GLENFIDDICH GRAND CRU - An extraordinary celebration of taste

27 septembrie 2019
Autor:
Style Market Online SRL

Cel mai premiat single Scotch Malt Whisky din lume dezvăluie Glenfiddich Grand Cru, o expresie rafinată, în vârstă de 23 de ani, maturată în butoaie French cuvée

Alexandrion Group anunță lansarea Glenfiddich Grand Cru, un single malt în ediție limitată, maturat timp de 23 de ani în butoaie de stejar French cuvée, care îmbină cele mai fine arome din Scoția și Franța pentru a crea gustul ce redefinește luxul. Evenimentul de lansare a avut loc într-un decor rafinat, la Palatul Ghica Victoriei din București.

 

Îndrăzneț și neașteptat, Grand Cru încapsulează luxul și măiestria brandului mamă -Glenfiddich- în timp ce depășește însăși noțiunea de single malt, întrucât își propune să redefinească momentele celebratorii printr-o nouă și extraordinară experiență de consum. Grand Cru a fost conceput în mod unic ca o încântare surprinzătoare, la fiecare înghițitură, pentru nonconformiști, cei care aleg să depășească clasicul și previzibilul și să se bucure de viață într-un mod cu totul nou și neașteptat.

 

Prin arta experimentării, whisky-ul remarcabil de bogat, care are deja o aromă intensă datorită maturării îndelungate în butoaie de stejar americane și europene, este bine finisat cu influențe din butoaie French cuvée. Fiecare picătură de Grand Cru este rezultatul trecerii timpului, adăugând noi layere de lux, cu o multitudine de arome de la floarea de măr, la lămâie confiată și pâine proaspăt coaptă. Pe gust, vanilia bogată, brioșa dulce, lemnul de santal, sorbetul de pere și strugurii albi construiesc o frumoasă armonie de arome, sporită de un final lung, opulent, pentru o experiență de neuitat, care trebuie împărtășita și amintită.

 

Glenfiddich Malt Master, Brian Kinsman, a declarat: „Încălcând convențiile din categorie încă o dată, această colaborare neobișnuită a prezentat o oportunitate interesantă de a crea un lichid care demonstrează în continuare spiritul nostru de experimentare. Acesta este singurul Glenfiddich single malț care s-a bucurat de această finisare excepțională în butoaie Frech cuvée, care odată conținea lichidul ce avea să devină unul dintre cele mai extraordinare vinuri spumante din lume. Am experimentat pentru a găsi timpii optimi de maturare și finisare și am selectat manual echilibrul potrivit al butoaielor Glenfiddich de 23 de ani din colecția noastră unică de old age malț. A rezultat un lichid final rafinat și un tribut special adus fiecărui butoi cuvée în care și-a petrecut timpul.

 

Mitch Bechard, Senior Glenfiddich Ambassador a declarat: "A fost o reală plăcere să introduc Glenfiddich Grand Cru în București. Este minunat să observ că Scotch Whisky-ul este savurat în România și prevăd că Glenfiddich Grand Cru va fi un hit, dat fiind faptul că am întâlnit o categorie diversificată de cunoscători ai whisky-ului."

 

Stelios Savva, CEO Alexandrion Group, a declarat: "Alexandrion Group are unul dintre cele mai complete și complexe portofolii de pe piata din România. Este o onoare pentru noi să putem aduce și Glenfiddich Grand Cru, o băutură fabricată pentru elite, pentru nonconformiști, connaisseuri. România poate concura cu statele din Europa la consumul de single malt și suntem convinși că prin produsele din portofoliul Alexandrion Group puse pe piață am contribuit considerabil la acest aspect, așa că suntem bucuroși să lansăm, Glenfiddich Grand Cru, în ediție limitată.

 

Sticlele elegante, negre, cu imprimeul Grand Cru auriu sunt prezentate într-o cutie neagră, opulentă ce emană spiritul celebratoriu atât prin artificiile aurii sclipitoare din exterior, cât și prin gustul rafinat din interior.

 

Va fi disponibil în Ultra Premium High HoReCa și în magazinele de specialitate.

 

Sticla are o capacitate de 70 cl și o concentrație alcoolică de 40%.

 

Ambalajul este creat de compania premiată East London.

 

 

Note:

Culoare - auriu închis

Miros - O aromă intensă de floare de măr, pâine proaspăt coaptă și lămâie confiată.

Gust - Straturi de vanilie, stejar, brioșă dulce, lemn de santal, sorbet de pere și struguri albi.

Finish - Lung, opulent și dulce.

 

 

 

 

 

 

Despre William Grant & Sons și Glenfiddich

William Grant & Sons, Ltd. este un distilator independent cu sediul în Marea Britanie fondat de William Grant în 1887. Astăzi, compania de băuturi spirtoase de lux este condusă de a cincea generație a familiei sale și distilează unele dintre cele mai importante mărci din lume. a Scotch whisky-ului, incluzând Glenfiddich, The Balvenie Grant's precum și alte mărci emblematice Hendrick's Gin, Sailor Jerry, Milagro®Tequila și, cel mai recent, Tullamore DEW Irish Whisky.

 

Despre Alexandrion Group

Alexandrion Group este lider în producţia și distribuţia de vinuri și băuturi alcoolice din România și din 2017 singurul producător de single malț din țară. Grupul este format din Distileriile Alexandrion şi Distileriile SABER 1789, care, împreună, înglobează o istorie de peste 200 de ani în industria locală a băuturilor spirtoase și au creat unele dintre cele mai puternice brand-uri din România, recunoscute atât pe plan intern, cât şi internaţional pentru calitatea și rafinamentul lor. Portofoliul de produse proprii cuprinde toate categoriile de băuturi spirtoase cerute pe piaţă, inclusiv băuturi tradiţionale româneşti și produse internaţionale. Dintre acestea, cele mai cunoscute sunt Alexandrion 5* şi 7*, Alexandrion 100, ediţie specială dedicată Centenarului, faimosul vinars Brâncoveanu XO, VS şi VSOP, lichiorul de fructe SABER Elyzia, distilatul de fructe Zolmyr, Vodka Kreskova, dar şi alte produse care au asigurat companiei poziţia de lider pe piaţa băuturilor spirtoase şi tradiţionale din România. Brandurile aflate sub umbrela Alexander (Alexander Vodka, Alexander Lemon şi Alexander Gin) au intrat în portofoliul companiei, prin achiziţie, la începutul anilor 2000. Începând cu anul 2018, Grupul și-a extins activitatea în urma unei achiziţii importante în 2018 a șase companii noi, care acum reprezintă o entitate separată în cadrul Grupului sub numele THE ICONIC ESTATE, completând portofoliul cu vinuri liniștite și spumante premiate.

 

 

 

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram