Häfele România aduce pe piața noua colecție de electrocasnice Dolce amp;Gabbana și Smeg

25 aprilie 2017

Colecția „Sicily is my love” cuprinde binecunoscutele produse prin care Smeg se remarcă pe piața electrocasnicelor. De la prăjitoare de pâine, storcătoare de fructe și legume, expressoare, fierbătoare, blendere, până la mixere cu bol și storcătoare de citrice, toate acestea sunt învăluite de un imprimeu viu colorat inspirat din Sudul Italiei.
Decorul cu lămâi aurii, fructe citrice, pere și cireșe de un roșu aprins sunt doar câteva dintre detaliile tipic siciliene încadrate în forme geometrice triunghiulare ce poartă numele de „crocchi”. Există, de asemenea, și motive florale delicate inspirate de plantele prezente pe coastele siciliene, imagini cu fascinantul munte Etna, înconjurate de frize decorative, ruine pitorești ale templului grec al lui Castor și Polux, situat în faimoasa Vale a Templelor, stema Siciliei, dar și o serie de detalii asemănătoare frunzelor de acant stilizate.
Toate simbolurile unei estetici complexe, dar inconfundabile, sunt asociate cu renumita regiune autonomă a Italiei, Sicilia. Conceptul „Sicily is my love” este un omagiu adus lui Domenico Dolce și lui Stefano Gabbana, a căror casă de suflet este și va rămâne Sicilia, dar și în general Italiei și gastronomiei italienești, din care Smeg se inspiră constant, fiind întotdeauna un interpret al excelenței. Alimentele, produsele specifice Sudului Italiei, dar și mâncărurile tradiționale – sunt rădăcinile la care se întorc de fiecare dată mintea și sufletul, iar electrocasnicele Smeg mici, dar prețioase, sunt o modalitate excelentă de a călători zilnic pe meleagurile Italiei.
Häfele România va pune la dispoziția consumatorilor locali noua colecție Smeg Dolce&Gabbana începând cu luna decembrie a anului 2017.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram