje italiene din ultimii doi ani, selectionate de William Azzella, directorul prestigiosului festival de film Cittadela Del Corto si membru al Juriului IIFF. Si cele patru filme din sectiunea Horror Day, “Deliver us from Evil”, “The Last House on the Left”, “[Rec] 2”, “Thirst”, au primit numeroase premii la festivaluri internationale. Mai mult, “[Rec] 2” este o premiera nationala, nu a mai fost adus la niciun festival de film din si nici nu va fi distribuit la cinema in Romania, la fel si “Defendor”.

“Chiar daca au existat si unele voci care spuneau ca acest tanar Festival nu va avea si o editie a doua mai ales intr-o perioada de criza, echipa IIFF cu sprijinul partenerilor, sponsorilor si al publicului a demonstrat ca se poate, ca oamenii merg inca la cinema, ca filmele prind viata la Iasi! Ne mandrim ca am reusit sa pastram cele patru sectiuni din competitie – pentru lungmetraj, scurtmetraj, documentar si animatie – si ne bucuram ca o serie de filme multipremiate au putut fi vazute in premiera in capitala Moldovei, iar iubitorii de film romanesc au avut ocazia sa intalneasca la proiectii echipele filmelor “Morgen”, “Buna, ce faci?”, “Europolis”, “Nunta in Basarabia”, “Medalia de onoare”. In plus, numarul biletelor vandute a crescut, chiar daca Festivalul a durat mai putin, iar numarul proiectiilor a fost mai mic”, spune Ciprian Alexandrescu, presedinte IIFF.
In cadrul editiei din acest a IIFF, spectatorii au avut ocazia sa-i intalneasca pe actorii Maria Dinulescu, Ion Sapdaru si Anne Marie Chertic, Calin Netzer si Liviu Marghidan de la „Medalia de onoare”, Nap Toader, Vlad Logigan, Dan Ratiu, Dan Burlac, Viorica Geanta, Constantin Florescu, Virgiliu Margineanu, Igor Chistol si Igor Caras de la „Nunta in Basarabia”, Cornel Gheorghita, Adina Dulcu, Elena Popa si Aron Dimény de la "Europolis", Yilmaz Yalcin si Elvira Rimbu de la „Morgen”, Alexandru Maftei, Dana Voicu si Ionel Mihailescu cu „Buna, ce faci?”, Patricia Moga si Sorin Dragoi cu „Desperado on the Block” si Alex Ross cu „Tom Atkins Blues”.
Ca si anul trecut, filmele selectionate in competitie si-au confirmat valoarea. "Lumea vazuta de Ion B" a fost proaspat nominalizat la prestigioasele premii Emmy, asta dupa ce in luna martie pelicula a castigat premiul Gopo pentru cel mai bun film documentar. De asemenea, un alt film din competitie, "Desperados on the Block", a castigat trei premii la a XI-a editie a Festivalului European de Cinema de la Lecce, Italia: prestigiosul premiu FIPRESCI (European Film Award of the Critics), Golden Olive Tree pentru cel mai bun film si premiul CINEUROPA.

Filmele romanesti au facut senzatie la Iasi. Despre “Buna, ce faci?”, filmul lui Alexandru Maftei, Emanuel Lazarescu, directorul IIFF, spunea: “Fara indoiala este un film pe care spectatorii il vor iubi de la prima secventa si vor dori sa-l revada!”. Si asa s-a intamplat. La finalul proiectiei la care sala a fost arhiplina, spectatorii s-au ridicat in picioare si au scandat: “Noi de-aici nu plecam pana nu mai dati o data filmul”. In ceea ce priveste “Nunta in Basarabia”, celalalt film recent lansat care a umplut salile cu varf la cele doua proiectii, acesta a inregistrat si o premiera la Iasi: Igor Chistol a vazut pentru prima oara filmul in versiune finala. “Europolis”, filmul lui Cornel Gheorghita, a fost prezentat la Iasi in avanpremiera nationala, lansarea va avea loc pe 26 noiembrie 2010. De asemenea, “Medalia de onoare” a lui Calin Netzer a ajuns la Iasi inainte de premiera din Bucuresti, din 12 noiembrie 2010. “Morgen”, filmul lui Marian Crisan, a iscat discutii si valuri de simpatie in randurile spectatorilor care au urmarit cu sufletul la gura povestea imigrantului turc, desi nu intelegeau ce spune.

Premiile IIFF 2010 au revenit dupa cum urmeaza: Trofeul IIFF 2010 – “Street Days”, regia Levan Koguashvili, Cel mai bun film de lungmetraj romanesc – “Morgen”, regia Marian Crisan, Cea mai buna animatie – “Dulapul lui Zbigniev”, regia Magdalena Osinska, Cel mai bun documentar – “La revedere, ce mai faci?”, regia Boris Mitic, Cel mai bun scurtmetraj – “Uwe si Uwe”, regia Lena Liberta, Premiul AltFel – “Medisin”, regia Marius Mitrofan si Iosif Prodan, Premiul special al juriului de lungmetraj– “Buna, ce faci?”, regia Alexandru Maftei, Premiul special al juriului de animatie – “Orasul tacut”, regia Amir Mehran, Premiul special al juriului de scurtmetraj – “Consecinte”, regia Luis Ismael, Premiul special al juriului pentru documentar ex aequo – “Bee Moldovan”, regia Cumatrenco Sergiu Junior, Valeriu Sova si “Lumea vazuta de Ion B”, regia Alexander Nanau. Premiul de excelenta pentru intreaga cariera a revenit regizorului si scenaristului Dinu Cocea. Trei dintre filmele maestrului au putut fi revazute in cadrul sectiunii Retrospective: “Haiducii lui Saptecai”, „Zestrea Domnitei Ralu” si „Saptamana Nebunilor”.

Valoarea premiilor editiei de anul acesta a IIFF este urmatoarea: Trofeul IIFF 2010 (pentru cel mai bun film din competitie) este de 4.000 de euro in bani si este oferit de ARFI, Premiul pentru cel mai bun lungmetraj romanesc este de 4.000 de euro in servicii Avis, Premiul de excelenta acordat pentru intreaga cariera este in valoare de 2000 de euro si este oferit de Universitatea Petre Andrei, premiile pentru cel mai bun scurtmetraj, cel mai bun documentar si cea mai buna animatie au fiecare valoarea de 1.000 de euro si sunt oferite de ARFI, in timp ce premiul publicului pentru cel mai bun film AltFel este de 200 de euro si este oferit de firma Capricorn & Capricorn Productions, producatorul IIFF.

Premiile IIFF 2010 sunt realizate din ceramica de Cucuteni de catre artista Ionela Mihuleac care a obtinut premii pentru pictura, creatie literara, arte vizuale si, bineinteles, ceramica, avand lucrari in colectii particulare din Romania, Franta, Germania, Grecia, Italia. Ceramica din cultura Cucuteni este unica in Europa, gasindu-se unele asemanari, destul de pregnante, doar intre ceramica Cucuteni si o ceramica dintr-o cultura neolitica din China. Intre cele doua culturi este o distanta de timp foarte mare, cea din China aparand dupa circa un mileniu fata de cea de la Cucuteni. Festivalul International de Film de la Iasi incurajeaza si sustine tinerii creatori de film si creatia artistica in general. De aceea, am ales creatiile unui artist local, dar recunoscut national si international pentru a fi inmanate ca premii in cadrul Festivalului nostru.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram