Golgeteri pentru voluntariat şi incluziune sociala

19 mai 2012

19 mai 2012, Timişoara

Golgeteri pentru voluntariat şi incluziune socială

20 de persoane cu dizabilităţi intelectuale şi voluntarii lor din programul de mentorat „Un Prieten pentru Tine” au participat vineri la un meci de fotbal dedicat voluntariatului şi incluziunii sociale. Evenimentul a fost organizat în cadrul Săptămânii Naţionale a Voluntariatului 2012, cu sprijinul domnului Valentin Bota, care a pus la dispoziţie în mod gratuit unul dintre terenurile de fotbal ale Clubului Helios Sport.

Este al treilea an când Fundaţia „Pentru Voi” şi Helios Sport organizează un meci de fotbal pentru beneficiarii programului „Un Prieten pentru Tine”. Echipele de fotbal au fost alcătuite din persoane cu şi fără dizabilităţi, fete şi băieţi, cu vârste curpinse între 20 şi 40 ani – toţi au jucat mingea pe terenul prieteniei şi au marcat goluri pentru diversitate.

Pe parcursul celor peste 15 ani de activitate în domeniul serviciilor sociale comunitare, “Pentru Voi” a colaborat cu peste 1000 voluntari români şi străini în diverse proiecte: Un Prieten pentru Tine, Jocurile Regionale Special Olympics România, şcoli de vară internaţionale, construcţia locuinţei protejate Cristian, campanii de informare şi fundraising, PR, acţiuni de ecologizare, acţiuni de renovare a locuinţelor noastre protejate, activităţi desfăşurate în atelierele centrelor de zi, cursuri adaptate pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale – şi multe altele.

Cei care doresc sa facă voluntariat în cadrul Fundaţiei „Pentru Voi” sunt invitaţi să acceseze www.pentruvoi.ro, secţiunea „Implică-te” sau ne pot contacta la tel 0356 421 215(6), e-mail: [email protected]. Persoana de contact este Alina Sima.

Eveniment organizat în cadrul proiectului Economia socială - o şansă pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale, co-finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 - „Investeşte în oameni!”.

* * *

Programul de mentorat Un Prieten pentru Tine oferă posibilitatea persoanelor interesate să-şi petreacă puţin din timpul lor liber alături de o persoană cu dizabilităţi intelectuale ieşind împreună în oraş, la film, plimbare, îngheţată, etc.

Helios Sport Timisoara, B-dul Iosif Bulbuca nr. 21, are în administrare 3 terenuri de tenis şi un teren de fotbal. Terenurile de tenis sunt de zgură, iar terenul de fotbal este cu iarbă artificială (60mm), marca Limonta Italia, acreditat FIFA. Atât la tenis cât şi la fotbal, terenurile sunt dotate cu nocturnă şi sunt acoperite iarna cu balon. Informaţii suplimentare şi rezervări la www.helios-sport.ro.

Săptămâna Naţională a Voluntariatului este un eveniment naţional anual – aflat la a XI-a ediţie, menit să mobilizeze cât mai multe organizaţii şi voluntarii pe care aceştia îi implică, pentru a sărbători impreună voluntariatul, pentru a atrage sprijinul comunităţii pentru voluntariat şi pentru a recunoaşte public activitatea voluntarilor.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram