Gheorghe Hagi si cinci bloggeri renumiti in vizita la copiii din programul “Viitorul copiilor incepe la scoala”

1 iunie 2011
Autor:
dowmedia08

In perioada 15 decembrie 2010 – 15 ianuarie 2011, UNICEF a organizat prima campanie online de strangere de fonduri, „Viitorul copiilor incepe la scoala”, cu scopul de a preveni abandonul scolar si de a ajuta copiii cu situatii dificile sa mearga la scoala. Campania a inregistrat rezultate bune atat in donatiile online, cat si in numarul mare de articole referitoare la acest proiect. 26 de bloggeri importanti au scris povesti motivationale despre modul in care scoala le-a influentat viata si cariera pentru a sustine campania. Cristian China, Dan Dragomir, Cristina Bazavan, Bobby Voicu si Alex Ciuca au scris cele mai captivante cinci povesti aparute in mediul online. Doar Cristina Bazavan, Dan Dragomir si Alex Ciuca au putut merge in vizita la comunitatea care beneficiaza de activitatile derulate in cadrul campaniei. Ei au fost insa insotiti de reprezentantii celorlalti doi castigatori: in locul lui Bobby Voicu - Toma Nicolau, iar in locul lui Cristian China – Adrian Zabava.

Oaspetii impreuna cu echipa UNICEF si partenerii de implementare de la Institutul de Stiinte ale Educatiei au vizitat scoala si comunitatea din Faurei, au stat de vorba cu parintii si cadrele didactice, dar si cu copiii care sunt principalii beneficiari ai campaniei.

In cadrul discutiilor, Ambasadorul Bunavointei pentru UNICEF Romania Gheorghe Hagi a declarat: „Eu consider ca formarea se face la scoala, iar rolul nostru, ca parinti, este foarte important. Noi suntem cei care trebuie sa ii incurajam sa acorde scolii importanta cuvenita si valoarea pe care o are invatatul. Totusi, rolul profesorilor este cel mai important. Ei trebuie sa le insufle copiilor dorinta de a studia, dar sa ii si indrume catre alegerile potrivite pentru a reusi viata. Faceti-l pe copil sa invete si se va simti mai bogat. Eu, cand am invatat a doua limba straina, m-am simtit alt om. Un alt univers s-a deschis”.

„Pana la acest proiect, cand un copil nu venea la scoala, il lasam in pace. Acum am invatat sa lucrez cu parintii si sa ii conving sa isi trimita copiii la scoala si sa inteleaga cat este de important acest lucru pentru viitorul lor”, a spus Florina Visan, profesoara la scoala din Faurei.

Primarul orasului Baneasa, Gelu Iordache, sustine scoala din Faurei cu fonduri din bugetul local.

Gheorghe Hagi, Ambasador al Bunavointei pentru UNICEF Romania din 2008, a sustinut campania „Viitorul copiilor incepe la scoala”. El a sprijinit aceasta campanie online de strangere de fonduri povestind despre importanta educatiei in viata copiilor. De asemenea, a semnat tricourile pentru castigatorii concursului online care au scris pe Facebook despre modul in care scoala i-a ajutat in dezvoltarea lor personala si profesionala.

Despre UNICEF Romania

UNICEF este prezent in Romania si in alte 150 de tari pentru a promova supravietuirea si dezvoltarea copiilor din perioada copilariei mici pana la adolescenta.

In Romania, UNICEF sustine drepturile copiilor prin programe de sanatate si nutritie, educatie de calitate, precum si prin protectia copiilor impotriva violentei, neglijentei si HIV/SIDA. UNICEF este sustinut financiar integral prin contributiile voluntare ale persoanelor fizice, corporatilor, fundatiilor si a guvernelor.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram