Iarna și patologia ortopedică

Fotoliu rulant

Din punctul de vedere al unui medic de pe secția de Urgențe, nici un anotimp nu este plictisitor sau monoton, fiecare vine cu afluxul lui de pacienți, respectiv afecțiuni specifice. După o vară cu entero-viroze și o toamnă cu afecțiuni respiratorii variate, iarna aduce cu sine, cel mai des, odată cu instalarea gheții și a zăpezii, evenimente din zona patologiei ortopedice: luxații, entorse, fracturi. Secția de ortopedie- traumatologie se ocupă, într-un ritm alarmant, cu victime ale accidentelor cauzate de suprafețele alunecoase, iar cei mai predispuși la afecțiuni grave rămân, evident, vârstnicii, defavorizați atât de un sistem osos fragilizat în timp, cât și de pierderea flexibilității și a mobilității, atât de necesare asigurării și menținerii echilibrului ortostatic.

Cadru de mers si multe alte dispozitive ortopedice doar pe MagazinulOrtopedic.ro!

Se înțelege că, în astfel de situații, nici o măsură de precauție nu trebuie ignorată: de la sporirea atenției în cazul deplasării, ajustarea încălțămintei în scop antiderapant, menținerea liberă a mâinilor (pentru a atenua șocul căderii, în cazul în care aceasta survine), la evitarea ieșirii în cazul unor condiții meteo extreme, chiar la folosirea, acolo unde se impune, a unor dispozitive adjuvante pentru mers (cârjă, baston ortopedic, cadru de mers, cadru ortopedic, și alte auxiliare disponibile pe https://www.magazinulortopedic.ro/). Dacă entorsele și luxațiile sunt afecțiuni care afectează articulațiile suprasolicitate, fisurile și fracturile acționează la nivelul osos și se caracterizează prin crepitație osoasă, discontinuitate osoasă, netransmiterea sau transmiterea viciată a mișcării.

Diferența corectă și exactă între cele două categorii de afecțiuni traumatice o pune examenul radiografic. În cazul luxațiilor și entorselor, tratamentul presupune, într-o primă instanță, strategii de combatere a durerii prin medicație analgezică, antiinflamatorie, repausul articular cu purtarea ciorapului elastic sau, în anumite situații, cu imobilizarea prin atelă sau gips. Lucrurile se complică în cazul fracturilor (închise sau deschise, fără sau cu expunerea osului), de cele mai multe ori secondate de instalarea infecțiilor periculoase. Strategia terapeutică presupune trei etape: reducerea fracturii prin repoziționarea osului în poziția corectă, imobilizarea osului afectat (cu fixator extern sau intern – șurub, serclaj metalic etc.) și recuperarea acestuia (prin gimnastica recuperatorie – ce are drept finalitate refacerea musculaturii, reeducarea mișcărilor, reluarea funcționalității locomotorii).