Horus Center a sarbatorit 1 Iunie alaturi de copiii

4 iunie 2014

În perioada 1-31 mai 2014, Horus Center a desfăşurat o campanie de responsabilitate socială corporativă: “Să fii diferit e un lucru bun!” care a avut drept ţintă ajutorarea copiilor diagnosticaţi cu autism din cadrul Asociaţiei Părinţilor Copiilor cu Autism Argeş.
   Campania s-a bazat pe o strategie de marketing relaţionat unei cauze şi anume un procent de 5 % din comenzile făcute online care au conţinut produse din categoriile: şcoală şi jucării au fost direcţionate către asociaţie. La finalul campaniei, pe 31 mai, în parteneriat cu Palatul Copiilor Piteşti şi Inspectoratul de Poliţie Argeş - Serviciul Rutier am sărbătorit 1 Iunie alături de cei mici.
    Evenimentul a debutat cu o demonstraţie de cântec şi dans din partea copiilor de la Palatul Copiilor. După care a urmat o sesiune de pictură pe faţă, iar la final Poliţia Rutieră i-a îmbrăcat pe cei mici în poliţişti şi au simulat diferite situaţii din trafic. În tot acest timp, cei mici au colorat şi au făcut diverse figurine din plastilină, care au fost ulterior expuse pentru publicul larg.
Apreciem că evenimentul a fost un real succes, cei mici declarându-se încântaţi de toate activităţile în care s-au implicat. Cristina Catinca, General Manager Horus Center ne-a declarat: “Mă bucur foarte mult că am avut ocazia de a sărbători 1 Iunie alături de nişte copiii minunaţi. Mulţumesc tuturor partenerilor noştri care s-au implicat activ în acest eveniment şi sper ca, pe viitor, să ne unim forţele pentru a crea o societate cât mai bună pentru generaţiile viitoare!”

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram